La CFR visele renasc

Criatian Bud/ Foto: Dan Bodea

CFR Cluj este un club al contrastelor. La începutul anilor 2000 era doar o grupare obscură din Liga a III-a, pentru ca după nici 10 ani să triumfe în Liga 1. Jucători imortanți au îmbrăcat de-a lungul ultimilor ani tricoul vișiniu al feroviarilor, dar au fost și fotbaliști, sau antrenori, care doar la CFR au strălucit. Este și cazul atacantului Cristian Bud, sau al tehnicianului Antonio Conceicao. La fel de interesant este și faptul că cei doi au colaborat în chiar sezonul în care Bud devenea golgheterul vișiniilor (2009/2010), iar portughezul avea o contribuție importantă la câștigarea celui de al doilea titlu din palmaresul ardelenilor. La interval de doar două luni, decembrie în cazul lui Conceicao, respectiv februarie pentru Bud, cei doi au revenit la echipa clujeană pentru a pune umărul la redresarea fostei campioane. Două destine paralele, dar izbitor de identice.

Viața ca un montagne russe

Ca atunci când te urci într-un montagne russe și în viață ai nevoie de centrură de siguranță. Făra ea nu poți să faci acele vertingouri. De centura de siguranță ești de cele mai multe ori salvat când crezi că nu mai ai nicio șansă de scăpare. Montagne russe începe din ziua în care te naști și până în ultima clipă. Toate aceste concepte se regăsesc în viața lui Cristi Bud, atacantul care a cunoscut cele mai mari succese în tricoul CFR-ului, dar viața l-a lovit din plin atunci când a crezut că trăiește un vis. Născut la Baia Mare în urmă cu 30 de ani, Cristi Bud a plecat în fotbal de jos. S-a remarcat la Liberty Salonta unde a avut o medie de un gol la două meciuri.

Eficacitatea lui nu avea cum să treacă neobservată, astfel că, a urmat pasul firesc spre fotbalul de performanță. În 2009 a fost achiziționat de Gaz Metan Mediaș, iar după doar un tur de campionat semna contractul vieții lui cu CFR Cluj, club aflată în cea mai frumoasă perioadă din întreaga sa istorie. În 15 meciuri a marcat de 7 ori și a contribuit decisiv la câștigarea titlului doi din palmaresul CFR-ului, dar soarta avea să-i de-a prima palmă. Deși a fost golgheterul feroviarilor, sezonul 2010/2011 avea să fie unul dintre cele mai slabe ale lui. Doar două goluri în 25 de meciuri l-au redirecționat către Gaz Metan Mediaș sub formă de împrumut. Nu s-a regăsit nici acolo și a ales să joace la FC Bihor. În 2013 Cristi trăia drama vieții lui. Abia născut, copilul său a murit după doar patru zile de viață.

”Este cel mai îngrozitor lucru care ţi se poate întîmpla. Nu ştiu de ce s-a întâmplat, poate aşa a vrut Dumnezeu”, şopteşte Bud. Are puterea să ridice privirea din pământ. Priveşte spre cer, îşi face semnul crucii, oftează şi continuă dialogul. „Am ales să revin la CFR cu sufletul. Au fost niște momente foarte frumoase aici, la Cluj, și mi-au rămas în minte și în inimă. Am avut oferte foarte bune din Kazahstan, din Polonia, Norvegia şi Ungaria, dar când am fost contactat de preşedintele Iuliu Mureşan n-am stat pe gânduri, am ales pe loc să vin aici. Am câștigat un campionat cu CFR, Cupa şi Supercupa României, practic am reușit aici tot ce își poate dori un fotbalist. Asta nu se uită niciodată”, rememorează Bud. Practic, de la plecarea lui de la CFR, în 2013, fotbalistul nu s-a regăsit în adevăratul sens al cuvântului, pe nicăieri pe unde a mai jucat. Ultimii doi ani i-a petrecut în Republica Moldova, unde a câştigat un titlu şi a evoluat în preliminariile Ligii Campionilor. În toamna anului trecut şi-a încheiat conturile cu Milsami Orhei şi a revenit la CFR. „Vreau să joc cât mai mult și să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Sunt sigur că se poate face performanță. Îmi doresc ca împreună să realizăm lucruri mari, să readucem CFR-ul sus în top”, mai spune atacantul care a marcat deja de patru ori de la revenirea lui în Gruia.

Conceicao s-a întors ca să renască

António Conceição da Silva Oliveira este vechiul și noul antrenor al CFR-ului. Portughezul este unul dintre antrenorii cu cele mai multe meciuri pe banca clujenilor din 2004 încoace, de la promovarea echipei în Liga 1. În primul său mandat la Cluj, Toni Conceicao a adunat 37 meciuri. 25 în Liga I, 5 în Cupa României, 6 în Europa League, plus finala Supercupei României. Doar 7 luni a apucat să antreneze Conceicao pe CFR, în perioada aprilie – noiembrie 2009, suficient pentru a-și trece în palmares Cupa şi Supercupa României. Dat afară de conducerea clubului ardelean când echipa era lider în Liga 1, Toni s-a întors în ţara natală încercând să-şi relanseze cariera. A prins 16 meciuri pe banca lui Belenenses, după care s-a întors în România şi a mai pregătit formaţiile FC Brașov (17 meciuri) și Astra (5 meciuri în 2012).

Foto: Dan Bodea

„Am avut oferte foarte bune din Kazahstan, din Polonia, Norvegia şi Ungaria, dar când am fost contactat de preşedintele Iuliu Mureşan n-am stat pe gânduri, am ales pe loc să revin aici. Am câștigat un campionat cu CFR, Cupa şi Supercupa României, practic am reușit aici tot ce își poate dori un fotbalist. Asta nu se uită niciodată”, Cristian Bud, atacant CFR Cluj / Foto: Dan Bodea

Următoarele destinaţii au fost Sporting Braga (33 de meciuri la echipa secundă), Moreirense (9 partide) şi Olhanense (10), toate în liga a doua a Portugaliei. În vara anului trecut a mai antrenat în Iordania pe Al-Faisaly, dar şeicii nu au fost mulţumiţi de rezultatele obţinute şi nu i-au prelungit înţelegerea. În decembrie anul trecut a revenit la CFR, într-un moment greu pentru echipă. Nici redebutul său pe banca ardelenilor nu a fost unul fericit, înfrângerea cu FC Botoşani, scor 1-2, continuând la acea vreme criza prin care treceau feroviarii. Etapă după etapă, munca lui a început să se simt şi de atunci a adunat până azi 16 partide, în campionat şi Cupa României, cu o linie de clasament excelentă – 7 victorii, 7 rezultate de egalitate şi doar două înfrângeri. Dacă la aceste cifre mai adăugăm şi golaverajul – 23 – 10, atunci putem spune că Toni Conceicao, la fel ca şi Cristi Bud, e un fel de talisman al echipei din Gruia. Toni vorbeşte rar, doar atunci când îl obligă contractele TV să apară în faţa presei. Zâmbeşte şi mai rar, dar cifrele lui arată excelent. E genul de antrenor care preferă să facă şi abia apoi să spună ceva, doar dacă simte că ar avea ceva cu adevărat important de spus. La fel ca şi în precedentul mandat la Cluj, Conceicao a dus-o pe CFR în finala Cupei României, iar dacă „tradiţia” s-ar respecta, atunci vişinii ar trebui, cu Toni pe bancă, să câştige a patra cupă din istoria clubului.

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. franaru spune:

    Hai CFR!!!!!!!!

Postaţi un comentariu