Seara marii înfruntări! John Higgins: ”Jucăm în fața celei mai mari audiențe!”

John Higgins (foto, în stânga imaginii) și Ken Doherty (foto, în drapta) vor disputa, vineri, 4 aprilie, de la ora 20.00, un meci demonstrativ la Cluj-Napoca

John Higgins, de patru ori campion mondial, și Ken Doherty, campion mondial atât la tineret, cât şi la amatori şi profesionişti, participă la Cluj la betfair Romanian Snooker Days. Cei doi supercampioni vor disputa, vineri, 4 martie, un meci demonstrativ la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Cu doar câteva ore înaintea marii înfruntări cele două vedete din lumea snookerului au fost prezentaţi în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi amfitrionul evenimentului, Marius Ancuţa, unul dintre cei mai avizaţi comentatori de snooker din România.

Marius Ancuţa (foto,   al doilea de la stânga spre dreapta imaginii) va fi amfitrionul demonstrativului de snooker dintre John Higgins şi Ken Doherty

Marius Ancuţa (foto, al doilea de la stânga spre dreapta imaginii) va fi amfitrionul demonstrativului de snooker dintre John Higgins şi Ken Doherty

”Este mereu o plăcere să joci într-o țară nouă. Am jucat în multe țări și în multe state în ultimii ani datorită Eurosportului, iar când ni s-a spus să venim să jucam un meci aici în România am răspuns pozitiv fără să stăm pe gânduri. Ken este prietenul meu, practic am crescut pe lângă el, am jucat mult împreună și cred că vom avea un meci foarte bun în fața fanilor români. Am aflat că vor fi peste 2.000 de spectatori în tribune, este un lucru fantastic, ba chiar cred că e cea mai mare audiență în fața căreia vom juca anul acesta”, a spus John Higgins în cadrul conferinţei de presă.

”Nu știam până astăzi că snooker-ul este așa popular aici, în România şi în Cluj-Napoca. Vestea bună este că vom avea un turneu european important aici în Cluj și toți jucătorii de top vor fi aici. Vom reveni şi noi, cu siguranţă. Să joc contra lui John este mereu o plăcere, rămâne un jucător foarte bun și am avut de-a lungul anilor meciuri grozave împreună”, a adăugat Ken Doherty.

Meciul dintre John Higgins și Ken Doherty este programat de la ora 20.00 şi va fi arbitrat de Alx Crişan, la rândul său unul dintre cei mai apreciaţi „judecători”. În cei 5 ani de activitate în snooker, Crişan a oficiat meciuri ale celor mai importante nume din lumea acestei discipline sportive: Ronnie O’Sullivan, Mark Selby, Steve Davis, Shaun Murphy, Stuart Bingham, John Higgins, Ken Doherty sau Ding Junghui. În cadrul evenimentului de la Cluj cei doi foști campioni mondiali îşi vor încrucişa tacurile cu Florin Duţă și Claudiu Ilea, cei care s-au impus la finalul săptămânii trecute într-o competiţie organizată la Cluj, la care au participat 16 jucători din toată țara.

Distribuie:

Postaţi un comentariu