Uriașul cu brațe de fier și suflet de copil

La aproape doi metri înălțime, aproape 150 de kilograme și o circumferință a brațului de peste 60 de centimetri, Dănuț Borbil ar trebui să inspire teamă. În România nu mai are de ani de zile rivali, iar în lume ai putea să-i numeri pe degetele de la o mână, pe cei care i-ar putea pune probleme într-un concurs. În lumea skandenberg-ului este de mult un nume pe care cunoscătorii îl rostesc cu respect. La sfârșitul săptămânii trecute, uriașul care până nu demult reprezenta Clubul Sportiv Universitatea Cluj, și-a adăugat în palmares o nouă medalie de argint la Campionatele Mondiale de Skandenberg desfășurate la Budapesta, în Ungaria.                                            

”Blestemul Melentyev”

O biografie sumară ar suna cam așa: Dănuț Borbil este multiplu campion și vicecampion balcanic, medaliat cu bronz europenele din 2009, campion european în 2016, dublu vicecampion mondial, câștigător al concursului ”Arnold Classic Europe 2016, Sportivul anului 2016 în orașul în care s-a născut, Luduș. În total a adunat peste 50 de medalii numai în skandenberg. În România nu are rival, dar un nume persistă în mintea uriașului Dănuț. Este Oleg Melentyev, un rus care amână parcă la nesfârșit cucerirea ultimului titlu care-i lipsește din palmares – titlul mondial. S-a întâmplat și în 2013, la Campionatele Mondiale de la Gdynia (Polonia), și la Budapesta, anul acesta, la recent încheiata întrecere mondială a oamenilor cu cele mai puternice brațe. Melentyev e un adevărat ”blestem” pentru Borbil, dar sunt și câteva explicații. ”Sunt multe aspecte de discutat. Melentyev poate fi învins dar diferențele sunt enorme între noi. Mă refer la condiții de pregătire, antrenor, medic, echipament, remunerație și multe altele. El este profesionist, din asta trăiește. Eu sunt sunt polițist local, angajat în cadrul Direcției Poliția Locală Târgu Mureș, în cadrul Biroului Intervenție. În condițiile date, vorbesc de mine, e un rezultat foarte bun”, explică Borbil. Am spune că nu e nimic pierdut, dar timpul își pune amprenta și peste uriașul școlit la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca. Ajuns la 44 de ani sportivul nu și-a pierdut speranța. ” Mereu când mă înscriu într-o competiție îmi propun ca în momentul în care termin acel concurs să mă întorc acasă cu o medalie, indiferent de culoare. Fie aur, argint sau bronz, dar să fie medalie. Dacă e de aur, atunci e și mai bine. În 2013 am fost cel mai aproape de titlul mondial, dar atunci, în finală, arbitrii erau ruși și ei. De trei ori i-am pus brațul jos, dar mi s-a dat de fiecare dată greșeală de cot și asta a fost. Nu e o scuză, Metelyev e foarte puternic, nimeni nu poate contesta asta. Sper să ne mai întâlnim în concursuri”, spune Borbil.

”Sunt un om mic într-o carcasă mare”

Se spune, și pe bună dreptate, că un sportiv nu se naște mare. El se naște ”mititel” și are nevoie de multă perseverență pentru a ajunge cu adevărat mare. Pornind pe firul cronologic al evoluției lui sportive, cam așa stau lucrurile și în cazul lui Dănuț Borbil. S-a născut într-o zi de 13 (iulie 1973) în Luduș, într-o familie numeroasă. Tot acolo a început să practice și sportul. Mai întâi fotbal, apoi culturism, pentru ca în cele din urmă să ajungă la skandenberg, disciplina sportivă care l-a consacrat definitiv. ”Eram destul de bun la fotbal, chiar am ajuns într-o finală pe țară, la juniori. Deși înalt, eram firav și mult prea timid, așa că am decis să trec la culturism, să-mi modific forma corpului. Încercam de fapt să ascund timiditatea excesivă. Nici acum nu sunt mai <<tupeist>>. De fapt îmi place să spun despre mine că sunt un om mic într-o carcasă mare”, povestește Borbil. Inevitabilul s-a produs în 2006 când, cu ocazia unui concurs de skandenberg organizat la Luduș, Dănuț l-a cunoscut pe marele campion Ion Oncescu. Acesta din urmă i-a propus să se apuce serios de skandenberg. De atunci medaliile au început să se adune, titlurile naționale au devenit aproape o banalitate, iar în concursurile internaționale este deja un adversar respectat. Însă, în spatele acestor performanțe rămâne o muncă titanică. Pentru cei mai puțin inițiați în tainele skandenberg-ului trebuie spus că este una dintre cele mai vechi forme sportive cunoscute. Ca și disciplină sportivă, skandenberg-ul este încadrat în categoria sporturilor de luptă, cu alte cuvinte este un sport de contact, în care doi adversari luptă unul contra celuilalt, fiind obligați să respecte anumite reguli. Skandenberg-ul presupune testarea forței brațelor luptătorilor, prinse într-o priză specifică, în care fiecare dintre oponenți încearcă să imobilizeze brațul adversarului într-o poziție câștigătoare, apoi să forțeze în spate mâna celuilalt concurent, pe suprafața mesei de concurs. Astfel, pe lângă orele petrecute la locul de muncă, Dănuț merge la sală de șase ori pe săptămână, câte două ore pe zi. ”Prima oră este dedicată antrenamentului de forță, iar a doua antrenamentului specific pentru skandenberg. Este un antrenament pe care îl dedic strict pentru antrenarea degetului, a brațului, a bicepsului care concură în momentul în care susțin un meci la masa de skandenberg. Este un antrenament care se desfășoară la helcometru, un aparat special conceput pentru așa ceva. Este bazat pe scripeți și pe cabluri, și îmi dă o comoditate fiindcă e ca și cum aș folosi brațul omului. Am un mâner special și trag în anumite poziții — ofensive, defensive — ca și cum aș avea un meci de skandenberg împotriva unui adversar real. Din păcate eu nu am parteneri de antrenament, din această cauză sunt nevoit să mă antrenez la aparat”, spune Borbil.

Față-n față cu”Terminatorul”

Pe lângă titlurile cucerite în cep peste 10 ani de când s-a apucat de skandenberg, cea mai mare satisfacție a sportivului este că și-a întâlnit idolul, pe Arnold Schwartzeneger. S-a întâmplat anul trecut la un Festival al sporturilor desfășurat la Barcelona, unde Dănuț Borbil și-a învins toți adversarii, a câștigat medalia de aur și a fost felicitat de Schwartzeneger. ”În momentul în care s-a deplasat la fiecare stand în parte, unde se derulau diferite întreceri sportive, în momentul în care a ajuns la masa de skandenberg, a venit alături de mine, a dat mâna cu mine, ne-a felicitat, ne-a încurajat, am fost extraordinar de încântat și de fericit că îl am alături pe cel mai mare sportiv din culturismul mondial. Cred că orice copil din lume care se apucă de culturism visează să ajungă ca Arnold”, își încheie povestea Dănuţ Borbil, uriașul cu suflet de copil.