Rămas bun Nicolae Szoboszlay

Foto: Dan Bodea

Suporteri, sportivi, oficiali, sau foști elevi l-au condus, sâmbătă, pe ultimul drum pe fostul portar de legendă al „Șepcilor roșii”, Nicolae Szoboszlay. În cea mai tristă zi a începutului de an, sute de oameni au ținut să-i fie alături pentru ultima oară celui care a fost jucător, antrenor și mai apoi coordonator al centrului de copii și juniori al Universității Cluj. Sicriul fostului portar a ajuns în holul stadionului Cluj Arena, sâmbătă dimineața, iar cei prezenți la ceremonialul funerar i-au adus un ultim omagiu antrenorului emerit.

Remus Câmpeanu, Simion Moguț, Ioan Ovidiu Sabău, Cristinel Pojar, Alpar Meszaros, Marcel Lăzăreanu, Vasile Dobrău, Poraczky, Mircea Cojocaru, Dorin Barbu, Ioan Maja, Gheorghe Vasile, Mihai Georgescu, Daniel Sima, Mirel Albon, Patrițiu Abrudan, Vasile Marc, Octavian Abrudan, Răzvan Damian, Vasile Bogdan (rectorul FEFS Cluj), Radu Constantea, sunt doar câteva dintre personalitățile care, alături de suporteri, au reprezentat „Garda de onoare” a lui Nicolae Szoboszlay.

De la Cluj Arena siciriul a fost transportat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca unde trupul și sufletul lui Nicolae Szoboszlay se vor odihni pentru eternitate. Cei care nu au putut să-i aducă ultimul omagiu la stadion, i-au fost aproape fostului portar la cimitir. Zsolt Szilagyi, Gabriel Giurgiu, Lucian Turcu, Dorin Goga, Eva Zorgo și Carol Raduly, echipa de volei masculin a CS Universitatea și zeci de suporteri i-au cântat pentru ultima oară „portarului zburător”.

Nicolae Szoboszlay a fost ultimul supraviețuitor al bejeniei Universității Cluj de la Sibiu. Veteranul fotbalului romantic, a murit în ziua de 2 ianuarie 2019 la vârsta de 93 de ani. Ca fotbalist a activat la ”U” Cluj-Sibiu (1943-1944), Ferar-Vasas Cluj (1945-1946), ”U” Cluj (1946-1947, 1950-1952), Dermagand Tg. Mureş (1947-1948), CS Armata Bucureşti (1948-1949), CS Armata Cluj (1953-1955). În 1985 a fost distins cu titlul de „Antrenor emerit”.

Postaţi un comentariu