Asociația Little People a câștigat recent un proces de calomnie

Asociația Little People a câștigat recent un proces de calomnie. „Lupta” s-a dat pe parcursul a doi ani între organizația de caritate și un fost angajat al acesteia, Vlad Crișan Adrian Pop, care i-ar fi adus asociației prejudicii de imagine care s-au soldat cu pierderea unor importante donații și sponsorizări, de care ar fi beneficiat copiii bolnavi de cancer, pe care Little People îi ajută de mai bine de 20 de ani.

Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit caracterul ilicit al faptelor și a dispus ca Vlad Pop să își ceară scuze public pentru comportamentul său din ultimii doi ani prin publicarea senținței, faptele acestuia costând Asociația Little People sute de mii de euro în donații și sponsorizări pierdute.

Citiți și:

„Suntem recunoscători că justiția română a fost de partea adevărului și a demascat acțiunile extrem de calomnioase și frauduloase ale lui Crișan Pop Vlad Adrian. Asociația Little People ajută două mii de copii tratați de cancer în fiecare an în România. Suntem una dintre puținele organizații neguvernamentale din Cluj extinsă la nivel național și anual ajutăm mai mulți pacienți bolnavi de cancer decât oricare altă organizație din România. Am pierdut mult timp și resurse datorită agresiunii suferite din partea lui Vlad Pop, agresiune ce a avut un impact enorm asupra personalului nostru, dar și asupra noastră pe plan personal. Little People a pierdut sponsorizări din cauza campaniei sale de calomniere și încă ne este greu să credem ca astfel de lucruri au avut loc. Ceea ce ne șochează și mai mult este faptul că, în același timp în care calomnia Asociația Little People, acesta era primit cu brațele deschise în departamentul pentru strângere de fonduri al unei alte organizații non-guvernamentale. Discreditând numele nostru chiar în fața unora dintre colaboratorii și sponsorii noștri, el le-a cerut apoi bani în numele noii organizații,” a declarat Katie Rizvi, director al Asociației Little People Romania.

Potrivit Little People, campania împotriva asociației a început în 2014, imediat după ce tânărul ar fi fost demis de organizație pentru motive disciplinare.

„Pop s-a folosit fără autorizare de materialele Asociației Little People pentru a strânge fonduri și totodată a fost prins că utiliza un cont al asociației pentru a solicita finanțare, la un an și jumătate după ce fusese demis din organizație, accesul la serverele Little People fiindu-i blocat. În prezent, el trebuie să răspundă unor acuzații penale legate de acest caz. Pop a mers mai departe, prin trimiterea unor e-mailuri, pretinse a fi din partea ANAF, dezinformând printre alții și două ziare din Cluj, având ca urmare apariția a două articole cu afirmații calomnioase, prin care se sugera faptul că Asociația Little People nu a folosit donațiile în mod corespunzător și că aceasta ar fi investigată de ANAF. Apoi a trimis personal link-urile acestor articole de ziar donatorilor, prietenilor, colaboratorilor și chiar și beneficiarilor Asociației Little People.

În realitate, mesajul nu era de la ANAF, fapt confirmat la scurt timp după aceea de către autoritățile fiscale. O inspecție ulterioară a ANAF la sediul Asociației Little People nu a găsit nici o dovadă a unor activități ilicite. O ordonanță președințială a fost emisă împotriva lui Pop, interzicându-i-se să mai facă declarații calomnioase la adresa Asociației Little People”, au transmis reprezentanții Little People. Vlad ar fi trimis posibililor sponsori ai asociației mesaje de pe un email de la adresa petitii.anaf.cj@gmail.com cu subiectul „ANAF: Ancheta de fraudă la Asociaţia Little People Romania”. Potrivit unui comunicat de presă emis atunci de Asociația Litlle People, în corpul email-ului nu apărea niciun text, însă avea ataşată copia unei sesizări aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (înregistrată cu nr. CJR-DGR 22.562/20.10.2016) adresată unei persoane fizice şi un memoriu adresat DIICOT, scris în data de 20.06.2016 de către aceeaşi persoană fizică.

„ANAF nu ne-a adus la cunoştinţă existenţa unei anchete” declara atunci Katie Rizvi.

„Suntem o organizație complet transparentă”, a declarat directorul operațional Oana Rusu. „Scopul nostru a fost mereu acela de a fi deschiși față de toți: sponsorii noștri, personalul nostru, colaboratorii noștri. Prezentăm rapoarte anuale complete pe internet, acestea fiind accesibile oricui. Acesta este unul dintre motivele pentru care am știut mereu că legea își va spune cuvântul în cele din urmă. Noi nu am făcut nimic rău. Este trist că a trebuit să mergem în instanță pentru a dovedi acest lucru”, a mai spus Oana.

„Adevăratele victime în acest caz sunt copiii bolnavi de cancer”, a declarat Shajjad Rizvi, fondatorul britanic al Asociației Little People și fondator și director al Camerei de Comerț Britanico-Române din Cluj.

„Nicio decizie judecătorească nu poate da înapoi Asociației banii necesari pentru munca în spitalele onco-pediatrice la nivel național. Deseori potențialii sponsori sunt induși în eroare de articolele de știri bazate pe acuzațiile false ale lui Vlad Pop. Aș dori să încurajez ONG-ul și sponsorii care l-au susținut pe Vlad Pop în ultimii doi ani să dea aceste fonduri Asociației Little People și să susțină serviciile care au avut de suferit de pe urma acțiunilor distructive ale acestei persoane. Atacurile sale agresive și ostile au făcut rău chiar și copiilor și familiilor pentru care încă susține că strânge fonduri și pe care se presupune că-i susține. Suntem profund indignați că acuzațiile false ale unei persoane au reușit să meargă atât de departe, dar înțelegem că mulți sponsori și donatori, chiar și membri ai societății civile, au fost victime ale fraudei comise de domnul Pop. Este totuși responsabilitatea noastră să încurajăm liderii societății civile și persoanele aflate în diferite poziții în cadrul CSR și al departamentelor de marketing să nu tolereze sau să susțină astfel de comportamente”, a mai spus acesta.

Vlad Pop a trimis presei în 3 noiembrie 2016 o scrisoare și un filmuleț în care îi acuza pe soții Rizvi de faptul că ar fi cheltuit banii strânși din donații în scopuri personale, dar și de lipsă de transparență. În prezent, filmulețul nu se mai găsește pe YouTube, canalul pe care a fost încărcat inițial.

În prezent, Vlad strânge fonduri pentru MagiCamp, o altă organizație care lucrează cu copiii bolnavi de cancer, condusă de Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu.

Întrebat de Transilvania Reporter care este opinia sa vizavi de decizia instanței, Vlad nu a dorit să comenteze în niciun fel acest aspect.

Citiți și:

Distribuie:

Postaţi un comentariu