Premieră istorică la „U”

Alexandru Păcurar revine la Universitatea Cluj, după patru ani şi va pune umărul la promovarea echipei în Liga a III-a / Foto: Dan Bodea

La data de 10 septembrie 2016, suporterii Universităţii Cluj vor asista la o premieră istorică pentru Cluj-Napoca şi pentru „U”. Reveniţi în această săptămînă la Universitatea, Alex Păcurar şi Octavian Abrudan ar putea intra în istoria fotbalului clujean, în momentul în care vor bifa primele minute jucate pentru “U” Cluj în Liga a 4-a, lucru care se va întîmpla cel mai probabil în 10 septembrie, în meciul cu Unirea Tritenii de Jos din cadrul etapei a II-a a Ligii a IV-a.

Astfel, Păcurar şi Abrudan, dacă acesta din urmă se va hotărî să revină pe gazon, în calitate de jucător, vor fi primii fotbalişti clujeni care au evoluat pentru aceeași echipă, cazul de față, prima formație a Universității Cluj, în toate cele patru eșaloane ale fotbalului românesc!

Alex Păcurar a a debutat la prima echipă a “Șepcilor roșii” în 1999, a jucat pentru “U” Cluj un sezon în Divizia C, patru sezoane în Liga a 2-a și două sezoane în Liga 1, totalizînd peste 150 de meciuri și 40 de goluri marcate pentru “U”. La fel ca și Păcurar, Abrudan a debutat la prima echipă “U” Cluj în 1999 și a jucat pentru “Șepcile roșii” în Divizia C (un sezon), Liga a 2-a (5 sezoane), Liga 1 (3 sezoane), totalizînd peste 120 de meciuri și 3 goluri marcate pentru “U” Cluj.


Publicitate

1 Comentariu

  1. catenaccio spune:

    BRAVO LOR PENTRU PASIUNEA PENTRU CULORI DE CARE DAU DOVADA

Postaţi un comentariu