Gimnastică / Larisa Iordache a cucerit o nouă medalie

Cu două medalii de argint cucerite, la individual compus și la sol, Larisa Iordache a fost vedeta delegației României la Campionatul Mondial de gimanstică din China

Delegaţia României se întparce de la Campionatul Mondial de gimnastică de la Nanning cu 2 medalii de argint. Ambele au fost câştigate de Larisa Iordache, incontestabil cea mai valoroasă gimnastă a momentului din ţara noastră şi una dintre cele mai bune sportive, la această disciplină, din lume.

Larisa Iordache a fost notată, duminică, cu 14.800, în finala de la sol, la capătul unui exerciţiu cu un grad ridicat de dificultate. Românca a fost devansată, la fel ca şi în finala de la individual compus de americanca Simone Biles. Podiumul finalei de la sol a fost completat de rusoaica Aliya Mustafina.

Tot duminică, în finala de la bârnă, Larisa a avut o ratare şi a terminat întrecerea pe locul al cincilea. Vineri, în finala de la individual compus, gimnasta tricoloră a obţinut tot medalia de argint. În finala pe echipe gimnastele noastre au terminat pe locul 4, tot Larisa Iordache fiind sportiva care a  punctat cel mai consistent pentru România.

Distribuie:

Postaţi un comentariu