Fotbal / Steaua n-a avut noroc la tragerea la sorţi

Foto: Dan Bodea

Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, o va întâlni pe AS Trencin în turul doi preliminar al Champions League, conform tragerii la sorți care a avut loc, luni, la sediul UEFA. Adversara roș-albaștrilor, Trencin, este un club înființat abia în 1992 și a promovat în prima ligă în 1997.

Are un stadion cu o capacitate de doar 4.000 de locuri și a reușit în sezonul precedent să câștige eventul în Slovacia pentru prima dată în istorie. Primul meci se va disputa în deplasare, la 14 sau 15 iulie, iar returul este programat o săptămână mai târziu la București.

Steaua a fost cap de serie fiind echipa cu cel mai mare coeficient dintre cele 34 care au intrat în urne la tragerea la sorţi. Campioana României îşi va păstra acest statut până în play-off, dacă va reuşi să se califice până în acea fază. Trencin este cea mai dificilă adversară pe care Steaua o putea întâlni în această fază a Ligii Campionilor.

Celelalte posibile adversare erau Dila Gori (Georgia), Milsami (Moldova), Fola Esch (Luxemburg), câştigătoarea meciului 2 din turul I sau câştigătoarea meciului 4 din turul I.


Publicitate

Postaţi un comentariu