Tinerii Clujului. Răzvan Luca, arhitect: Nu a existat o rețetă a Capitalei Tineretului. Noi, tinerii, am încercat să o scriem

Este sibian, a terminat un liceu de mate-info și ar fi ajuns medic stomatolog dacă în urmă cu șase-șapte ani ar fi respectat dorința mamei sale de a urma o facultate de medicină. În schimb, deși până în clasa a XI-a, când a început să ia meditații, „nu a pus mâna pe creion”, Răzvan Luca a ales să devină arhitect. Astăzi, Răzvan este una dintre vocile Capitalei Europene a Tineretului prin simplu fapt că a realizat lucruri pe care alții doar le visau pentru orașul lor. A fost timp de trei ani membru și președinte al Asociației Studenților Arhitecți din Cluj (AStA) și s-a implicat cu toată energia în proiectul Capitalei Tineretului încă de la schițarea ideilor de program. La finalul unui an plin de evenimente, unele dintre ele criticate, altele demne de toată aprecierea, am stat de vorbă cu Răzvan Luca despre Capitala Europeană a Tineretului și despre câteva dintre greșelile care „au costat” atingerea potențialul maxim al acestui proiect.

Când s-a decis să urmeze o facultate de arhitectură, pe Răzvan l-a atras în egală măsură partea de creativitate a profesiei de arhitect, dar și faptul că avea să practice o profesie liberală în care era propriul său șef. „Aveam două opțiuni să dau la facultate, fie în Cluj, fie în București. Cu două luni înainte să încep pregătirea pentru Arhitectură, era să mă fac stomatolog, iar mama crede în continuare că asta ar fi fost mult mai bine pentru mine. Am ales Clujul pentru că era mai pe gustul meu, mi se părea că are lume mult mai caldă, distanțe mult mai mici și că se dezvolta foarte frumos. Atunci decizia a venit cumva natural. M-am gândit la o profesie în care să lucrez mult cu oamenii și în subconștient mă gândeam că vreau ceva foarte creativ. Am terminat un liceu de mate-info și până în clasa a XI-a când m-am apucat de meditații și am pus mâna pe creion, mama îmi făcea toate desenele. S-a dovedit, până la urmă, că aveam un talent la desen care nu fusese încă descoperit”, povestește Răzvan.

Din păcate, așteptările în timpul facultății nu i-au fost îndeplinite pentru că instituția nu era foarte conectată la realitatea orașului și la realitatea profesiei. Astfel, pe lângă teorii și experimente pe hârtie, Răzvan simțea nevoia să facă și ceva concret. „Atunci a venit implicarea în Asociația Studenților Arhitecți (AStA). M-am implicat din primul an de facultate și la sfârșitul anului trei am candidat și pentru președinție, devenind unul dintre cei mai tineri președinți, pentru simplul motiv că nu erau alți candidați. Aptitudinile de lider nu au fost deloc exersate, ci le-am descoperit mai mult natural. Eu nu cred în cursurile de leadership și în leadership-ul predat. Nu cred că oricine poate fi lider”, precizează Răzvan. Doi ani a participat la organizarea Zilelor Arhitecturii, eveniment care i-a permis să intre în contact cu oameni și idei din domeniul său, iar în anul șase, o dată ce a început să se contureze proiectul Capitalei Tineretului, nu a mai candidat la conducerea asociației. „În proiectul Capitalei Tineretului am intrat în 2012 când m-a chemat Vlad Pop la o sesiune de brainstorming. În acel moment m-am gândit că poate era șansa noastră, în anul Capitalei, de a arăta că tinerii sunt la fel de valoroși ca politicienii care se află la masa deciziilor orașului. Era ocazia noastră să arătăm că nu suntem doar un an al tineretului, al distracției, sau a tot ceea ce este acest clișeu, ci că avem și idei. Atunci a venit ideea de Share space”, explică tânărul arhitect.

După terminarea facultății, în 2014, a început să se dedice exclusiv proiectului Capitalei Tineretului, specializându-se în toată această perioadă pe mediul ONG și pe proiecte comunitare. A lucrat alături de echipa Capitalei pentru pregătirea parteneriatelor, găsirea de sponsori, găsirea de proiecte și tot în 2013 a luat naștere, pe hârtie, și Day 15, Volunteers Academy, Bugetul Participativ de Tineret, ideea conferinței Blink, sau ideea festivalului UNTOLD, pe atunci sub alt nume. „Multă lume consideră că lucrurile au fost improvizate anul acesta, dar majoritatea erau de foarte mult timp gândite. Festivalul UNTOLD nu s-a născut în ianuarie 2015 cum foarte multă  crede, iar Day 15, de exemplu, era pe hârtie din 2013. Din păcate conștientizarea în rândul publicului că suntem Capitală Europeană a Tineretului nici acum nu am reușit să o facem foarte bine. Candidatura la titlul de Capitală Culturală în 2021 a ajutat Capitala Europeană a Tineretului, la fel cum credem noi că titlul de acum a ajutat candidatura. S-au făcut foarte multe eforturi să avem vizibilitatea dorită dar, din start, așteptările au fost setate mult prea sus. Trebuia să fim la nivelul unei capitale culturale, deși am avut mult mai mic bugetul. Asta cumva ne-a învățat să lucrăm sub presiune și cred că din interior multă lume și-a atins potențialul maxim. Din păcate însă, potențialul maxim al echipei nu a fost suficient pentru oraș. Poate dacă veneau clujenii mai mult spre noi, nu doar noi înspre ei, cred că ar fi putut ieși o Capitală a Tineretului mult mai bună. Eu cred că nu s-a atins potențialul acestei capitale. Oricum, un an 2015 cu această capitală a însemnat mult mai mult decât ce ar fi fost 2015 fără capitală”, precizează Răzvan Luca.

