Jocurile Olimpice, visul neîmplinit

Clujul are deja trei sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro care vor avea loc anul acesta în Brazilia (Corina Căprioriu – judo, Robert Glință – înot și Bianca Răzor – atletism). E loc de mai bine nu încape nicio îndoială, iar unul dintre performerii care și-au fixat acest obiectiv este luptătorul Marius Atofani. Multiplu campion naţional, Atofanii este încrezător în forţele sale, iar palmaresul de până acum îl îndreptăţeşte să spere într-o calificare la cel mai important eveniment sportiv planetar. Despre sacrificiile vieții dedicate sportului de performanță, despre împliniri și lipsuri Transilvania Reporter a stat de vorbă cu Marius Atofani.

20 de ani de pregătiri, un singur vis

Participarea la Jocurile Olimpice este cea mai mare dorinţă a oricărui sportiv. Odată calificat, nici nu mai contează rezultatul. Se spune că important este să participi. Dar nu oricine ajunge să trăiască pe viu sentimentul de a fi egalul „zeilor”. Lista luptătorilor clujeni participanți la Jocurile Olimpice este una foarte scurtă, conține doar cinci nume: Ioan Marton (Munchen 1972), Aurel Şuteu şi Andrei Ianko (ambii, Moscova 1980), Rareş Chintoan (Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012) şi Ana Maria Pavăl (Beijing 2008), însă, Marius Atofnai este decis să-și alăture numele celor care au luptat pentru Cluj și România în întrecerea supremă. Are deja 27 de ani și este la vârsta maturității sportive care îi dă dreptul să privească cu încredere spre Rio. „Mai sunt două luni până la definitivarea listei de sportivi care vor fi prezenți la Rio și sper, și îmi doresc să prind și eu un <<bilet>> la ceea mai importantă competiție din viața unui sportiv de performanță. Sunt la vârsta la care cum se spune sunt <<călit>>, nici prea tânăr, nici prea <<copt>> . În următoarele două luni voi participa la trei turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice și sunt încrezător că pot să fiu acolo, între cei mai buni. Cel mai important lucru este să mă mențin sănătos”, își începe povestea Marius Atofani. Fără să exagereze, Marius spune franc: ”De 20 de ani pot spune că aștept să-mi împlinesc acest vis. Practic lupte libere de la vârsta de 7 ani. Mama a decis să mă trimită la sală pentru că eram prea energic. Așa s-a gândit ea că ar trebui să practic un sport ca să-mi mai consum din energie. Câțiva vecini de-ai mei practicau acest sport așa că mama m-a trimis alături de ei la lupte. Primul meu antrenor Vasile Vişan a intuit că am calităţi peste ceilalţi băieţi care practicau acest sport şi s-a ocupat mai aparte de mine. La aceea vârstă nu ştiam ce însemnă lupte-libere, nu ştiam câte calităţi motrice trebuie să-ţi foloseşti şi nici că această disciplină te dezvoltă atât de frumos şi armonios. Anii au trecut, am început să câştig titluri naţionale, mai întâi la categoria cadeţi, apoi la juniori, iar la seniorii am 4 titluri de campion. Primul titlu la seniori l-am cucerit destul de târziu, la 20 de ani, dar a fost ca o descătuşare pentru mine. La Jocurile Olimpice am început să mă gândesc încă de la vârsta junioratului”, rememorează Marius Atofani.

Rio, ultima frontieră

În cei 20 de ani de când practică luptele libere Marius Atofani a fost prezent la toate competiţiile importante la care putea să se alinieze. Un singur lucru îi lipseşte din palmares: prezenţa la Jocurile Olimpice. A fost destul de aproape de o calificare la ediţia Londoneză a Jocurilor Olimpice, dar a ratat la „mstaţă” calificarea. „În urmăc cu patru ani, în 2012, am participat la două turnee de calificare pentru Jocuriile Olimpice de la Londra dar nu am reuşit să mă calific. A fost cea mai mare dezamăgire din viaţa mea de sportiv, dar am conitunat să sper, să cred că acest vis este încă realizabil. Aveam doar 23 de ani, acum privesc altfel lucrurile. Sunt pregătit, sunt încrezător şi voi risipi şi ultima fărâmă de energie pentru a atinge această performanţă. Ştiţi cum e, dacă nu eşti acolo, oricâte medalii ai obţine, te simţi puţin neîmplinit. Ştiu că foarte multă lume are aşteptări mari de la mine, dar categoria la care concurez eu, 74 de kilograme, fiind categoria de mijloc este una dintre cele mai dificile categorii . La acest nivel nu mai poţi spune că un adversar este bun, sau mai putin bun. Fiecare intră în competiţie cu şansa lui şi fiecare luptă cum ştie el mai bine”, continuă Marius Atofani. Cea mai importantă performanţă a sportivului clujean rămâne medalia de bronz obţinută la Campionatele Europene de juniori din 2005. Tot în vremea junioratului Marius a fost aproape de o nouă medalie, de această dată în cadrul Campionatelor Mondiale, unde a obţinut un loc 5. Ulterior, la competiţiile continentale Atofani a fost prezent la nu mai puţin de patru ediţii, la seniori, întreceri în cadrul cărora a obţinut un meritoriu loc 7. La Campionatele Mondiale de seniori a adunat trei participări. „Îmi place să-mi amintesc de aceste lucruri, au fost momente extraordinare pe care orice sportiv şi le doreşte. Nu mă simt norocos pentru ceea ce am realizat pentru că ştiu cât de mult am muncit pentru a ajunge acolo. Când alegi să-ţi dedici viaţa sportului de performanţă trebuie să conştientizezi că eşti altfel decât ceilalţi tineri de vârsta ta. Trebuie să faci sacrificii, să renunţi la multe lucruri, dar când intri pe saltea şi lupţi pentru o medalie, totul începe să capete sens. Simţi că ai făcut alegerea potrivită, simţi că a meritat. Nu regret nimic din cea am făcut, nicio alegere. O singură frontieră mai e de trecut: participarea la Jocurile Olimpice”, îşi încheie povestea Marius Atofani.