Îngen”U”nchiaţi de Chiajna

Fotbaliştii lui Ionel Ganea au vrut, dar nu au putut să facă faţă tacticii defensive a echipei din Chiajna/ FOTO: DAN BODEA

Universitatea Cluj a suferit cea mai severă înfrângere, 0-3 cu Concordia Chiajna, de când este pregătită de Ionel Ganea, cel care avea să spună la finalul partidei că nu îşi va înainta demisia. Nimic nu a mers în jocul universitarilor, care rămân cu un singur punct după cinci etape, cel mai slab debut de sezon din 2007 încoace.

Un şut pe poartă, un gol
Disputa dintre Universitatea şi Concordia a început cu iluzia că alb-negri ar putea obţine primul succes din actualul campionat, după trei înfrângeri şi un rezultat de egalitate. Împinşi de la spate de cei cinci mii de oameni din tribune, universitarii au încercat să deseneze pe gazon, schemele exersate sub comanda lui Ionel Ganea.

 

Dorinţă a fost, ideile au lipsit. De fapt totul a mers bine până înspre 20 de metri de poarta lui Rîmniceanu, apoi pasa finală se oprea în ghetele apărătorilor echipei de la marginea Bucureştiului. La singura fază mai consistentă de atac a Concordiei, Van Doten s-a oprit inexplicabil, iar Zaharia a profitat de şansa oferită de olandez şi a marcat pentru 1-0.

 

“Studenţii” şi-au reluat meticulos atacurile, însă, într-o viteză mult prea redusă ca să poată pune probleme unei defensive destul de exactă şi care nici nu a întâmpinat probleme serioase din partea clujenilor. Balde a fost trimis în teren încă din primul minut de Ganea, dar francezul, recent re-achiziţionat de Universitatea şi-a arătat şi de această dată limitele. S-a remarcat doar în minutul 10, după o intrare tare la un adversar, în urma căruia s-a ales cu un galben din partea centralului Iulian Călin.

Repriza a doua, joc de glezne şi încă un eşec
Încă de la jumătatea primei reprize Ionel Ganea s-a aşezat pe bancă şi aştepta pauza ca să poată schimba ceva. Şi la cum au început ostilităţile, clujenii păreau să fi înţeles cerinţele antrenorului. Neag a avut cea mai mare oportunitate de a marca pentru “U” în minutul 53, însă, reluarea lui a fost scoasă incredibil din vinclul porţii de Rîmniceanu.

 

Alte atacuri la fel de sterile ale Universităţii şi cântecele suporterilor s-au transformat în apostrofări şi mai apoi în huiduieli, la adresa favoriţilor. În minutul 64 Neagu a scăpat şi el din marcajul fundaşilor clujeni şi a reluat imparabil pentru 2-0. Ganea a schimbat imediat şi i-a aruncat în joc pe Szilagy şi Odiaka, în locul lui Ninu, respectiv Dedu, iar la câteva minute a ieşit şi Ciupe, probabil cel mai bun de la Universitatea, în locul său intrând Turcu. Nimic nu au adus nou cei trei nou-intraţi, ba mai mult, cu cinci minute înainte de final, Onduku a luat din nou prim-planul fundaşilor Universităţii şi a marcat pentru 0-3.

 

Scor de neprezentare pentru “U”, în faţa propriilor suporteri. “Nu-mi explic ce se întâmplă la echipă, dar e clar că unii dintre băieţii mei sunt saturaţi, nu mai au dorinţă de joc. Valoare au, dar atitudinea le lipseşte. Nu înţeleg cum unii dintre jucători sunt la fel de mulţumiţi şi la înfrângeri şi la victorii. Noi încă nu am cunoscut victoria, asta e şi mai îngrijorător. Chiajna merită felicitată pentru dăruire şi joc. Spre deosebire de jucătorii mei, ei chiar au venit la Cluj să câştige. Nu-mi dau demisia, aş fi un laş să fac asta”, a delarat Ionel Ganea, în primele secunde de după fluierul final.

Universitatea Cluj – Concordia Chiajna 0-3 (0-1) / Zaharia (min. 16), Neagu (m 64), Onduku (85)
Stadion Cluj Arena/ Spectatori 5.000
Arbitri: Iulian Călin – Florin Neacşu, Mircea Grigoroiu
“U” Cluj: Dolha – Ciupe (70 Turcu), Ninu (65 Szilagy), Neag, VanDoten – Bucşă, Balde – Takacs, Cristocea, Tîrnăcop – Dedu (65 Odiaka). Antrenor: Ionel Ganea
Rezerve: Niculescu, Szilagyi, Kovacs, Săndulescu, Turcu, Borza, Odiaka.

Concordia: Rîmniceanu – V. Creţu, Leca, Melinte, Bucurică – M. Neagu (90 Strătilă), Ispir, Purece, N. Roşu – D. Florea (90+3 Da Costa), A. Zaharia (48 Onduku). Antrenor: Ionuţ Chirilă
Rezerve: Iancu, Onduku, Serediuc, Strătilă, Savin, Apostol, Da Costa.

Distribuie:

Postaţi un comentariu