Valorile pe care echipa capitalei le-a adus Clujului sunt de necontestat, spune Răzvan, chiar dacă s-a mai greșit, sau s-a mai experimentat pe parcurs. „Orașul și locuitorii lui ar trebui cumva să empatizeze cu acest lucru pentru că totuși este o Capitală a Tineretului. Nu stabilim brandul orașului, nu rezolvăm problema parcărilor. Am încercat niște lucruri, vom vedea ce luăm bun din 2015 și ce continuăm. Eu cred că ar trebui să fim mult mai toleranți la greșeală, la eșec. A înțelege că o greșeală este parte a unui proces mai lung e un lucru pe care noi, românii, nu îl aplicăm. O rețetă la Capitala Tineretului nu există, acum o scriem noi și este clar că s-au făcut și greșeli. Noi am învățat foarte mult din asta și sper ca clujenii să accepte că această Capitală a fost un experiment, zic eu reușit, dar nu la potențial maxim”, declară Răzvan Luca.

Dacă evenimentul cu maximă vizibilitate în anul Capitalei a fost Festivalul UNTOLD, nu același lucru se poate spune despre celelalte evenimente din program, unele trecute cu vederea mult prea ușor. Dintre toate, evenimentul Day 15, care a presupus inițial 12 evenimente care să aibă loc în zilele de 15 ale fiecărei luni, a fost cel mai bine primit, având în spate tonul și vocea lui Răzvan Luca și a echipei formate în marea ei parte din absolvenți de Arhitectură. „Day 15 a fost un proiect față de care m-am arătat atât de încântat să îl facem și aveam atâtea idei pentru fiecare lună, încât în primele patru luni ale anului am organizat mult mai multe activități decât erau programate. În aprilie am făcut Rooftop party, piesa de teatru și dans, în martie am făcut activitatea cu ghivece reciclate, am dat flori în Piața Unirii și am plantat pomi, în februarie am pregătit activitatea cu origami-ul, proiecție de film și ateliere anti-bullying de ziua No Hate Speech, în ianuarie am făcut slam poetry, club de lectură și citate în autobuz. Astfel, în aprilie, ne-am dat seama că dacă vom continua în ritmul acesta, nu vom rezista până în decembrie. Așa că am rămas la ideea inițială de a avea o activitate în fiecare lună pentru a ne doza eforturile. Era clar că fiecare lună nu avea cum să ajungă la același nivel, deși multe dintre acele activități aveau potențial de știre națională. Nu am reușit însă la toate evenimentele să diseminăm foarte bine toată informația”, povestește Răzvan.

În opinia lui, piața mobilă din zona Parcului Engels, în luna septembrie, a fost evenimentul cu cel mai bun feeling pe care l-a organizat în cadrul Day 15, la fel și deschiderea Turnului Pompierilor în luna noiembrie care a fost vizitat de peste 1000 de oameni. „Nu ne așteptam să scrie despre noi reviste internaționale sau să ne caute finanțatori. În iulie am avut, de exemplu, platforma unde s-au oficiat nunți la 50 de metri înălțime, iar în august concursul Untold Faces a adunat pe pagina de Facebook peste 6000 de like-uri”, precizează Răzvan făcând referire la momentele de vârf ale proiectului Day 15.

„Lumea nu ne-a cunoscut după un anumit profil. Nu am făcut 12 piețe volante sau 12 instalații de origami. În ianuarie, ne-am adresat iubitorilor de literatură, în februarie ne-am axat pe partea ONG-istă, în martie spre ecologiști, în aprilie spre iubitorii de arte performative, în mai spre comunitatea de grafferi, în iunie spre oamenii din cartierul Grigorescu unde am instalat plaja, în iulie ne-am adresat celor care au vrut să se căsătorească, august a fost dedicat iubitorilor de muzică, septembrie oamenilor din zona Parcului Engels, în noiembrie ne-am adresat publicului larg cu deschiderea Turnului Pompierilor, iar în decembrie din nou publicului larg cu deschiderea Târgului de Fapte Bune”, spune Răzvan.

