Mititelu suferă de “scenarită”

Adrian Mititelu vede conspiraţii peste tot

Dacă înainte de începerea campionatului Adrian Mititelu, declara că se așteaptă la un sezon greu în care toată lumea îi va fi potrivnică, finanţatorul Universităţii continuă să se simtă victimă şi vede conspiraţii la nivel înalt, mai ales după ce echipa sa a remizat, 1-1, la Satu Mare.

Finanţatorul Universităţii a acuzat, la Radio GSP, arbitrajul ostil la care a fost supusă echipa sa în prima etapă.

“De ceea ce ne era teamă, n-am scăpat. În minutul 85, azi (n.r sâmbătă) la Satu Mare, prietenul lui Deaconu, care Deaconu e rudă cu Mircea Sandu, a pus mingea pe var şi a dat 11 metri pentru Satu Mare. Doar aşa ne-au oprit şi am făcut 1-1”, a spus Mititelu.

Reamintim că arbitrul de centru al meciului de la Satu Mare a fost Paul Unimătan.

De asemenea Mititelu îşi continuă războiul cu CS U Craiova, cea de a doua echipă a Craiovei, grupare finanţată de primărie.

Patronul Universităţii Craiova a anunţat că echipa sa nu va accepta ca meciul din etapa viitoare, cu CS U Craiova, să nu se joace pe “Ion Oblemenco”:

“Anunţ toţi oltenii din România că meciul de sîmbăta viitoare se va juca la ora 20, pe Ion Oblemenco, altfel noi nu jucăm nicăieri. L-am auzit pe piticul atomic Pavel Badea că vrea fair play. Acum chem toţi craiovenii, îi las să decidă cu cine ţin ei. Jucăm pe Ion Oblemenco pentru că acolo sînt banii mei, nocturna mea, scaunele mele. Dacă nu acceptă, atunci toată planeta Pămînt află de cazul Craiova.Mă revoltă că nocturna de diseară, ca şi cea din amicalul cu Rapid şi de la toate antrenamentele este pe contorul meu şi vine pe factura mea. Eu în continuare le plătesc nocturna. Nici un contor n-au fost în stare să-şi pună. Printr-un abuz al unui funcţionar public nu putem fi daţi afară de pe stadionul nostru. Le fac o favoare: jucăm la Craiova, nu au de ce să refuze. Un primar ar trebui să fie fericit că are două echipe în oraş”. a mai declarat Mititelul la Radio GSP.

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu