Întăriri pentru CFR

Sursa: AFP PHOTO / Miguel Medina

Un internațional ungur, un camerunez care a câștigat Cupa Confederațiilor și Cristi Manea sunt transferurile cu care CFR-ul speră să dea lovitura în Liga Campionilor. Pe lista cu cumpărături îi adăugăm și pe Andrei Vlad și croatul Mate Males, ambii liberi de contract. Chiar dacă nu au plătit niciun euro pe cei cinci fotbaliști (doar comisioanele impresarilor și primele de instalare), cel puțin ultimele întăriri arată promițător.

Cristi Manea nu e chiar o noutate, fotbalistul care a reintrat în circuitul echipei naționale a României a jucat și în sezonul precedent la CFR, sub formă de împrumut. Situația nu s-a schimbat radical, Manea urmând să fie împrumutat și pentru ediția viitoare a Ligii 1, doar că de această dată oficialii din Gruia anunță că au opțiunea de a-l transfera definitiv la finalul sezonului 2018/2019.

Cea mai importantă achiziție de până acum este cea a internaționalului maghiar Adam Lang. Acesta vine să acopere plecarea lui Kevin Boli și va evolua în vișiniu tot sub formă de împrumut. Fotbalistul de 25 de ani are 22 de meciuri în echipa națională a Ungariei și aparține de clubul francez Dijon. Adam Lang este fundaș central și are în palmares un titlu de campion în Ungaria, cu ETO Gyor.

Până să se lămurească situația lui Omrani, la CFR a ajuns camerunezul Robert Ndip. Atacantul care ar trebui să-l facă uitat pe francez vine din liga a doua din Turcia. A jucat ultima oară la Adana Demirspor pentru care a evoluat în 28 de meciuri. Ndip a fost și golgheterul echipei din Adana cu 12 goluri și mai are în palmares Cupa Confederațiilor cucerită anul trecut cu naționala Camerunului.

Postaţi un comentariu