Lovitură de imagine. ”U” se va alătura mărcii NTT

Foto: Dan Bodea

Într-o criză profundă de rezultate și soluții de redresare a clubului fanion al Transilvaniei, oficialii CS Universitatea Cluj au dat o adevărată lovitură de imagine reușind să alăture brandul ”U” de una dintre cele mai puternice companii IT din România, NTT Data. Colaborarea vizează echipa de volei feminin și este rodul implicării lui Constantin Parâia, directorul sportiv al secției, care a refuzat să lase această echipă să dispară. ”Am crezut foarte tare în echipa asta și în perspectiva ei.

De aceea am rămas lângă fete și în perioade dificile. Mă bucur tare mult că după ani de tatonări domnul Metz a hotărât să mă sprijine, să fac o echipa așa cum merită Clujul. Sunt foarte bucuros, mulțumit că am reușit să obțin sprijinul acestei companii”, a declarat, miercuri, la conferința de presă Constantin Parâia. La rândul său Daniel Metz, CEO-l companiei clujene a declarat că această alăturare de brand-uri este un pas înainte în programul de sprijin acordat de NTT comunității clujene.

”Este un program mai amplu care are de a face cu ce s-a întâmplat în ultimii ani, în care noi am sprijinit oricum această echipă. În ultimul timp am încercat sa fim prezenți în comunitate, să ne implicăm în problemele comunității. Nu ne putem implica peste tot, pentru că și noi avem resurse limitate, dar văzând problemele care le au cluburile sportive de ceva timp am decis să ne implicăm. Am ajuns la concluzia că dacă nu începem sa sprijinim un astfel de sport acesta va avea de suferit.

Voleiul nu are încă o audienta așa de mare precum baschet, sau fotbal. În ultimi ani am avut o colaborare bună, care a adus rezultate și am realizat că trebuie să ne implicăm într-un mod mai serios pentru a schimba destinul acestei echipe”, a punctat Daniel Metz. La eveniment a fost prezent și directorul CS Universitatea care are meritul de a fi semnat, în calitate de oficial, înțelegerea dintre Constantin Parâia și Daniel Metz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu