Construirea spitalului monobloc de copii nu va scoate pe nimeni din case

Foto: Dan Bodea

Anunțatul spital monobloc pentru copii nu se va mai realiza pe locația de pe strada Moților, Consiliul Județean renunțând la această variantă în urma problemelor delicate ce ar urma să apară în urma exproprierilor ce urmau să se facă în imediata vecinătate a spitalului.

”Am identificat toți proprietarii din zonă. Am analizat foarte bine acest lucru, pentru că acolo ar trebui să recurgem la exproprieri pe aproximativ 3 hectare. A expropria trei hectare de teren în zona respectivă înseamnă că foarte multe familii cu copii care locuiesc acolo, și vreau să vă spun că doar într-o singură clădire sunt vreo 20 de apartamente, ar trebui scoase afară din locuințe. Eu, personal, nu îmi asum așa ceva în acest moment de niciun fel. Scopul nostru nu este de a face rău, ci, dacă putem, să facem bine.”, spune Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Forul județean susține că nu duce lipsă de oferte pe care să se ridice viitorul spital monobloc.

”În momentul de față avem mai multe locații pe care le analizăm și, sper eu, dintre acestea, una să fie bună. În luna februarie vom lua o decizie în acest sens și vom intra cu ea în plenul consiliului, după care vom putea demara construirea acestui spital.

Două dintre oferte vin din partea unor persoane fizice. Unul dintre terenurile propuse este în Sopor, altul undeva spre Chinteni, pe strada Oașului.Suntem în discuții și cu instituții publice care dețin terenuri pe care s-ar putea construi spitalul și pe care dorim să le luăm de la ei, sau prin schimburi: clădiri versus teren, sau altă formulă de schimb. Asta ar fi cel mai avantajos, pentru că n-am mai plăti bani pe teren. Mai avem și din partea primăriei o variantă pe care o luăm în considerare. Amplasamentul în cauză este acolo unde era proiectat acum câțiva ani cartierul Casarom, din Borhanci. Primăria este dispusă să ne ajute cu titlu gratuit cu o parte din acest teren de circa 80 de hectare, din care noi avem nevoie doar de 4,5 ha. Vom analiza să vedem care este cea mai bună formulă, dar avem, pentru prima dată, mai multe variante. Nu abandonăm deci această idee pentru că este un proiect la care ținem cu toții să-l realizăm.”, a declarat Alin Tișe.

În prezent, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii este o unitate medicală universitară formată din 15 secții, cu peste 500 de paturi, care funcționează în opt locații diferite de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea, U.P.U. Pediatrie I Cluj este singura unitate dedicată urgențelor pediatrice din regiune, cu una dintre cele mai mari adresabilități din țară, respectiv peste 85% din județele țării. Anual, aici sunt tratați aproximativ 20.000 de copii, cu o varietate mare de probleme medicale, de la boli minore până la situații critice, existând posibilitatea resuscitării cardio-respiratorii, a susținerii, evaluării și monitorizării continue a funcțiilor vitale.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu