Polo/ Orădenii la prima înfrângere în turneul Ligii Campionilor.Radnicki Kragujevac-CSM Digi Oradea 13-5

CSM Digi Oradea ocupă, momentan, locul patru în turneul de la Kragujevac

După victoria de senzaţie înregistrată în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, în faţa echipei franceze Montpellier Water Polo, scor 12 -11, şi egalul, 8-8, cu Spartak Volgograd, băieţii lui Dorin Costraş au trebuit să se recunoască învinşi în faţa gazdelor turneului Radnicki  Kragujevac.

Sârbii s-au impus fără probleme, 13-5, într-o partidă pe care au controlat-o de la un capăt la altul.

Radnicki s-a desprins încă de la început marcând primele trei goluri ale partidei. Primele două reprize s-au încheiat cu câte un parţial de 3-1 pentru gazde, iar în repriza a treia s-a consemnat 4-1. Sârbii s-au impus şi în ultima perioadă de joc, scor 3-2, astfel că tabela a consemnat la final o diferenţă de opt goluri în favoarea lui Radnicki.

Golurile campioanei României au fost înscrise de Mihnea Chioveanu (3), Alex Popoviciu (1) şi Vojislav Cupic (1).

Radnicki, nimeni alta decât câştigătoarea ediţia trecută a Euro Cup, ocupă primul loc, cu 6 puncte (2 jocuri), urmată de VK Budva (Muntenegru), 6 p, Spartak Volgograd, 4 p (2 j), CSM Digi Oradea, 4 p (3 j), Montpellier Water Polo, 0 p (2 j), Wassersportfreunde von 1898 Hannover, 0 p (3 j).

Primele cinci echipe se califică în turul II preliminar.

CSM Digi Oradea va juca sâmbătă cu Wassersportfreunde von 1898 Hannover (ora 20, 30), iar duminică va întâlni pe VK Budva (ora10, 00).


Publicitate

Postaţi un comentariu