38 de morţi pe drumurile Clujului

De la începutul acestui an, pe drumurile din judeţul Cluj s-au înregistrat 274 de accidente rutiere grave, soldate cu 38 de morţi şi 291 de persoane rănite grav.

Potrivit şefului Serviciului rutier Cluj, Paul Gavriş, numărul accidentelor rutiere grave a fost, până la această dată, cu 20 mai mic decât în perioada similară a anului trecut, dar numărul morţilor a rămas acelaşi, 38. Pe toată perioada anului trecut, accidentele rutiere petrecute în judeţul Cluj s-au soldat cu 50 de morţi.

„Sper ca opinia publică, cetăţenii să fie cât mai responsabilizaţi, cât mai conştientizaţi cu privire la accidentele de circulaţie care au loc zi de zi. Sunt siderat să văd multitudinea accidentelor de circulaţie, sunt siderat să văd inconştienţa oamenilor care, sub influenţa băuturilor alcoolice, urcă la volan, punând în acest fel în pericol viaţa unor oameni nevinovaţi care sunt cu ei în maşină şi viaţa altor oameni la fel de nevinovaţi pe care îi întâlnesc pe drumurile publice”, a spus şeful IPJ Cluj, Mircea Ion Rus.

Paul Gavriş a prezentat şi un accident rutier petrecut la începutul acestei luni, în localitatea Borşa, în care un şofer cu o alcoolemie de 3,40 mg alcool în sânge a accidentat o mamă de 25 de ani şi fetiţa acesteia, de 3 ani, iar femeia n-a mai putut fi salvată.

Distribuie:

Postaţi un comentariu