”U” Cluj / Un pas înainte

Paradoxal "U" Cluj luptă pentru salvarea de la retrofradare, dar Vali Lemnaru (foto, în alb şi negru) ar putea fi golgheterul Ligii I / FOTO: Dan Bodea

Universitatea Cu a făcut încă un pas mare spre salvarea de la retrogradare graţie victoriei la limită, scor 1-0, cu Gaz Metan Mediaş. Jucând “în deplasare”, la Târgu Mureş, universitarii au dat dovadă de caracter într-un meci în care întâlneau o echipă robustă, construită parcă pentru a scoate “egaluri” pe bandă.

Meciul în sine a fost de departe echilibrat, ca între două echipe care ştiau că nu au voie să piardă, pentru a-şi atinge obiectivele, medieşenii visând la un loc de Europa, clujenii în subsol cu gândul doar la punctele izbăvitoare. Ambele echipe s-au studiat şi ambii antrenori au căutat soluţia ideală de a nu primi gol, a fost ca în Serie A, cine marchează primul câştigă, şi a şa a fost.

După o primă repriză la capătul căreia atât Cristi Dulca, cât şi Mihai Teja puteau să se declare mulţumiţi, a fost nevoie de sclipirea lui Lemnaru pentru încă 3 puncte în zestrea, şi aşa săracă, a Universităţii. A preluat, a făcut acelaşi dribling scurt, a şutat la colţul lung şi scorul a devenit 1-0.

Lemnaru este talismanul Universităţii pe care niciun antrenor din Liga I nu-l ia în serios. Tot Vali Lemnaru a scos şi lovitura de penalitate, poate prea uşor acordată, iar execuţia golgheterului Universităţii a fost ca o compensaţie pentru indecizia arbitrului, Pleşca s-a redresat la timp şi a “scos” scăriţa atacantului de la “U”.

Dacă transforma penalty-ul Lemnaru devenea golgheter în Liga I, dar vor mai fi ocazii, iar fotbalistul pare decis sa marcheze un gol pe meci, medie pe care nu o au niciul dintre contracandidaţii lui la acest titlu. “U” Cluj revine pe locurile care asigură prezenţa în Liga I şi în sezonul viitor, şi viitorul sună bine pentru “Şepcile roşii”.

Cu 27 de puncte “U” este pe 14 în clasament şi are 2 puncte peste Săgeata Năvodari, prima echipă clasată pe loc retrogradabil, echipă pe care “U” o va întâlni chiar etapa viitoare, într-un meci de totul sau nimic.

Distribuie:

Postaţi un comentariu