Miriuță și-a prelungit contractul

Vasile Miriuță / Foto: Dan Bodea

Intrat în ultimele șase luni de contract antrenorul Vasile Miriuță și-a prelungit angajamentul cu CFR Cluj, până în vara anului 2018. Evenimentul a avut loc în Cipru, acolo unde feroviarii efectuează un stagiu de pregătire.

“Mă simt foarte bine la CFR și așa am considerat eu că e cel mai bine pentru mine. Conducerea face eforturi mari pentru ieșirea clubului din insolvență și acest lucru denotă seriozitate. Dacă se va reuși acest lucru, atunci vom putea juca și în cupele europene, iar acest lucru poate să însemne și revenirea la normalitate.

Altfel te privesc investitorii când evoluezi în cupele europene”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Vasile Miriuță. Optimismul antrenorului este justificat. Înaintea ultimelor meciuri din sezonul regulat CFR este pe loc de play-off, iar accederea în primele șase echipe ar putea coincide cu ocuparea unui loc eligibil pentru participarea în competițiile continentale intercluburi.

“Sunt foarte mulțumit de lot, de cum evoluează pregătirea, chiar simt că suntem acolo unde trebuie. Se poate întâmpla orice în ultimele meciuri, dar eu zic că vom ajunge în plat-off și acolo putem fi surpriza frumoasă a campionatului”, a mai spus Miriuță. Patru victorii în tot atâtea meciuri de verificare a obținut CFR Cluj în cantonamentul din Cipru. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu