Concursul Internațional de Soluții pentru Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca are un câștigător

Oficialii Consiliului Județean Cluj au anunțat, luni, proiectului câștigător din cadrul Concursului Internațional de Soluții pentru Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca. În urma analizării proiectelor depuse, juriul concursului a anunțat că premiul I, care constă în contractul de proiectare cu o valoare estimată de 3.248.500 de euro, fără TVA, este câștigat de PINEARQ S.L.P. în asociere cu DICO și Țigănaș birou de proiectare S.R.L.

Autor principal al proiectului câștigător este arhitectul Alberto de Pineda Álvarez, în colaborare cu arhitecții Jenica Craiu, Alexandra Demetriu, Șerban Țigănaș și Alexandrina Kiss. Și-au mai adus contribuția arhitecții Giovanna Pomo, Bogdan Dragomir și Maria Buiga.

Anunțarea câștigătorului Concursului Internațional de Soluții „Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca” a fost făcută în cadrul conferinței de presă ce a avut loc luni, în cadrul unui eveniment găzduit de stadionul Cluj Arena la care au participat, alături de reprezentanții forului administrativ județean, președintele Ordinului Arhitecților din România – arh. Alexandru Găvozdea, președintele Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecților din România – arh. Daniela Maier precum și membrii juriului.

„Putem spune, fără teama de a exagera, că asistăm la un moment istoric al transplantului de organe în România. Intenția de a construi la Cluj singurul Centru de Transplant Integrat din țară și din această parte a Europei prinde din ce în ce mai mult contur și va deveni, cât de curând, o realitate.

Am întreaga convingere că reputații specialiști care au examinat în detaliu toate cele 44 de proiecte depuse și documentațiile aferente au luat cea mai bună decizie și că echipa câștigătoare va reuși, astfel, să creeze un centru de excelență în domeniul chirurgiei, care va aduce numeroase beneficii atât pacienților care vor avea nevoie de serviciile acestuia cât și corpului medical clujean”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Apreciată deja ca fiind o soluție de excepție, aplicația declarată câștigătoare se dorește a fi un model de bune practici la nivel internațional în ceea ce privește construcția centrelor de transplant multiorgan. De altfel, chiar punctul de pornire a concursului, tema de proiectare, s-a raportat la cele mai avansate practici internaționale iar rezultatul este pe măsură: proiectul unui centru de transplant ultramodern, cu toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare, la cele mai înalte standarde din domeniu.

Proiectul Consiliului Județean Cluj are un puternic caracter inovator, urmărind realizarea primului centru de transplant din țară care acomodează toate facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. Totodată, proiectul Centrului Integrat de Transplant își propune să ofere un exemplu de bune practici atât în ceea ce privește arhitectura medicală, cât și în ceea ce privește inserția unui volum de arhitectură contemporană într-un sit istoric, eterogen.

Distribuie:

Postaţi un comentariu