Fotbalul mic la start, se pregătesc schimbări majore

Așteptarea a luat sfârșit și pentru echipele angrenate în ceea ce ne place să numim ”fotbalul mic”, adică ligile inferioare din întrecerea internă de fotbal. După ”cosmetizarea” primului eșalon, deocamdată nereușită, oficialii Federației Române de Fotbal au anunțat schimbări majore și în diviziile a doua și a treia. Până să vedem o schimbare în bine a sistemului competițional, nu ne rămâne decât să salutăm eforturile unor cluburi cu tradiție de a se înscrie în Liga 2. Greutățile financiare vor lovi abia mai înspre toamnă, dar până atunci vom fi apucat să vedem câteva dueluri, altă dată decisive în lupta pentru titlul de campioană.

O tempora…

În seria a doua a Ligii 2 regăsim la startul sezonului 2015/2016 echipe fanion ale fotbalului românesc. ”U” Cluj, UTA Arad, FCM Baia Mare, FC Brașov, FC Bihor, Chindia Târgoviște, olimpia Satu Mare și de ce nu Gaz Metan Mediaș, sau Metalul Reșița. Inutil să mai spunem că dintre acestea, marea majoritate nu mai au nicio legătură cu cluburile istorice, actualele entități sportive fiind structuri relativ noi, născute din dorința de a duce mai departe tradiția unor orașe care altă dată fremătau la fiecare sfârșit de săptămână. Cu un minim de sesponsabilitate din partea autorităților și a celor care încă mai sunt dispuși să investească, un duel ”U” Cluj – UTA Arad, sau FCM Baia Mare – Olimpia Satu Mare, vor atrage în tribune de zece ori mai mulți suporteri, decât un meci Concordia Chiajna – FC Voluntari. Dar timpurile s-au schimbat. Azi, cluburi de legendă ale fotbalului românesc ”supraviețuiesc” cum pot, dacă pot, în mocirla eșalonului doi. La polul opus, ambițiile vremelnice ale unor primari la fel de vremelnici, au dus la apariția din nimic a unor echipe ”comunale” cu ambiții de performanță electorală. Revenind însă, la Liga 2, încă din prima etapă, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni (sâmbătă, 29 august), vom avea parte de dueluri cu parfum de glorie: Chindia Târgoviște – ”U”, Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare, sau FC Brașov – FCM Baia Mare. Pe vremea când fotbalul nu se juca doar pentru bani și transmisii TV, aceste dueluri țineau capul de afiș al unor etape în Divizia A, vechea denumire a Ligii 1.

Sezonul schimbărilor

La fel ca şi în Liga 1, şi în al doilea eşalon valoric acest campionat este unul al schimbărilor majore. Ediţia 2015/2016 a Ligii a 2-a va fi ultima în care echipele au fost repartizate în două serii georgrafice. Din ediţia 2016/2017, eşalonul secund va rămâne cu o singură serie, de 22 de echipe. Din acest motiv, la finalul actualei ediţii de campionat, vor retrograda nu mai puţin de 11 echipe. În linii mari, campionatul ce porneşte la drum în wekend va păstra sistemul competiţional folosit şi în sezonul anterior. Astfel, cele două serii ale celui de-al doilea eşalon fotbalistic al României, formate din câte 14 echipe fiecare, va debuta pe 29 august 2015 şi se va întinde pe o durată de aproape zece luni, până pe 18 iunie 2016. În acest interval vom avea parte de 26 de etape în campionatul regulat, urmate de încă 10 de play-off sau play-out. Principalele modificări au fost aduse în ceea ce priveşte promovarea şi retrogradarea, dar şi numărul de puncte cu care se va intra în cea de a doua fază a sezonului. Vor retrograda direct în eşalonul al treilea echipele clasate pe locurile 13 şi 14 de la finalul sezonului regulat. Primele şase echipe din clasament vor evolua în play-off, în timp ce ocupantele locurilor 7-12 se vor duela în play-out, iar ultimele trei clasate, adică locurile 10-12 vor reprezenta al doilea val al echipelor care vor retrograda. Pentru un plus de combativitate s-a stabilit ca şi ocupantele locului trei în clasamentul alcătuit după disputarea fazei play-out, în ambele serii, să dispute un meci de baraj pentru menţinerea în Liga 2, sau dimpotrivă pentru accederea în eşalonul secund. La promovare lucrurile sunt ceva mai simple. La fel ca şi în sezonul 2014/2015, câştigătoarele play-off-ului vor promova direct în Liga 1. Principala modificare apare în ceea ce priveşte echipele care vor termina pe locul al doilea în cele două serii. Acestea vor disputa mai întâi un baraj în două manşe, tur şi retur, ]ntre ele, învingătoarea urmând a se duela cu ocupanta locului 12 din Liga 1, pentru a se stabili ultima echipă care va evolua în ediţia 2016/2017 a primului nivel fotbalistic. La fel ca şi în Liga 1, echipele din Liga 2 vor intra în ultimele faze ale noului campionat, play-off şi play-out, cu jumătate din punctele acumulate în sezonul regulat, doar numai în meciurile disputate cu grupările clasate pe locurile 1-12, aşa cum am menţionat mai sus echipele de pe locurile 13 şi 14 retrogradând direct în Liga 3. În cazul în care există echipe cu un număr de puncte impar, se va face rotunjirea în plus, şi în acest caz aplicându-se regulile din primul eşalon.

În liga 3, Clujul are patru reprezentante

Tot la sfârșitul acestei săptămâni pornește la drum și Liga 3. Spre deosebire de al doilea nivel fotbalistic, în eșalonul trei echipele (75 la număr) au fost repartizate în cinci serii. Reprezentantele județului Cluj vor evolua în seria 5, iar prima etapă va propune și primul derby județean, între Unirea Dej și Sănătatea Cluj. Celelalte două grupări clujene sunt Unirea Jucu și Arieșul Turda. Un caz aparte îl reprezintă Arieșul, prima echipă clujeană câștigătoare a Cupei României, în 1961. AFC Arieşul 1907 Turda a fost păstrată în campionat, chiar dacă a fost exclusă, la jumătatea lunii august, de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal din toate competiţiile. Gruparea turdeană a fost sancționată cu excluderea din campionat, pe motiv că nu și-a achitat datoriile față de un fost jucător, respectiv Iosif Kalai. Cum Arieșul Turda mai are şi calea atacului, pentru a contesta această decizie, Comisia de Disciplină şi Etică a FRF nu a putut, pe cale legală, să o scoată din Seria a V-a. Clubul turdean nu a primit de la bugetul local suma prevăzută în contractul de finanțare, respectiv 300.000 de lei, iar acest lucru va duce la imposibilitatea grupării să-şi acopere cheltuielile minime pentru participarea în Liga 3, ceea ce înseamnă că mai devreme s-au mai târziu AFC Arieşul 1907 Turda va fi exclusă din campionat, Clujul urmând să rămână cu doar trei echipe la acest nivel competițional. Varianta cea mai probabilă este aceea că Arieșul se va înscrie în cele din urmă în Liga 4.

Distribuie:

Postaţi un comentariu