„U” / Teja va fi manager, Pană antrenor

Mihai Teja (foto, în dreapata) va prelua funcţia de manager general la Universitatea, după ce Marius Popescu (foto, în stânga imaginii) a fost demis de administratorul judiciar / Foto: Dan Bodea

Liniștea aparentă de la Universitatea Cluj este pe cale să se risipească după ce administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu l-a convins pe Mihai Teja să vină la ”U”. Fostul tehnician al ”Șepcilor roșii” nu va sta însă, pe bancă, ci va prelua funcția de manager general. În noua sa calitate, Teja l-ar fi convins pe Costel Pană să preia banca tehnică.

Mihai Teja are de gând să aducă și câțiva jucători la echipă astfel că, proiectul inițiat de Marius Ppescu și staful său riscă să devină o amintire înainte de a fi prins contur. La începutul acestei săptămâni Marius Popescu a fost anunțat că nu va mai fi antrenorul echipei din cauza rezultatelor neconvingătoare. Mihai Teja și Costel Pană ar urma să-și intre oficial în drepturi încă de la meciul de sâmbătă, când Universitatea Cluj va primi vizita formației CS Caransebeș.


Publicitate

Postaţi un comentariu