U-BT a bifat a treia victorie, din trei jocuri în LNBM – Galerie Foto

Foto: Dan Bodea

Baschetbaliștii lui Mihai Silvășan sunt pe cai mari în acest debut de sezon. Alb-negrii au obținut, sâmbătă seara, a treia victorie din tot atâtea meciuri disputate în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM), scor 89-82 cu CSM Oradea.

Diferența s-a făcut încă din primul sfert pe care U–BT l-a dominat categoric și la capătul căruia tabela de marcaj indica un avantaj aproape ireal pentru o astfel de înfruntare, 26-17. Clujenii au simțit că momentul slab al bihorenilor trebuie speculat la maximum și au mai pus cinci puncte în plus pe tabelă până la pauza mare (48-34).

Ecartul de 14 puncte stabilit după primele două sferturi avea să fie suficient pentru ca U-BT să-și apropie victoria. CSM Oradea a revenit mult mai decisă pe parchet și și-a adjudecat sferturile trei, respectiv patru, cu 23-20 și 25-21, dar nu a putut să întoarcă rezultatul și U-BT este lider în clasamentul LNBM cu maximum de puncte (6) și este singura echipă din campionat fără eșec în primele trei etape.

„Este o victorie importantă, dar nu trebuie să uităm că această victorie vine abia la începutul campionatului. O astfel de victorie ne dă încredere, dar nu am câștigat încă niciun trofeu, ceea ce ne dorim foarte mult. Trebuie să luăm lucrurile bune, să corectăm ce avem de corectat și să mergem mai departe.

Urmează o săptămână importantă, avem partida cu Balkan acasă și ulterior derby-ul cu Sibiul. Este important să rămânem sănătoși și să ne recuperăm. Staff-ul medical face o treabă foarte bună. Vrem să abordăm fiecare meci cu o concentrare și o intensitate aproape de 100%”, a declarat Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului.

Patrick Richard a înscris 20 de puncte pentru alb-negri, fiind cel mai pun marcator al trupei lui Silvășan.  Johnson cu 16 puncte și Zganec cu 15 au fost și ei printre remarcații partidei. U-Banca Transilvania Cluj va juca marți, de la ora 19:00 împotriva celor de la Balkan Basket în etapa a 2-a din FIBA Europe Cup într-un meci care se va disputa în Sala Horia Demian.

Distribuie:

Postaţi un comentariu