Atelier şi demonstrații LIVE de medicină de urgenţă şi prim ajutor, la Herbstfest 2016

Vineri, 30 septembrie 2016, între orele 15.00-17.00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest 2016, va avea loc evenimentul ”Cum salvezi o viață”, atelier și demonstrații live de medicină de urgență și prim ajutor, cu participarea publicului prezent în piață. Activitățile sunt organizate de echipe de prim ajutor ale Serviciului de Ajutor Maltez în România, împreună cu Serviciul Județean de Ambulanță Cluj (SAJ).

Medici și asistenți de pe Ambulanță, împreună cu instructori acreditați ai Serviciului de Ajutor Maltez vor încerca sa explice, pe înțelesul tuturor, prin demonstrații practice, cum pot fi, cu adevărat și în siguranță, de ajutor victimelor unor accidente. Opt voluntari instructor ai celor două servicii vor ține patru ateliere, concomitent: atelier BLS (basic life support), atelier de predare a poziţiei laterale de siguranţă, atelier corpi străini (predarea manevrei Heimlich), atelier traume (fracturi, arsuri). Pentru ca totul să fie credibil, atelierele vor fi ținute ”pe viu”, nu pe manechine. Acolo vor fi aduse și două ambulanțe, pe care publicul le va putea ”cerceta” în voie și în detaliu.

Și cei mai mici din public vor avea parte de ”acțiune”: ei vor putea să deseneze, să coloreze sau să construiască ambulanțe din diferite materiale, în colțul de creație special amenajat și supravegheat de doi voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez.

Ideea acestui workshop a pornit de la necesitatea de a-i învăța pe cât mai mulți oameni cum să acorde CORECT primul ajutor, așa cum subliniază Dr.Horia Simu, medic primar medicină de urgență, formator ERC (European Resuscitation Council), managerul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

“Este important ca oricine să știe să acorde primul ajutor, astfel încât persoanele aflate intr-o situatie de urgență să aibă mai multe șanse de recuperare sau de supraviețuire. Demonstratiile de prim ajutor în public reprezintă un instrument excelent pentru conștientizarea faptului că primul ajutor este o parte importantă a vieții de zi cu zi la domiciliu, locul de muncă sau la joacă. În mod normal, fiecare ar trebui să învețe primul ajutor și să fie dispus să acorde îngrijirile de bază, până la sosirea personalului calificat din cadrul serviciilor de urgență. Vor fi prezentate manevrele cele mai importante de prim ajutor, pentru ca o victimă să poată supraviețui, cum ar fi: resuscitarea cardio-pulmonară și oprirea hemoragiilor, manevra de dezobstrucție a căilor aeriene, gestionarea unor leziuni minore la domiciliu sau la locul de muncă”, spune Dr. Horia Simu

“Activităţile de prim ajutor şi asistenţă medicală de bază sunt o direcţie principală în activităţile sociale ale Serviciilor de Ajutor Malteze din toată lumea. La nivelul oraşului Cluj-Napoca am avut şi avem colaborări excelente cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi SMURD în acordarea de prim ajutor la evenimente importante, precum Electric Castle, sau festivalul Peninsula. Demonstraţia pe care o fac instructorii noştri maltezi împreună cu colegii de la SAJ  în cadrul Herbstfest porneşte de la convingerea că fiecare om poate fi un salvator în situaţii de urgenţă, dacă deţine informaţii de bază în privinţa acordării de prim ajutor”, completează Răzvan Cinar-Jiga, PR Manager Serviciul de Ajutor Maltez în România.

Echipele malteze vor asigura primul ajutor pe durata întregului Festival de Toamnă al Economiei Germane.

Distribuie:

Postaţi un comentariu