S-a făcut. ”U” are un vechi sponsor nou

Foto: Dan Bodea

Oficialii clubului de fotbal Universitatea Cluj au semnat în cele din urmă actele care oficializează parteneriatul dintre club și Alexandrion Group. Anunțat abia la jumătatea acestei săptămâni, parteneriatul nu este totuși nou, producătorul de băuturi alcoolice fiind de mai mulă vreme promovat de jucătorii și oficialii lui ”U”.

”Cu toții căutăm să construim o nouă imagine a acestei echipe și să căpătăm încredere, pentru că tot ceea ce vom face va fi pentru a readuce Universitatea în Liga 1. Este un pas important și un mare sprijin pentru ceea ce ne-am propus”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, managerul sportiv al Universității. Reprezentantul sponsorului a adăugat că acest parteneriat va funcționa cel puțin până la promovarea Universității Cluj în Liga 1. ”U” a terminat prima parte a sezonului în Liga a IV-a Cluj, pe locul 1.

Distribuie:

Postaţi un comentariu