Mihaela Botezan, alergătoarea de cursă lungă

Mihaela Botezan/ Foto: Dan Bodea

30 de kilometri pe zi, echivalentul distanței dintre Cluj și Turda! Acesta e, pentru atleta clujeancă Mihaela Botezan, zi de zi, lungul drum al visului către finiș. Visul de a mai concura o dată la Olimpiadă, visul de a mai urca o dată pe podiumul unei competiții, visul de a demonstra că pentru o femeie marile vise nu se termină odată cu maternitatea. Uneori, abia încep.

Viața (poate) începe la 40 de ani
Mihaela Botezan, singura atletă clujeancă deținătoare a unui record național de senioare în aer liber (31:11.24, la 10.000 metri, stabilit la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004), aleargă în jur de 30 de kilometri zilnic, scopul ei fiind să obțină calificarea la concursul olimpic de maraton de anul viitor, de la Rio de Janeiro.

La aproape 40 de ani, ar fi o adevărată performanță, mai ales că sportiva din Cluj a revenit abia de doi ani în concursuri, după o întrerupere de patru ani, cauzată de o supendare (perioada 2007-2009), urmată de alți doi ani, după ce a devenit mamă.

Ca să obțină biletele pentru Olimpiada de la Rio de Janeiro, Botezan trebuie să obțină baremul de participare la unul din concursurile preompice de maraton. Fie în toamnă, la maratonul de la Zagreb, unde va încerca să alerge cei 42,195 kilometri în 2h 35’, fie în primăvara anului viitor, la Paris sau Viena. Ar fi a doua ei participare la Jocurile Olimpice de vară, după cea de la Atena 2004.

“Jocurile” de la Beijing 2008 le-a ratat din cauza unei suspendări, iar la Londra 2012 nu a fost acceptată, deși realizase baremul B de participare în cursa de maraton. Mihaela Botezan are în jur de 40 de participări la concursuri oficiale de prim rang, Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale de pistă sau semimaraton pe șosea, Campionate Europene, Superliga Europei, fiind, din acest punct de vedere, una dintre sportivele clujence de top după 1990.

A fost cea mai bună sportivă a Clujului în 2001 și 2005 și a fost nominalizată de șase ori în topul celor mai buni sportivi ai județului Cluj la final de an. Despre cum vede Mihaela Botezan revenirea sa în prim-planul întrecerilor atletice și despre proiectele sale de viitor, în interviul de mai jos.

Reporter: Ce mai face Mihaela Botezan?
M. B.: Tot ce făceam și până acum, alerg, alerg și iar alerg… Doar că acum  nu mai sunt singură în ecuație, viața mea s-a schimbat. S-au adunat între timp mai multe responsabilități. Pe  plan familial, a apărut un copil, care are nevoie de atenția și grija mea, iar pe plan sportiv am înființat  un club, CS Atletic Cluj se numește, unde antrenez grupe de copii și părinți…

Reporter: Ai făcut o socoteală câți kilometri ai alergat de când ai început atletismul?
M.B.: Sincer, nu am făcut un calcul al kilometrilor alergați în cei 23 de ani de când am început acest sport. Dacă la nivel de juniorat alergam cam 100 de kilometri pe săptămână, în anii studenției ajungeam la peste 120 de kilometri săptămânal. Ca  senioară, cât m-am pregatit pentru proba de 10.000 metri, ajungeam la 150 de kilometri alergați într-o săptămână. Iar când pregătesc curse de maraton, nu cobor sub 200-210 kilometri. Am avut și un mare noroc: am fost ocolită de accidentări și m-am putut pregăti conform planurilor de antrenament.

Reporter: Deci, am putea aprecia o medie de 25 de kilometri alergați zilnic…
M. B.: Da, cam așa… Dar sunt și zile cu 30 de kilometri, urmate de zile cu 20 de km alergați, dar cu un tempo mai intens.

Reporter: Cum arată o zi din viața Mihaelei Botezan?
M. B.: Am un ritual pe care-l respect zilnic. Mă trezesc în jur de 7 și jumătate și mă pregătesc de antrenament. Prepar micul dejun, ceaiul și băuturile pentru antrenament, după care o pregătesc pe fetița mea, Mara, pentru mersul la grădiniță. Mic dejun, hăinuțe, papucei, tot ce are nevoie… Apoi, traversez aproape tot Clujul să ajung la antrenament, care dureză între 10.30 și ora prânzului. După care revin acasă, la treburile gospodărești. Îmi prepar singură hrana, pentru că am intoleranță la gluten și lactoză. Urmează un pic de odihnă și studiu pentru lucrarea de doctorat. Pe la 3 și jumătate îmi iau fetița de la “grădi” și ne oprim la stadion pentru antrenamentul cu copii, după care urmează al doilea antrenament al meu. Ajungem acasă în jur de ora 21:00 și ne pregătim de somnic…

Reporter: Dacă nu ai fi practicat atletismul, ce alt sport ai fi ales și de ce?
M. B.: Greu de spus ce alt sport aș fi ales. Am cochetat o scurtă perioadă cu handbalul, dar cea mai mare dragoste a rămas atletismul, de care nu o să mă despart toată viața.

Reporter: Ce pasiuni ai în afară de sport?
M. B.:  Îmi place să călătoresc, să citesc și-mi place să ajut oamenii.

Reporter: Care e motto-ul tău în viață?
M. B.: În fiecare dimineață mă trezesc cu gândul să fiu un om mai bun.

