U-BT a trecut și de CSM Oradea, în FIBA Europe Cup

Foto: Dan Bodea

Cu un parcurs fără cusur în întrecerea internă de baschet și cu evoluții dezarmante în cupele europene, baschetbaliștii de la U-BT au obținut, miercuri seara, al 17 succes stagional, și al 8-lea în FIBA Europe Cup, scor 81-76 în fața campioanei en-titre a țării, CSM Oradea. Meciul a reprezentat debutul celor două rivale în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup.

Oaspeții au început tare meciul și au trecut la conducere încă din primele momente ale întâlnirii, în vreme ce trupa lui Mihai Silvășan părea condamnată la neputință. 17-23 a fost scorul primului sfert, însă, următoarele 10 minute aveau să fie decisive pentru stabilirea învingătoarei. Universitarii au apăsat pe accelerație și au avut un parțial excelent (23-13), intrând în avantaj la cabine, scor 45-36.

Al treilea sfert a fost doar o confirmare a stării de fapt din teren, astfel că, U-BT a mai pus trei puncte în plus pe tabela de scor (20-17), pentru ca în ultimele 10 minute să evolueze economicos, atât cât să-și mențină poziția dominantă din acest duel. Cele două echipe se vor întâlni la sfârșitul acestei săptămâni, la Oradea, pentru un joc din cadrul Ligii Naționale.

„A fost un meci la fel cum sunt toate disputele cu Oradea. Ei au o echipă cu multă calitate, au ambiție și mândria de a fi campionii României. Îi felicit pe jucători pentru victorie, mai ales după începutul mai puțin fericit de meci pe care l-am avut. În primele cinci minute parcă nu ne-am gândit că partida va fi atât de intensă. Orădenii ne-au arătat că trebuie să depunem efort pentru a câștiga.

Până la urmă, victoria este victorie. Avem 1-0 în această grupă. Toate meciurile vor fi dificile și disputate, sunt adversari dificili. Ne dorim să ne calificăm, vom analiza mâine partida care putea fi mai bună din punctul nostru de vedere. Vom vedea ce este de făcut până sâmbătă, când ne reîntâlnim cu orădenii. Vrem să câștigăm și acel joc”, a declarat la finalul partidei antrenorul Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu