Liga 2-a/ Olimpia la prima înfrângere din campionat

Sătmărenii n-au mai reuşit să de-a lovitura, în minutele de prelungiri şi cu CSU Craiova

Debutul pe banca tehnică al lui Ovidiu Stângă a fost unul fericit deoarece CSU Craiova a reuşit să învingă, scor 1-0, pe Olimpia Satu Mare, într-un meci care a contat pentru etapa a V-a, Liga a 2-a seria a II-a. În aceaşi situaţie fericită s-au aflat şi „gemenii golului” Curelea şi Ferfelea (transferaţi de la Sportul Studenţesc), ultimul debutând cu golul care a adus trei puncte vitale oltenilor.

Olimpia a început curajos partida de pe „Ion Oblemenco” şi putea deschide scorul, în minutul 23,  însă Feier l-a luat la ţintă din doi metri pe portarul Brac.”Galben albaştri” sunt mai prezenţi în joc în primele 45 de minute dar  ocaziile clare de gol lipsesc la ambele porţi.

În partea secundă oltenii ies mult mai motivaţi de la cabine şi încet pun presiune pe apărarea Olimpiei, care reuşeşte tot mai greu să facă faţă iureşului „alb albastru”. După ce îşi crează câteva bune ocazii de gol, în minutele 50 şi 61, CSU Craiova deschide scorul prin Ferfelea, minutul 75. Atacantul a croşetat toată apărarea sătmăreană şi a înscris cu un şut plasat, lasându-l fără replică pe Şuta.

Sătmărenii veniţi în Bănie pentru un rezultat de egalitate nu mai reuşesc finalul de meci floamboaiant, prin care s-au făcut celebri în ultimele patru etape şi bifează prima înfrângere din campionat.

Cu această victorie gazdele obţin primul succes din acest sezon competiţional şi cu 6 puncte în clasament pot să respire ceva mai liniştiţi.

CS U Craiova: Brac – Cârjă, Fl. Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu (cpt.) – Dragu, Ad. Ionescu, Cr. Ganea – Ferfelea (min.82 Precup), Opriţa (min.73 Sin), Curelea(min. 87 Voinea). Antrenor: Ovidiu Stîngă

Olimpia: Şuta (cpt.) – Muntean, Bălău, Ene, Iuhas – Feier (min. 64 P Dragoş), Villand, Scvarzkopf, Zsiga – Kinczel (min.78 Roatiş), Gavrilescu (min.81 Molnar). Antrenor: Tiberiu Csik

Arbitrii:Andrei Chivulete la centru, iar la cele două margini Vasile Marinescu și Iulian Radu toți din Bucureștei. Observatori: Grigore Tomoioagă (Râmnicu Vâlcea) și Marian Bucurescu (București).

 

Rezultate etapa a V-a

CS Mioveni – UTA Arad 3-0

CSM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa  2-2

FC Olt – CS Meatlul Reşiţa 2-1

FC Bihor – Universitatea Craiova 1-1

Minerul Motru – ASA Tg. Mureş 0-1

CSU Craiova – Olimpia Satu Mare 1-0

 

 

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu