Manuela Plăpcianu, preşedinte Artmark: Locul comun al colecţionarilor de artă nu este puterea financiară, ci obsesia

Foto: Dan Bodea
eepurl.com

Colecționar de artă din 1985, CEO Artmark din 2009 și acționar al Casei de Licițatii Artmark, Manuela Plăpcianu are peste 15 ani de experiență în funcţii de conducere şi leadership în instituţii financiare internaţionale. În prezent, expertul în pieţe financiare se află la Cluj-Napoca cu ocazia Expoziției “Mari Maeştri ai picturii româneşti” din Licitația de Vară Artmark. Despre piaţa de artă din România şi despre o lume a “dependenţilor” de frumos, am stat de vorbă cu Manuela Plăpcianu.

Reporter: Sunteţi pentru prima dată în Cluj cu o licitaţie Artmark şi este pentru prima dată când clujenii vor participa la o licitație Artmark chiar la ei acasă. De ce a venit aşa târziu un astfel de eveniment la Cluj?

Manuela Plăpcianu: A venit într-un moment în care s-au aşezat cumva lucrurile. A organiza o licitaţie duplex şi o expoziţie nu este un proiect foarte simplu. Nu vorbesc numai de logistică ce ţine de transport, asigurări sau pază, e vorba şi de alte ingrediente care nu se văd. Duplexul a venit pe un val al Pavilionului cultural Art Safari desfăşurat între 22-25 mai în Bucureşti.

R.: Aţi avut mai multe opţiuni pentru alegerea locului de desfăşurare a expoziţiei?

M.P.:Am avut şi alte opţiuni, însă am ales Hotel Continental şi, precum am spus cu alte ocazii, cred că unele case sunt precum oamenii şi dacă sunt neiubite ele mor, încet, încet. De câte ori se atrage atenţia asupra unei case triste, de multe ori se găseşte cineva să o salveze. În 1894, când s-a inaugurat Hotelul New York, s-a inaugurat şi Palatul Cesianu-Racoviţă unde noi ne desfăşurăm activitatea şi cu atât mai mult am simţit o apropiere faţă de acest loc.

R.: Ce implică organizarea unei expoziţii de asemenea amploare precum ”Mari Maeștri ai picturii românești”?

M.P: Cheia de boltă pentru un astfel de eveniment este de fiecare dată calitatea operelor de artă puse în circulaţie. Operele sunt alese cu foarte mare grijă şi responsabilitate şi în momentul în care reuşeşti să coagulezi un puzzle pe o anumită tematică şi expoziţia are secţiuni precum impresionism-postimpresionism, avangardă postbelică sau contemporană, etc. urmează alegerea lucrărilor care merg la Cluj, care rămân în Bucureşti. La Cluj e firesc să mergi cu lucrări ale artiştilor care au lucrat în Cluj sau care au fost profesori ai şcolii clujene, dar nu poţi să nu aduci la Cluj opere ale lui Tonitza, Mützner, Petraşcu. Mai important decât transportul sau grija pentru împachetare şi despachetare, este modul în care reuşim să transmitem că există o fereastră mică de timp în care aceste lucrări pot fi văzute. Toate au făcut parte din nişte colecţii şi în urma licitaţiei vor ajunge, sperăm, în alte colecţii. Ele nu pot fi văzute în alt cadru.

R.: La ce rată de adjudecare vă aşteptaţi pentru licitaţia din data de 10 iunie?

M.P.: Mă aştept la o rată de adjudecare în jur de 90%. Am venit mai demult în Cluj, am discutat cu multă lume, pe multe căi. De trei zile de când suntem în Cluj au venit în fiecare zi între 500-1000 de vizitatori. Mai mult de jumătate dintre aceştia au intrat la expoziţie fiind direct interesaţi, nu din întâmplare.

R.: Sunteţi acţionar al Casei de Licitaţii Artmark şi o conduceţi din 2009. Cum descrieţi piaţa de artă din România din perspectiva experienţei pe care o aveţi?

 M.P.: Este o piaţă care s-a consolidat, s-a profesionalizat şi s-a accesibilizat. Toate aceste componente stabilesc cumva raportul între cerere şi ofertă şi mai ales preţul. Astăzi există un set de instrumente care au făcut ca încrederea faţă de tranzacţiile cu arta să crească. Indexul Pieţei de Artă este un catalog cu cotele şi randamentele a peste 1000 de artişti români tranzacţionaţi în România în ultimii 20 de ani. Pentru fiecare dintre aceşti artişti există un randament mediu anual. În momentul în care piaţa beneficiază  de astfel de instrumente, încrederea în tranzacţii creşte. Piaţa nu mai este o cutie neagră, ci una transparentă. Mai există indicele de lichiditate, actualizat săptămânal, care arată volumul tranzacţionat, sau indicile consacrat, care arată cum s-a tranzacţionat. Asta înseamnă profesionalizare. Înainte de 2008, lucrurile nu erau transparente.

Accesibilizarea pieţei înseamnă că în afara lucrărilor de artă vizuală plastică, adică aproximativ  80% , am introdus licitaţii şi cu alte teme: Epoca de aur, România Regală, Alb şi Negru, Maşini de epocă, Şampanie de colecţie, Ceasuri vechi, Erotică, Iluminism, Muzică şi poezie, Benzi desenate, Fotografie etc. Accesibilizare înseamnă inclusiv preţuri. Sunt licitaţii în care 90% dintre lucrări au preţ de pornire sub 1000 de euro. În expoziţia şi licitaţia de la Cluj, 30 dintre lucrări au preţuri sub 500 de euro şi 60% dintre ele au preţuri de pornire sub 1000 de euro. Cred că măcar o dată pe an multă lume ar putea să trăiască experienţa unei licitaţii.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

R.: Care este valoarea lucrărilor care vor intra în Licitaţia de Vară?

M.P: Valoarea tuturor lucrărilor se ridică undeva la un milion de euro, iar lucrările care se află în Cluj, pentru că jumătate sunt în Bucureşti, valorează în jur de 600.000 de euro. La Cluj avem trei dintre cele mai importante vedete: opera „Tătăroaică în cerdac” (estimare: 40.000 – 60.000 €) de Nicolae Tonitza, opera „În grădină la Beaucaire” (estimare: 40.000 – 60.000 €) de Samuel Mützner şi opera „Case la Morlaix” (estimare: 30.000 – 45.000 €) de Gheorghe Petraşcu.

Două „cireşe” în expoziţie sunt o lucrare de Henri Matisse, marele modernist al lumii şi Rinocerul Cosmic al lui Salvador Dali. Lucrarea face parte dintr-o serie de 320 de lucrări, aceasta fiind numărul 15.

Expoziția poată fi vizitată în perioada 6 -9 iunie la Hotel Continental din Cluj (str. Napoca, nr. 1), iar pe 10 iunie, când va avea loc licitaţia operelor acestea se vor împărţi între Casa Universitarilor din Cluj (str. Emmanuel de Martonne, nr. 1), şi Athénée Palace Hilton din Bucureşti, aceasta începând la 19:00.

IMG_1019

R.: Cum sunt primite cursurile de management al artei? Ştim că astfel de cursuri au fost susţinute şi la Cluj. Există interes din partea publicului?

M.P.: Există interes foarte mare faţă de materia pe care o aducem condensată în cele două zile de jumătate de curs. Desigur, aceste două zile nu transformă un necunoscător într-un artist sau galerist, dar deschide perspective şi fixează nişte curiozităţi educate. Cursurile sunt predate de autorităţi în domeniul artei. În prelungirea acestor cursuri avem şi alte programe educaţionale. Un astfel de program este Art me Up, prin care mergem în diverse companii cu un tablou şi le povestim angajaţilor despre un anumite curent artistic şi le prezentăm expoziţiile ce pot fi vizitate în Bucureşti sau în ţară.

IMG_0117

R.: Nu toţi cei care achiziţionează opere de artă sunt şi cunoscători. Cum ne putem da seama despre valoarea unui tablou?

M.P.: Pornim de la premisa că oamenii sunt diferiţi. Unii sunt educaţi, alţii mai puţin educaţi, unii au anumite afinităţi selective, unii sunt deja colecţionari. Mi-e greu să cred că cine intră într-o astfel de expoziţie chiar nu are niciun fel de orientare. Totuşi, în astfel de cazuri există Indexul Pieţei de Artă care oferă o radiografie a pieţei de artă. Este un sistem de referinţă istoric, care poate fi luat ca reper. Asta nu înseamnă că noi nu am avut în licitaţii lucrări care s-au vândut de zece ori peste preţul estimat. În timpul unei licitaţii, însă, există un tip de adrenalină, un tip de interes, un tip de visceralitate şi toate acestea pot schimba cursul unei licitaţii. Mai există şi consilieri care stau de vorbă cu diverşi oamenii pentru a stabili afinităţile lor. Trecând peste cote, peste randamente, peste investiţii în arte, sau alternative investiţionale în perioade de criză, rămâne gustul personal şi un tip de investiţie de suflet pe care o faci, diferită de investiţia într-un teren agricol, să spunem.

R: Dumneavoastră, personal, sunteţi şi colecţionară de artă?

M.P.: Cum aş putea să nu fiu virusată?(râde)

R.: Care este profilul unui dependent de artă?

M.P: E ca şi cum m-aţi întreba care este profilul unui îndrăgostit. Şi un criminal în serie poate fi îndrăgostit şi academicienii pot fi îndrăgostiţi, la fel şi poeţii. Colecţionarii sunt de foarte multe feluri şi locul lor comun nu este puterea financiară. Locul lor comun este obsesia, dependenţa, neliniştea, curiozitatea nesfârşită. Relaţia dintre un colecţionar şi colecţia lui nu se consumă niciodată.

R: Cum vedeţi viitorul pieţei de artă din România?

M.P.: Piaţa de artă din România se va consolida şi se va profesionaliza în continuare. Interesul publicului faţă de arta românească va creşte. Dacă exista până acum interes foarte mare faţă de tradiţionalism, sau faţă de artiştii consacraţi, interesul faţă de arta postbelică şi contemporană va creşte. În acest sens, Pavilionul Cultural organizat în luna mai este un argument serios. Dacă la prima ediţie a unui târg de artă au participat 15.000 de vizitatori, mi se pare că publicul doreşte artă şi arta trebuie adusă mai aproape. Acest pavilion a fost organizat în mijlocul Bucureştiului, între Ateneul Român şi Muzeul Naţional de Artă.

Artiştii contemporani au avut  creşteri spectaculoase în licitaţii, unii dintre aceştia fiind Andrei Cădere sau Gili Mocanu, Victor Man. Deutsche Bank a declarat artistul anului pentru 2014 pe Victor Man, de asemenea, Dan Beudean a primit un premiu , Strabag, Adrian Ghenie a intrat şi el pe orbite europene importante, toţi trei artişti clujeni şi nu întâmplător. Pariez pe arta contemporană şi Clujul are ce arăta. Nu exclud nici apariţia unui nou fond de investiţii în artă, ceea ce este bine, licitaţiile se vor diversifica, comerţul online va creşte. Anul trecut, 12% din volumul tranzacţionat, a fost tranzacţionat online şi asta reprezintă aproximativ 6% din numărul de tranzacţii.

R: Ce v-aţi dori dumneavoastră pentru viitorul pieţei de artă din România?

M.P: Eu mi-aş dori să trăiesc în mijlocul unui popor dependent de artă, aşa cum îşi dorea Iosif Sava să se cânte Beethoven  pe stadioane, aşa îmi doresc şi eu să organizăm licitaţii şi târguri de artă pe stadioane. Să trăim printre dependenţi de artă.

Grupul Artmark înseamnă mai multe companii:  Casa de Licitaţie Artmark, Casa de Licitaţie Lavacow care tranzacţionează virtual artă contemporană din Europa Centrală şi de Est, Institutul de Management al Artei care organizează cursuri despre istoria artei, despre capcanele pieţei de artă precum şi Fundaţia Art Society.

Cristina Beligăr

Foto: Dan Bodea

Postaţi un comentariu