Controverse între bisericile greco-catolică și ortodoxă pe tema bisericii vechi de la Mănăstirea Nicula

Cu ocazia manifestărilor de Sfânta Maria, care au avut loc la biserica parohială din Nicula, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a făcut un apel public pentru ”oprirea lucrărilor care vizează demolarea sau mutarea vechii biserici de zid de la Mănăstirea de la Nicula”.

”La Nicula, din vremea pelerinajelor tradiționale greco-catolice nu mai există decât biserica veche de zid, care, în prezent, se află în pericol de demolare, demontare, sau mutare. De aceea, ne împotrivim demolării, demontării și mutării bisericii vechi de zid, păstrătoare a memoriei tradiției Bisericii Greco-Catolice!

Cum, probabil s-a văzut în anii trecuți, deja buldozere au intrat și în interiorul bisericii, s-a înlăturat masa altarului, fără ca, măcar din politețe, să ni se spună: «vă dăm moaștele pe care le-ați pus în masa altarului; vă dăm hrisovul pe care l-ați avut în masa altarului». Nu ni s-a comunicat absolut nimic și aflăm din diferite surse că, probabil, biserica va fi, dacă nu demolată, cu siguranță mutată. De ce? Pentru că, acum, încurcă. Stă în calea credincioșilor care vor să aducă dreapta închinăciune la biserica mare, nou construită în apropierea bisericii vechi. Cu alte cuvinte, cu durere, trebuie să spun că, tacit, se continuă politica de ștergere a urmelor Bisericii Greco-Catolice…”, a spus PS Florentin Crihălmeanu.

Reacția bisericii ortodoxe a venit imediat, prin vocea pr. dr. Bogdan Ivanov, consilier cultural și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.

”Întregul ansamblu al Mănăstirii se află din anul 2001 într-un amplu proiect de rectitorire când a fost sfinţită și piatra de temelie a noii biserici şi când, efectiv, s-au început lucrările. Pe lângă edificiile cu profil cultural, principala construcţie din Mânăstirea Nicula este noua biserică, care va înnobila acest amfiteatru natural.

Proiectul mai include Casa de creaţie, Centru de studii patristice, clădirea unui corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. Până în prezent s-a reuşit edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură și Centrul de Studii Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Biserica mânăstirii este în faza de pictură interioară.

În privința vechii bisericii de zid din incinta Mănăstirii Nicula, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului tratează cu tot respectul acest lăcaș de cult pentru bogata lui istorie și de aceea, având în vedere starea avansată de degradare a fost supus unei puternice consolidări, pentru a-i oferi șansa de a dăinui și în viitor. În tot acest proces de rațional de rectitorire își va găsi locul și biserica veche de zid.”, arată Bogdan Ivanov.

De asemenea, ambele biserici au ținut să precizeze în aceste zile ”adevărul” cu privire la istoria bisericii vechi din incinta Mănăstirii Nicula.

”Istoria adevărată” a bisericii greco-catolice

”La Nicula, în 1694, o icoană a Maicii Domnului a lăcrimat. Pentru a adăposti această icoană, în 1712, la marginea satului a fost construită, de către contele Kornis, o biserică de lemn, în care icoana să poată fi venerată de oricine, indiferent de confesiune sau de etnie. Biserica, a cărei absidă se cunoaște că a fost restaurată în 1853 de către primul Episcop al Eparhiei nou-înființate de Gherla, Ioan Alexi, în prezent nu mai există, ea a ars în 1974 și în loc s-a adus o altă biserică de la Țop, cea care este considerată acum ‘biserica veche’.

Între 1875-1879, episcopii greco-catolici de Gherla PS Ioan Vancea și PS Mihail Pavel au ridicat biserica de zid a Mănăstirii Nicula, iar, în 1906 sunt binecuvântate cele două turnuri de către Episcopul Ioan Sabo. La finalizarea bisericii de zid, în 1906, clericii greco-catolici au mutat icoana făcătoare de minuni, din biserica de lemn, devenită neîncăpătoare, în biserica de zid a Mănăstirii.

Prima comunitate de călugări, la Nicula, a fost întemeiată în anul 1936, când episcopul Iuliu Hossu a încredințat mănăstirea ‘întru binecuvântată chivernisire şi administrare’, Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. Mai înainte de această dată nu a existat aici nici o altă comunitate monahală.

La Nicula, de-a lungul timpului s-a dezvoltat neîncetat o tradiție a pelerinajelor la icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte. Doi pontifi romani, Papa Clemente al XIII-lea (în 1767) și Papa Pius al IX-lea (în 1928), au acordat indulgență plenară pelerinilor la Nicula.

În perioada comunismului, tradiția greco-catolică a pelerinajelor la Nicula începută încă din 1712 și care a continuat până în 1948, a fost preluată de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe. Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă a continuat pelerinajele, dar, să nu se uite rădăcinile pe care s-a construit această tradiție.

După anul 1990 am încercat să recuperăm biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula, care a fost ridicată în exclusivitate de către episcopii greco-catolici. Este un lăcaș de cult cu un simbolism important, ce păstrează memoria tuturor hirotonirilor, a primirilor în călugărie ce s-au făcut la Nicula. Cardinalul Iuliu Hossu (acum fericit episcop martir) își amintește, în cartea memoriilor, cum a continuat pelerinajul la Nicula, an de an, din 1920 până în 1948, pe parcursul a 28 de ani.”

”Istoria adevărată” a bisericii ortodoxe

”Din respect pentru adevărul istoric trebuie să spunem că atestată documentar din 1552, Mânăstirea Nicula şi-a petrecut primul secol şi jumătate în ipostaza de aşezare monahală modestă, un fel de sihăstrie a câtorva călugări retraşi în pustietatea codrului, păstrând urma discreției la fel ca în cazul altor vetre monahale ardelene.

Numele ei a ieşit la lumină de abia în primăvara anului 1699, prin icoana Maicii Domnului, zugrăvită în 1681 de către preotul ortodox Luca din Iclod, cumpărată de la acesta de către nobilul român Ioan Cupşa şi donată de către acesta Mânăstirii Nicula, dovedită mai apoi ca fiind făcătoare de minuni şi, prin aceasta, obiectiv de pelerinaj.

În 1700, sub presiunea curţii imperiale din Viena, a luat fiinţă în Transilvania Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică), în care au fost încorporaţi o mare parte a românilor ortodocşi – preoţi şi mireni –, încrezători în viaţa mai bună care li se promitea. Ultimele bastioane de rezistenţă ortodoxă au fost însă mânăstirile, pe care însă generalul Bukow, la ordinul împărătesei Maria Terezia, le-a distrus cu tunurile şi cu torţele; călugării acestora – cei scăpaţi cu viaţă – s’au refugiat peste munţi.

În 1774 mai exista în Nicula un singur călugăr ortodox; după toate probabilităţile, acesta e anul în jurul căruia mânăstirea Nicula a intrat sub administraţie greco-catolică. Deşi ca mânăstire propriu-zisă, cu călugări şi pravilă monahală, nu a funcţionat decât 13 ani, între 1935 şi 1948, ea a continuat să rămână obiectiv de pelerinaj prin icoana Maicii Domnului.

Biserica de zid a fost construită în perioada anilor 1875-1879-1905, iar pictura interioară a fost făcută în tehnica tempera de prof. Vasile Pascu, în anul 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad în anul 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe, fiind o adevărată emblemă a Niculei. Clădirea stăreţiei a fost construită între 1978-1989 și ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Sunt cunoscute împrejurările dramatice ale anului 1948, când dictatura comunistă a desfiinţat abuziv Biserica Greco-Catolică, iar pe conducătorii ei i-a supus unor aspre persecuţii. Singura alternativă a credincioşilor greco-catolici şi a unora din preoţii lor a fost aceea de a reveni în Biserica de care fuseseră despărţiţi în 1700 şi în care, prin liberă opţiune, se află şi astăzi, laolaltă cu bisericile şi bunurile lor.

În contextul de atunci, cei câţiva călugări greco-catolici au părăsit mânăstirea Nicula, dar nu înainte de a ascunde icoana în casa unui ţăran din Lunca Bonţului, unde a stat până în 1965; revenită în mânăstire pentru numai câteva ore – şi urmărită de vigilenţa Securităţii – ea s’a refugiat în sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, de unde s’a întors triumfal – şi definitiv – în 1992.

Începând cu anul 1992, în condiţiile libertăţii religioase de după Revoluția din Decembrie ’89, Mânăstirea Nicula a devenit al doilea mare centru de pelerinaj din România – după Mitropolia din Iaşi. Pelerinii sporesc de la an la an; numai la slujbele hramului, din noaptea şi ziua de 15 august, participă câteva zeci de mii de închinători, fără nici o discriminare confesională, etnică sau de altă natură; e sigur că printre ei se află şi catolici, greco-catolici, şi chiar protestanţi, fără ca cineva să fi fost cumva împiedicat sau stânjenit. Şi e tot atât de sigur că ceea ce atrage poporul la Nicula este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea care îi conferă mânăstirii o dimensiune duhovnicească fără egal în România.”