Tinerii Clujului. Christine Marie-Turcu: „Mă pregătesc cu flotări gramaticale și viteză de reacție pentru Blog TIFF!”

Christine Marie Turcu / Foto: Andrei Niculescu

Christine-Marie Turcu este PR manager și organizator de evenimente. A absolvit Facultatea de Istorie şi Arheologie, Masterul de Studii clasice în cadrul și este pe punctul a termina studiile doctorale axate pe Art Nouveau-ul transilvan tot în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. La doar 28 de ani are o experiență de invidiat în domeniul artei, fotografiei, fiind mereu în spatele unor evenimente de excepție care au loc în oraș. Pentru Christine, voluntariatul a devenit un stil de viață încă de pe băncile facultății. În cazul ei, o zi are cu siguranță mai mult de 24 de ore. Noaptea devine zi, iar ziua noapte, dar ce importanță are când la final totul iese perfect, iar cei de pe covorul roșu strălucesc și datorită efortului ei?

Reporter: De cât timp ai venit la Cluj? Care a fost motivul pentru care ai ales Clujul?

Christine-Marie Turcu: Cred că se fac vreo 9 ani de când am păşit prima dată aici. De ce am ales Clujul? Pentru că vroiam să fie oraşul studenţiei mele. Locul pe care să pot să-l simt aparte.

R: De ce anume î ț i este cel mai dor când spui acasă? Nu ț i-e dor de mare, fiind originară din Constanța?

Christine-Marie Turcu: O, ba da! Cred că cel mai mult sau cel mai mare dor îmi este de marea mea, aşa cum o ştiam de copil. Când coboram faleza într-o goană nebună şi nu mă mai opream decât direct în valuri. Salutam atunci marea, mângâiam valurile de bună dimineaţa şi zâmbeam în liniştea soarelui… De marea mea cred că îmi va fi dor mereu, chiar şi atunci când o mai revăd şi azi… Acasă însă sunt ai mei, mama, bunicii şi câinele meu, adevărat camarad de bucurii, Benny.

R: Voluntariatul  face ș i a făcut mereu parte din via ț a ta de studentă ș i apoi de absolventă. Îmi po ț i spune toate activită ț ile de voluntariat la care ai participat?

Christine-Marie Turcu: Cred că glumeşti dacă vrei să ţi le spun pe toate, pentru că nici eu nu le mai ştiu pe toate. Ca stundentă am fost voluntar în organizarea conferinţelor, festivaluri, la Centrul Cultural Japonez, festivaluri de film, de teatru, Maratonul de teatru de la Sibiu, scriam pe ceascadecultura.ro cronici şi articole, interviuri cu artişti, actori etc. După ce am absolvit am continuat, că nu te poţi lăsa, şi de data asta am evoluat în coordonare de voluntari în echipa foto la multe festivaluri, scurtmetraje, 18+, Cluj shorts prima ediţie, SFG, Zilele Clujului, Comedy Cluj, Int. Jazz DayTemps d’images, Festivalul Int. de Jazz Transilvania, am ajuns chiar să lucrez în echipa de organizare a Festivalului de Carte Transilvania, ediţia I, şi blogging în echipa TIFF blog din 2012, unde mi-e cel mai drag. Mai sunt evenimente şi festivaluri în care am fost cu echipa mea de voluntari foto de-a lungul anilor dar nu le mai ştiu acum…

christine3

R:Care actiune de voluntariat î ț i este cel mai aproape de suflet? De ce?

Christine-Marie Turcu: TIFF-ul clar, pentru că înveţi să-ţi depăşeşti limitele şi să simţi adrenalina adevărată de festival. Şi tot atunci am avut ocazia să-i cunosc pe regizorii noştri extraordinari care ştiu să fie şi oameni în principal şi care mi-au redat încrederea, confirmându-mi că mai există onoare şi bun simţ chiar şi atunci când eşti pe culmi… La TIFF i-am cunoscut pe domnul regizor Radu Gabrea, pe maestrul Lucian Pintilie şi pe Claude Lelouch, un sublim al filmul francez şi al poveştilor unice şi legendare, precum „Un homme et une femme”…

R: Ai mo ș tenit pasiunea ta pentru fotografie de la bunica ta. Î ț i aminte ș ti prima fotografie făcută? Acum nu te po ț i despăr ț i nicio zi de aparatul foto.

Christine-Marie Turcu: Aici ai dreptate. Cred că pot spune cu mare bucurie că-i datorez bunicii mele nebunia fotografiei. Şi acum îmi aduc aminte cu câtă mândreţe îmi arăta albumele foto de când erau ei tineri şi încă mai am Zorki-ul 4 al ei, deşi primul aparat cu care ea a început a fost un Smena. Prima mea fotografie făcută sincer nu mai ţiu minte, dar cred că am început să trag acasă fotografiind idei, copaci, texturi de crengi şi flori, prea puţini oameni, ceea ce mi-a atras mereu critica familiei; stricam filmul pe aiureli.

R: Când s-a transformat fotografia în pasiune ș i ce înseamnă fotografia pentru tine?

Christine-Marie Turcu: Cred că a devenit pasiune când am prins cel mai fain cadru al meu dintr-o greșeală şi coincidenţă de timp şi spaţiu, trecând pe lângă Samsara şi văzând pe cineva ce stergea geamurile. Am avut un flash de pictură flamandă, Rembrand, Vermeer, fata cu cercel de perlă, ceva din acea lumină de amiază văratecă m-o oprit, am tras cadrul perfect şi parcă nişte rotiţe au început să se mişte. Fotografia cred că e povestea ce mi-o pot permite zilnic. Când nu scriu şi nu reuşesc să dau timp cuvintelor, mă cuprinde aşa un instagram şi ţac-pac la postat, cu filtre şi culori şi rame…Ai nevoie de frumos că altfel tâmpeşti și cred că pentru mulţi fotografi acest insta-joc a devenit precum badge pentru fumători. Fotografia e un moment şi când iau bătrânul Nikon la braţ, ştiu că vom avea ce povesti!

R: Unde lucrezi în prezent?

Christine-Marie Turcu: În prezent lucrez la PrVenture, organizăm şi promovăm evenimente şi artiști pe cât putem.

R: E ș ti ca o furnicu ț ă, mereu în ac ț iune. În ce proiecte e ș ti implicată în momentul de fa ț ă?

Christine- Marie Turcu: Mulţumesc frumos. În prezent lucrez la o campanie legată de o trupă nonconformistă de artişti After*Age*Band şi Galeria de artă Doamna T pentru că sunt foarte simpatici şi frumoşi în inspiraţie şi mereu au idei noi. Mă mai ocup de Art Bending, Paul Cristian Cordos  şi o idee năstruşnică de art-event. Apoi pornind de la un cooking-with-friends cu chief Simona Serban şi Ioan Sumendre, un articol de blog şi o după-amiază excelentă, am pus la cale o reuniune de forţe pe care o vom face live în curând. Nu zic mai multe încă! Mai scriu articole pe eliberart şi în revista de artă Forma şi încerc să mă updatez cât de mult pot cu ceea ce se petrece în lumea galeriilor şi a promovării de artă pentru că am mulţi prieteni artişti în care cred şi pe care trebuie să-i arăt lumii aşa cum trebuie! Şi cred că mai sunt, dar nu-mi găsesc agenda acum. Cel mai important însă e TIFF-ul, mă pregătesc cu flotări gramaticale şi viteză de reacţie pentru Blog TIFF!

After*Age*Band şi Doamna T

After*Age*Band şi Doamna T

R: Care e programul tău într-o zi obi ș nuită?

Christine-Marie Turcu: N-ai vrea să ştii.

R: E ș ti mereu în spatele unor evenimente faine, niciodată în fa ț ă. E ș ti unul dintre acei tineri care fac lucrurile să se mi ș te, să se întâmple. De unde î ţ i iei energia? 

Christine- Marie Turcu: Mulţumesc frumos, sincer cred că acolo te simţi cel mai bine pentru că atunci când ştii ce-i de făcut şi poţi să faci, you have to be there! Şi dacă nu facem noi ceva pentru arta mică şi mijlocie, ne vom trezi în curând precum Wall-E… Energia cred că tocmai de aici vine, din artă şi din oglinda pe care o vezi în ochii artiştilor şi oamenilor frumoşi. Când vezi că reuşeşti s-aduci un zâmbet sincer, un licăr de uimire şi entuziasm în ochii publicului şi când reuşeşti să vezi un artist în lumina reflectoarelor, reuşind, poţi zâmbi liniştită, pentru că deja începe să zboare şi să aibă „covorul lui roşu”. Când vezi frumos, unic, genial, calitate în orice concept, eveniment sau lucrare de artă cu care te întâlneşti, îţi răsare entuziasmul din nou şi simţi că mai ai pentru ce continua.

R: Pe când te vom vedea în prim plan?

Christine-Marie Turcu: Mai rar pentru că cei din prim-plan au nevoie de noi. Şi sincer odată ce ocupi prim planul nu-ţi mai rămâne loc pentru altele secunde cum am eu atâtea proiecte. Pot spune doar că am avut un experiment-proiect cu domnul prof. Dorel Găină, anul trecut la Reactor, poezie inspirată de câteva instalaţii artistice cu scaune, unde am avut câteva poezii expuse şi un microrecital a la Emil Bota. Poate cândva voi reuşi să adun o carte despre frumos şi original şi poezii şi voi publica. Deocamdată au nevoie filmele şi artiştii de covor roşu.

christine2

R: Ce mai mare satisfac ț ie profesională?

Christine-Marie Turcu: Cred că a fost atunci când domnul coregraf Gigi Căciuleanu mi-a mulţumit pentru cuvintele cronicii mele la adresa spectacolului Amor Amores din 9 iunie 2014, un spectacol unde pur şi simplu exploda frumuseţea şi libertatea pe scenă. Am simţit bucuria şi energia dansatorilor de pe scenă aşa de viu, de original încât cronica a fost mai mult simţire şi admiraţie curată decât tehnici şi teme scenice.

