Se configurează un duel românesc în FIBA Europe Cup. U-BT s-a calificat matematic în faza a doua a grupelor

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au obținut o victorie reconfortantă, scor 86-76, în deplasare, cu Balkan Botevgrad, și s-au calificat matematic în faza a doua a grupelor competiției continentale intercluburi. Alb-negrii au început tare meciul și și-au asigurat avansul necesar pentru a controla tactic disputa.

Trupa lui Mihai Silvășan avea un avantaj de 16 puncte încă după primele două sferturi (11-25 și 18-20), iar în repriza a doua, în ciuda unor greșeli neforțate, au reușit să mărească ecartul la 20 de puncte înaintea ultimelor 10 minute (22-26). Gazdele au contat doar în ultimul parțial, și asta datorită relaxării din jocul universitarilor. Balkan Botevgrad a reușit să câștige ultimul sfert la o diferență de 10 puncte, însă au fost departe de a avea forța să întoarcă rezultatul.

„Sunt foarte bucuros pentru că băieții au răspuns bine la miza meciului. Ne doream să obținem calificarea încă din această partidă. Am început puternic, ne-am creat un avantaj considerabil pe care am reușit să îl gestionam cu brio până la final.

Numărul mare de mingi pierdute nu ne bucură, însă chiar și cu acest aspect negativ am controlat meciul și am obținut calificarea. Mai avem încă un meci în faza grupelor împotriva rușilor de la Enisey Krasnoyarsk. Ne dorim să îl câștigăm și să obținem primul loc în grupă”, a declarat Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial.

În funcție de rezultatul din ultimul joc din faza grupei G, programat la Cluj-Napoca, la jumătatea săptămânii viitoare, U-BT ar putea întâlni în faza următoare a FIBA Europe Cup pe CSM Oradea. Conform regulamentului de desfășurare a întrecerii europene, formațiile din grupa G, în care evoluează U-BT, vor înfrunta primele două clasate din grupa D, în care este repartizată CSM Oradea. Bihorenii sunt și ei calificați matematic.

Distribuie:

Postaţi un comentariu