Campania de vaccinare anti-Covid în România continuă cu a doua amânare

Toate persoanele sub 65 de ani, inclusiv bolnavii cronici, care erau programate la prima doză în perioada 30 ianuarie – 11 februarie, vor fi reprogramate, a anunțat astăzi Comitetul Național de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV). Este vorba despre 66.884 de persoane, care vor fi reprogramate începând cu 16 februarie, în ordinea planificării inițiale.

Motivul îl reprezintă asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, în condițiile în care în România au ajuns mai puține doze de vaccin decât erau programate inițial: diminuarea cantităților de vaccin livrate anterior de BioNTech Pfizer, precum și lipsa predictibilității privind tranșele de vaccin livrate de compania Moderna, pentru lunile februarie și martie. Comitetul de coordonare a vaccinării precizează că această companie farmaceutică a anunțat, astăzi, livrarea, la data de 5 februarie, a 42.000 de doze (reducere de aproximativ 20%), însă a oferit asigurarea că numărul acestora va fi suplimentat ulterior.

De asemenea, amânarea are la bază și comunicatul EMA din 28 ianuarie privind modificarea Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) Comirnaty, respectiv clarificarea indicației de administrare a dozei de rapel la exact 21 de zile după administrarea primei doze.

Potrivit CNCAV, persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea inițială. Totodată, se va continua vaccinarea persoanelor din centrele rezidențiale și medico-sociale, a persoanelor dializate, imobilizate sau nedeplasabile și a celor fără adăpost.

Fiecare persoană va fi înștiințată prin SMS cu privire la data și intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o nouă recipisă și va regăsi informațiile în secțiunea „Programările mele” din contul realizat în platforma de programare. Totodată, noile date vor fi comunicate și telefonic, adaugă Comitetul de coordonare a vaccinării.

Reprezentanții Comitetului de coordonare a vaccinării au mai precizat că dintre cei reprogramati din 30 ianuarie, 6% sunt din etapa I, 41% sunt persoane programate pe categoria “esențiali” (validați și cu boală cronică la CNAS) și 53% sunt programați în categoria boli cronice.

Distribuie:

Postaţi un comentariu