Restart ratat. CFR n-a bătut nici pe Dunărea

Foto: Dan Bodea

CFR a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în cadrul etapei a doua a Ligii 1 și campioana țării bifează al doilea meci consecutiv fără gol marcat (după eșecul 0-1, de la Cluj, cu Malmo). Restartul impus de conducerea clubului, prin demiterea lui Edward Iordănescu și instalarea lui Antonio Conceicao a fost unul ratat și care ridică mari semne de întrebare.

Finalul partidei de la Călărași i-a găsit pe vișinii gâfâind. Genunchi le tremurau jucătorilor lui Conceicao de parcă era un cutremur pe malul Dunării, iar entuziasmul a lipsit ca și în meciul cu Malmo. Prima ocazie le-a aparținut gazdelor. În minutul 5, Kouakou ratează o execuţie simplă din 7 metri, după o pasă ideală de la Kanda. CFR-ul a dat replica prin Deac (min.9), dar șutul acestuia din lovitură liberă a trecut pe lângă. În minutul 16 Camora a șutat și el de la distanță și la distanță de poartă.

În minutul 33 vișiniii ratează cea mai mare ocazie din prima repriză. Deac l-a găsit foarte bine pe Billel Omrani, atacantul a reuşit o preluare foarte bună, însă șutul a fost dezamăgitor, în ton cu jocul echipei lui. Tot Omrani a ratat o nouă ocazie în minutul 40, după o pasă de pe partea dreaptă de la Manea. Francezul a preluat în interiorul careului, însă şutul său a şters transversala porţii apărate de la Straton.

La scurt timp de la reluarea meciului gazdele au solicitat o lovitură de la 11 metri, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Singura modificare adusă de Conceicao în lotul CFR-ului, Alex Ioniță a ratat și el cu seninătate o bună ocazie în minutul 55. Cea mai frumoasă fază a meciului s-a consumat în minutul 63. Omrani a driblat doi jucători de la Dunărea, a tras destul de plasat din interiorul careului, însă Straton a respins cu un reflex fantastic.

Portarul gazdelor avea să intervină perfect și în fața lui Țucudean (min. 74), iar câteva zeci de secunde mai târziu Kanda a ratat și el cea de a doua ocazie a gazdelor. Eroul negativ al finalului de meci a fost Țucudean care a ratat două intercepții. A fost trimis în teren și Mailat, iar bănățeanul a ratat și el o bună oportunitate și meciul s-a încheiat nedecis 0-0. Pentru CFR urmează returul din Liga Campionilor cu Malmo FF. În tur suedezii au câștigat la Cluj cu 1-0.

Distribuie:

Postaţi un comentariu