Casa de Cultură a Studenților Cluj – Dumitru Fărcaș: ”Nu e un omagiu, e aproape o obligație!”

Trecerea la cele veșnice a maestrului Dumitru Fărcaș a lăsat un gol în inimile românilor. A fost omul care zeci de ani a promovat folclorul românesc, omul care a făcut dintr-un instrument străin (unguresc), taragotul, un bun național. Mai bine de patru decenii a fost sufletul Ansamblului Studențesc ”Mărțișorul”. Instrumentist, coordonator, director, nici nu mai contează rolul când fiecare interpretare a rămas întipărită în zidurile vechiului edificiu. Dumitru Fărcaș a pus taragotul jos, dar sunetele lui ne sunt încă vii, într-o interpretare cum nimeni altul nu o va mai reuși vreodată.

”Am avut doi oameni de geniu în muzică. Mai avem doar unul!”
Aproape de prisos să amintim tristețea care a cuprins Clujul, și țara întreagă, la aflarea veștii că Dumitru Fărcaș nu mai e printre noi. Artiști, oameni de cultură, realizatori TV, cu toții au avut un gând bun în ceasul din urmă al maestrului Fărcaș. ”A căzut ca un trăsnet. O veste precum asta nu e o veste, e o lovitură. Sigur, eu l-am cunoscut, am trăit alături de el, am lucrat alături de el și de alți mari muzicieni, dar ca el nu a fost nimeni. Ultima data când am vorbit, el împlinea 80 de ani. Am spus atunci că România este o țară binecuvântată că are doi muzicieni geniali – Dumitru Fărcaș și Nicolae Zamfir! A mai rămas doar unul…”, povestește realizatorul TV Dumitru Buzoianu.

Dumitru Fărcaş a fost un model pentru perioada în care românii au trecut odată cu el şi odată cu mesajele pe care le-a transmis într-un alt secol şi într-un alt mileniu. A fost unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai culturii şi spiritualităţii româneşti. A fost unul dintre marii reprezentanţi al felului în care poate fi transmis către marea masă de ascultători nu numai cântecul, partea sonoră a acestuia, ci şi sentimentul de adâncime care l-a creat, vibraţia aceea unică, expresie a ataşamentului remarcabil faţă de tot ceea ce înseamnă creaţia culturală tradiţională românească.

”Nimeni, sau aproape nimeni nu a făcut în folclorul românesc ce a făcut el. Taragotul e un instrument unguresc pe care Dumitru Fărcaș la transformat în artă rămânească. Am să vă spun un lucru pe care poate nu-l știți. A fost rugat, repet, rugat să predea în Ungaria, dar a refuzat! El venit din Maramureș la Cluj ca să învețe muzică și a ajuns să fie obiect de studiu, asta înseamnă să fii genial. Când a apărut Mitru Fărcaș toată lumea a început să cânte la taragot, nu la clarinet. El a declanșat o revoluție muzicală”, mai spune Buzoianu.

”Avem o obligație morală față de acest om”
Omul de televiziune Dumitru Buzoianu a ținut să-și exprime respectul față de maestrul Dumitru Fărcaș. Omul care a fost implicat trup și suflet mai bine de patru decenii în activitatea Ansamblului Folcloric Mărțișorul este cel care ar trebui să vegheze din frontispiciu păstrarea și transmiterea folclorului pentru generațiile viitoare. ”Nu este un omagiu, este aproape o obligație să facem asta. El a fost acolo, nu contează că a fost director, instrumentist etc. Mai vechi decât el nu e nimeni acolo! A fost casa lui. Acolo și-a trăit tinerețea, acolo a creat, acolo a șlefuit talente. Casa de Cultura s Studenților din Cluj-Napoca trebuie să poarte numele maestrului Dumitru Fărcaș!”, a încheiat Buzoianu.

Cei care l-au cunoscut și au colaborat cu maestrul spun că nu se va mai naște un Dumitru Fărcaș pentru că el deja s-a născut. Fiu de țăran din Maramureș, Dumitru Fărcaș a crescut într-o familie în care instrumentele muzicale nu erau doar obiecte de decor. Tatăl lui cânta la fluier, iar frații mai mari la clarinet. Dumitru, cel mai mic dintre fii a ales taragotul pe care l-a transformat într-un instrument național. În mâinile lui Dumitru Fărcaș taragotul avea un sunet unic, inimitabil. Muzician complex, Dumitru Fărcaș nu a fost doar un instrumentist care a apărut din senin, el a fost rezultatul unei educații muzicale ridicată la rang de artă.

”Folclorul nostru ilustrează toată viața noastră. Nu există nicăieri în lume motive folclorice, muzical vorbind, care să ilustreze existența noastră pământească. Te însoțește de la naștere cu bocetul, treci prin adolescență, cum este <<Când eram tânăr fecior>>, pe urmă treci prin armată, cântece de cătănie, cântecul de nuntă când te-ai căsătorit, cântecul de maturitate la coasă, la plug, la sapă, pe urmă vine înclinarea înspre apropierea bătrâneții și terminăm cu bocetul care se cântă atunci când plecăm din lumea asta. Nicăieri în lume nu se ilustrează în folclor întreaga viață a omului”, Dumitru Fărcaș.