Day 15 s-a adresat comunității, nu unui public defavorizat sau exclus social și, prin toate activitățile care au reactivat spațiul public, proiectul a încercat să facă arhitectura „cool”. „Suntem patru arhitecți într-o echipă de nouă persoane și era clar că reactivarea spațiilor publice era un obiectiv principal al proiectelor noastre. Eu zic că ne-au ieșit și aceste obiective și sperăm ca aceste zone cu potențial pe care le-am repus în evidență să primească și în continuare atenția oamenilor și a autorităților”, atrage atenția Răzvan. Dacă astăzi ar trage linie

Pentru tânărul arhitect, 2015 a fost un an pe „fast forward” și, dacă ar trage astăzi linie, ar aduna proiecte pe care altfel nu le-ar fi realizat nici în cinci ani. „Vreau să continui să îmbunătățesc viața orașului și să urmăresc implementarea strategiei municipiului. Fiecare dintre noi ne putem implica să facem viața orașului mai bună. Nu este doar treaba oamenilor din primărie, a arhitecților sau a urbaniștilor. Viața orașului ține de cetățeni, un oraș arată bine atunci când cetățenii se ocupă de el, nu doar când există un primar harnic. În zilele acestea, la cât de ușor te poți face auzit, este doar o mică parte vina autorităților dacă orașul nu arată cum trebuie. E vina cetățenilor care îl populează. Nu vreau să apăr Primăria, pentru că are minusurile ei dar, pentru noi, mai ales pentru Day 15, Primăria a fost un real partener”, a concluzionat tânărul arhitect.

[stextbox id=”custom”]

Care este locul preferat din Cluj?

Îmi place foarte mult direcția în care au luat-o localurile pe partea de HoReCa, excluzând însă sectorul hotelier. Este foarte greu să alegi un singur local care să îți placă în Cluj pentru că sunt foarte multe. Îmi place cum arată, de exemplu, Cafe Olivo, Camino, Nuka. Multe încep să semene între ele un pic și designerii ar trebui fie mai atenți la asta dar, din punctul meu de vedere, suntem la nivel de București și Vest în ceea ce privește acest sector.

Te vezi locuind în alt oraș la un moment dat?

În următorii cinci ani, nu. Mă văd desfășurând activități și în alte orașe, poate chiar să replic lucrurile pe care le-am făcut în Cluj, dar cumva din Cluj să îmi desfășor „operațiunile”.  Clujul este un fel de Sibiu cu potențial mult mai mare. La capitolul turism, însă, Clujul nu stă foarte bine și are nevoie de o strategie care să fie pusă în aplicare. Multe se pot învăța de la Sibiu. Inclusiv cum să atragi turiști prin Târgul de Crăciun.

Cum vezi Clujul peste cinci ani?

Clujul în momentul de față cred că este la 20% din potențial, după 2015 poate puțin mai mult, așa că mă aștept ca peste cinci ani să crească, chiar să își dubleze sau tripleze potențialul. Îl văd nu cu mai puține mașini, dar cu mai puțini șoferi, cel puțin asta mi-aș dori. Cu mai multe alei pietonale, cu mai multe piste de biciclete, cu mai multe benzi doar pentru mijloacele de transport în comun.

Ce ai schimba în Cluj dacă ai avea mai mult autoritate?

Autoritatea nu cred că aduce prea multe posibilități de a schimba lucrurile, pe cât s-ar crede. Mi-ar plăcea poate să schimb anumite mentalități, mi-ar plăcea ca orașul să devină mai prietenos, să existe mai multă comunicare între români și maghiari, între oamenii care fac evenimente și cei care nu fac. Prin comunicare înțelegem fiecare ce vrea celălalt și atunci putem rezolva probleme. Schimbarea asta nu vine cu autoritate, ci poate cu mai multe proiecte.

Care sunt personalitățile/oamenii care te inspiră?

Cea mai mare personalitate care m-a inspirat cred că este mama. Ea este cel mai mare critic al meu și foarte rar mă menajează. O altă personalitate este tatăl meu de la care am învățat să mă țin de promisiuni și orice ar fi să nu îmi încalc cuvântul dat.

Ce te enervează?

Cel mai mult mă enervează prejudecata, adică a emite păreri neavizate fără să cunoști contextul. De câte ori nu mi s-a spus mie că sunt omul primăriei, doar pentru că vorbesc cu ei.

Ai un motto?

„Dacă am zis, am zis”.

Există nu lucru de care depinzi sau de care nu te-ai putea lipsi?

Poate de telefon și de cafea.

Care au fost cărțile care te-au inspirat?

Nu pot să spun că au existat cărți care m-au inspirat. Mai degrabă au fost oamenii, întâlnirile, experiențele. Cărțile mi-au dat voie să visez, să îmi imaginez niște „what if-uri”. Din păcate astăzi mai citesc doar cărți de specialitate despre arhitectură și spațiu public.

[/stextbox]