Atenţie, revin ninsorile!

Foto: Dan Bodea

Meteorologii au emis, duminică, o informare meteo de ninsori şi intensificări ale vântului pentru toate zonele ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie informarea este  valabilă din această seară, de la ora 18, 00, până luni, la ora 16, 00.

Conform ANM, în intervalul 25 ianuarie, ora 18, 00 – 26 ianuarie, ora 16, 00, se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor ţării.

Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi munte, în Moldova şi Transilvania şi mixte în restul teritoriului. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat consistent de zăpadă, iar în Oltenia şi în Muntenia, se vor cumula izolat 15 – 20 de litri/mp.

De asemenea, vor fi condiţii de producerea poleiului, iar vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării, cu viteze ce vor atinge la rafală 40 – 50 km/h.


Publicitate

Postaţi un comentariu