R: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Christine-Marie Turcu: Pfuu, e greu… un om încăpăţânat, idealist şi căutător-călător.

R: Discutam la un moment dat despre bucă ț ica pe care fiecare o lasă în puzzle-ul vie ț ii. Care crezi că este rolul tău, din ce anume este alcătuită bucă ț ica ta?

Christine-Marie Turcu: Îmi doream la un moment dat să știu că îi pot face pe oameni să zâmbească, să se bucure şi să uite pentru o clipă de amarul cotidian. Acum cred că piesa mea de puzzle se cheamă surâs cu încredere. Atât a mea cât şi a celor din jur prin simplul fapt că pot avea încredere şi pot să mişc lucrurile înspre calea cea bună atâta timp cât cred în ele, în arta şi unicitatea ei. Sau poate sunt doar un spirit căutător de unicitate, artă, frumos care încearcă să le dea mai departe. Qui peut-etre sais…

R: Consideri justificată goana clujenilor după titluri de genul „capitală” a orice, doar să fie capitală? Ce parere ai despre felul în care sunt gestionate activită ț ile în Capitala Tineretului?

Christine-Marie Turcu: Nu şi sincer mi se pare o pierdere de timp, energie şi buget. Dacă n-am sări în sus la orice campanie pe care o prindem precum pomenile europene şi ne-am concentra mai mult la ceea ce suntem cu adevărat buni şi originali, am câştiga mai mult decât rămăşiţele de la masa curţii europene. Activităţile din Youth Capital sunt foarte slăbuţ reunite, cel puţin lunile trecute. Sper ca acum cu TIFF-ul şi Electric să se mai mişte niţel. Cred că YCap. poate avea ceva de zis dacă ar mai lucra la campania de promovare, vizibilitate şi la cooptare de noi evenimente. Sunt fade.

R:Care este motto-ul tău?

Christine-Marie Turcu: Trebuie să cred ca să creez. Ăsta e motto-ul meu de paşi zilnici şi de speranţă că tot ceea ce fac nu e în zadar.

R: Trei căr ț i preferate?

Christine-Marie Turcu: „Cartea de la San Michele” a lui Axel Munthe, „Autoportret printr-o oglindă spartă” a lui Octavian Paler şi „Ochii Beatricei” a lui Patapievici.

R: Trei personalită ț i care te inspiră?

Christine-Marie Turcu: Florian Pittiş, Borges şi Sabato.

R : Ce î ț i place în general?

Christine-Marie Turcu: Să văd idei originale în artă.

R: Ce te enervează?

Christine-Marie Turcu:  Micimea oamenilor şi mişcarea lor browniană.

R : Ce î ț i place cel mai mult în Cluj?

Christine-Marie Turcu: Faptul că găseşti atâţia oameni faini mereu şi că poţi oricând să faci proiecte minunate. Aici ai cumva şansa să mai crezi că se poate, cât eşti tânăr.

R: Care e locul tău preferat din Cluj?

Christine-Marie Turcu:  Podul albastru.

R: Ce ai vrea să schimbi la Cluj?

Christine-Marie Turcu:  Infrastructura, praful, cablurile, politica asupra arhitecturii şi zonelor verzi amenajate, mi-ar plăcea mult o terasă verde legată de malurile Someşului, în viziune architectural-futuristică să mai destidem un pic barocul şi medievalul..și aș mai înlocui nişte statui din conducere.

R: Ce îi lipse ș te Clujului?

Christine-Marie Turcu: O viziune mai deschisă spre nou şi spre acceptarea unor boom-uri artistice. Acceptam să avem un extraordinar eveniment ca Electric Castle, dar nu avem curajul să ne înhămăm la o Bienală straşnică de artă sau la un manifest major cultural. Cred că ne e teamă să credem şi să finanţăm idei mari care nu vând imediat. Poate că asta e politica generală românească asupra artei, direct de la telefonul roşu de  Bucureşti, dar ar trebui să ne mai gândim căci suntem foarte în urmă…

christine si dorel gaina

Christine, alături de fotograful clujean Dorel Găină

R: Cum vezi Clujul peste 5 ani?

Christine-Marie Turcu: În principal vreau să-l văd, dacă politica externă ne-o va mai permite. Apoi mi-ar plăcea să-l văd mai curat şi mai plan de proiecte şi artista recunoscuţi şi oarecum mai aşezat în agendă.

R: Cum te vezi pe tine peste 5 ani?

Christine-Marie Turcu: Sincer, mi-ar plăcea să mă ştiu la o galerie de artă contemporană, să pot aduce şi promova tineri artişti şi genii necunoscute din underground şi probabil cu o editură în spate de coordonat adevăraţi scriitori. Poate e prea mult pentru 5 ani dar ţi-am mai zis că sunt din păcate un om idealist. Rara avis, dar ce să facem?

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. teodora david spune:

    super cultura

Postaţi un comentariu