Reporter: Care a fost cel dificil moment al tău din viață?
M. B.: Cel mai dificil moment a fost acela când am aflat că tata are cancer și a culminat când, după numai 3 luni, am aflat că și mama suferea de aceeași cumplită boală…

Reporter: Ce te face fericită? Ce te enervează?
M. B.: Sunt fericită când îmi iese bine antrenamentul, când pot să ajut pe cineva… Sînt fericită ori de câte ori urc pe podiumul de premiere sau când fetița mea îmi spune  <<Mama, te iubesc!>>. Nu prea mă enervez, dar, recunosc, mă afectează destul de mult nedreptatea…

Reporter: Te-ai simți vreodată discriminată ca femeie?
M. B.: Nu a fost cazul, dar cred că aș putea face față oricărei provocări, chiar și de acest gen. Sportul și experiența de viață m-au întărit foarte mult.

Reporter: Ce îți dorești și încă nu ai reușit să faci? În sport, în viața de zi cu zi…
M. B.: Îmi doresc foarte mult o medalie olimpică , mondială sau europeană. Nu am renunțat încă la acest vis, eu zic că mai am timp să mi-l îndeplinesc. Asta, pe plan sportiv, iar, în viața de zi cu zi, vreau să-mi constuiesc o casă.

Reporter: Dacă nu ar fi intervenit acel moment cu suspendarea pe doi ani (n.r.- perioada 2007-2009) pentru dopaj, cum crezi că ar fi decurs carieara ta?
M. B.: Mi s-a făcut o mare nedreptate cu aceea suspendare, încă îmi susțin nevinovăția. A fost o suspendare cusută cu ață roșie. În fine, ce a fost a trecut. Cel mai greu a fost să trec psihic peste acel șoc. Am crezut că nu voi mai călca vreodată pe un stadion. Dar timpul vindecă toate rănile. Dragostea pentru sport a fost mai presus de toată trauma creată de suspendarea nedreaptă… Cu răbdare și multă muncă sper să revin în topuri. E greu, dar eu sper să revin unde am fost odată.

Reporter: Care a fost, după părerea ta, vârful carierei tale sportive?
M. B.: Perioada 2003- 2004, cu participări la Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice de la Atena, când am stabilit și recordul național la 10.000 metri…

Reporter: Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit mamă?
M. B.: E mult mai frumoasă , mai plină, dar, în același timp, mai grea. Nu mai sînt eu pe primul loc. Acum, totul se adaptează în funcție de Mara.

Reporter: Ce planuri de viitor ai? Plan sportiv, profesional, familie…
M. B.: Să ajung, dacă se poate, pe podium la Rio, să-mi termin lucrarea de doctorat, să ajung maior (n.r. – acum are gradul de căpitan în armata română, dată fiind legitimarea la CSA Steaua)… Poate încă un bebe… Am destule planuri, sper să mi le îndeplinesc.

Reporter: Când ai de gând să pui ghetele de alergat în cui?
M. B.: După JO de la Rio, în funcție de rezultat. Proba de maraton se poate practica și după 40 de ani. Forță și putere de muncă încă mai am, doar celelate proiecte din viața mea mă pot face să renunț la competițiile oficiale.

Reporter: Ai călătorit foarte mult, concursurile te-au purtat în multe țări… Dacă ar fi să pleci din România, unde ți-ar place să stai? De ce?
M. B. Nu mi-am pus problema să plec din Cluj sau din România. Am mulți prieteni aici și mai am încă proiecte pe care vreau să le duc la bun sfârșit. Dar, sigur, până la urmă casa mea e unde mă simt confortabil eu și familia mea. 11406919_874762575929928_153521606049658049_n

Carte de vizită Mihaela Botezan
-născută la 21 noimebrie 1976, Ocna Mureș
-legitimată la CS Cetate Deva, CS Universitatea Cluj, CSA Steaua București
-are în jur de 40 de curse alergate la competiții internaționale, individual sau sub culorile României, unde a câștigat

9 medalii de aur, argint și bronz
2 medalii la Cupa Europei Challenge la 10.000 m 1 aur, 1 argint
3 medalii la CM de semimaraton pe echipe 2 aur, 1 argint
1 medalie la     CM de cros pe echipe 1 bronz
1 medalie  la CE Universitare de semimaraton pe echipe 1 aur
1 medalie la     Jocurile Mondiale Universitare 1 argint
1 medalie la Jocurile Mondiale militare 1 aur

3 clasări pe podium la Superliga Europei

-a participat la JO de la Atena (2004), la trei ediții ale CM în aer liber (2001, 2003, 2005), la șase ediții comsecutive ale CM de semimaraton (perioada 2000-2005), la patru ediții de Superliga Europei (2001, 2002, 2003, 2005), la CE de pistă (2002), la CM de cros (2000), la CE de cros (2001, 2004), la CE challenger (2002, 2004), la Jocurile Mondiale Universitare (2000), CM militare (2003), CM de alergare montană (2012)
-deține, din 2004, recordul național la 10.000 metri, pe care- l corectase inițial de trei ori
-multiplu medaliată la campionatele naționale în probe de fond, la curse de ekiden (probă de maraton în ștafetă) în Japonia și Coreea de Sud, precum și concursuri de Grand Prix pe pistă
-medaliată la patru din cele cinci ediții ale Maratonului Internațional Cluj
-activează și ca arbitru la diverse concursuri, cum a fost și la Campionatele Internaționale ale României de la Cluj (2014)
-absolventă a FEFS Cluj, doctorand
-cea mai bună sportivă a Clujului în 2001 și 2005


Publicitate

Postaţi un comentariu