CFR Cluj, expediție victorioasă la polul frigului din România

Foto: Prosport

CFR Cluj a câștigat poate cel mai greu meci de la revenirea lui Edi Iordănescu pe banca feroviarilor. Pe o temperatură de -10 grade, resimțită ca și -16, campioana României a reușit să câștige, 1-0, în deplasarea cu Sepsi Sfântu Gheorghe și a egalat din nou la puncte liderul FCSB.

Prima repriză a fost una a gazdelor, care au dominat uneori cu autoritate, reușind o posesie incredibilă de 70 la sută în fața echipei din Cluj care a reușit performanța de a nu trimite nici măcar un șut spre poartă. Gazdele au trecut pe lângă gol în minutul 6, când Manea a respins de pe linia porții șutul lui Ștefănescu. Apoi, Fulop a fost aproape să dea lovitura cu o lovitură de cap, pentru ca același Ștefănescu să aibă ghinion la intervenția extraordinară a lui Bălgrădean, soldată în cele din urmă cu o întindere ce l-a țintuit pe bancă la pauză.

Nu mult după reluarea partidei, Sepsi rămâne în 10 jucători, după eliminarea lui Bouhenna în urma unui fault dur asupra lui Deac. Cu jucător în plus, CFR a intrat vârtos în terenul gazdelor, iar min.72, Debeljuh a reușit să înscrie după un assist perfect al lui Costache. Sepsi a căutat disperată golul egalizator, însă Bajrovici (87), Aganovici (88) și Vașvari (90) n-au reușit să-l învingă pe Sandomierrski. Mai mult, în al doilea minut al prelungirilor, Ovidiu Hațegan, cel mai în vogă arbitru român, a refuzat echipei din Gruia un penalty clar ca lumina zilei, după un henț în careu al fundașului grec Deligiannidis.

Iordănescu: N-am prea reuşit să mă bucur”

„N-am prea reuşit să mă bucur. E o victorie şi e o victorie importantă, asta rămâne. În plus, sunt conştient că de mâine vorbiţi de alte jocuri, iar punctele rămân. Am întâlnit o adversară extrem de competitivă, două zile în plus pentru ei pentru a pregăti jocul şi a se reface. Prima repriză s-a văzut, n-am avut prospeţime, mereu am fost întârzâiaţi în acţiuni, am luat decizii greşite, adversarii primii la minge, n-am câştigat prima minge, nici pe a doua.

Şansa şi Bălgrădean ne-au făcut să intrăm cu 0-0 la pauză. Am apelat la pauză la orgoliul lor, am clarificat anumite lucruri şi am spus să nu uităm că suntem echipa campioană şi că trebuie să avem altă autoritate în teren. Am avut ocazii să închidem jocul, să facem 2-0 şi să nu mai trăim aşa cum am trăit ultimele momente”, a spus Edi Iordănescu, la finalul partidei cu Sepsi.

Burcă: ”Cea mai proastă repriză de când sunt eu la CFR Cluj”

„Nu am început deloc bine meciul şi cred că am făcut cea mai proastă repriză de când sunt eu la CFR Cluj. Nu se poate să aibă adversarul atâtea ocazii! Trebuie să ne dea de gândit. Avem 8 zile până la următorul meci să remediem aceste probleme. În primele 4-5 meciuri de când a venit Mister (n.r. Edi Iordănescu), nu aveau adversarii ocazii. În ritmul ăsta…

Trebuie să ne revenim, aşa nu se poate. Ştim că avem cea mai bună apărare şi trebuie să rămână așa. Am jucat doi ani la rând în cupele europene, nu au avut adversarii ce a avut Sepsi în această repriză. Nu căutăm scuze, suntem conştienţi că au avut două zile în plus de refacere, dar nu există scuze şi trebuie să ne gândim foarte bine la ce avem de făcut săptămâna viitoare. În ritmul acesta, muncim degeaba şi pierdem campionatul”, a declarat Burcă la finalul partidei.

Deac: ”Bine că ne-am trezit”

”Ne aşteptam la un meci foarte dificil, ştiam că au o echipă agresivă, care nu te lasă să joci, nu ne-am creat foarte multe ocazii în prima repriză, ne-au presat. Prima repriză a fost total a lor, au fost primii la minge. A fost o repriză slabă din partea noastră. E bine că ne-am trezit şi am început să jucăm mai mult în jumătatea lor şi e bine că am luat cele 3 puncte”, a declarat și Ciprian Deac.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu