Părăsită de fani U-BT a câștigat primul meci din finala mică

Foto: Dan Bodea

Echipa masculină de baschet U-BT Cluj s-a impus cu scorul de 94-89 în fața formației CSU Sibiu, în primul meci din finala mică a Ligii Naționale. Odată cu ratarea obiectivului, calificarea în finala mare a întrecerii interne, baschetbaliștii clujeni au fost părăsiți și de suporteri. Doar ceva mai mult de 1.000 de fani au luat loc în tribunele Sălii Polivalente pentru a urmări pe viu înfruntarea.

Chiar dacă niciuna dintre echipe nu a jucat la capacitate maximă puținii spectatori au avut ce vedea. Oaspeții au început tare și și-au adjudecat primul sfert cu 31-20. Nu au redus din turație nici în debutul celui de al doilea sfert, dar la jumătatea acestuia trupa lui Mihai Silvășan a dat primele semne de revenire. Până la pauza mare clujenii au echilibrat situația astfel că, la cabine s-a intrat la scorul de 45-48.

Repriza a doua a fost aproape în totalitate la discreția celor de la U-BT care au câștigat sferturile trei și patru (32-19, 26-22) și implicit meciul. ”Vom merge la Sibiu să câștigăm meciul de acolo și să terminăm pe locul 3. A fost foarte greu să jucăm acest meci, așteptările au fost mai mari de la acest sezon și îmi pare rău că nu am reușit să le îndeplinim, din păcate aceasta a fost situația…

A fost chiar greu și pentru băieți, și pentru noi să jucăm acest meci, însă mă bucur că am reușit să arătăm caracter, mai ales după începutul mai prost pe care l-am avut, băieții s-au montat și au reușit să învingă până la urmă. Vrem să mergem la Sibiu și să jucăm cât de bine se poate, să învingem și să încheiem acest sezon cu o victorie”, a spus Mihai Silvășan, conform u-bt.ro. Alexandar Rasic a fost principalul marcator al U-BT cu 23 de puncte la care a mai adăugat patru recuperări și trei pase decisive. Meciul doi al finalei de bronz este programat, miercuri, la Sibiu, de la ora 18:00.

Distribuie:

Postaţi un comentariu