Cristian Petre. Record sub tricolor

92 de partide inter-țări a disputat Cristian Petre în tricoul echipei naționale de rugby a României, fiind astfel cel mai selecționat jucător din toate timpurile.

Sunt momente speciale în care îţi aminteşti de oameni deosebiţi. La înceutul săptămânii românii au sărbătorit Ziua naţională, moment prielnic să răsfoim printre amintiri, să căutăm oameni pentru care această zi, şi intonarea imnului naţional, reprezintă cu adevărat ceva. Un om, un nume demn de cărţile de istorie a sportului este Cristian Petre, cel mai selecţionat rugbist român din toate timpurile. A îmbrăcat tricoul echipei naţionale de 120 de ori, 92 dintre partidele disputate fiind inter-ţări. Ignorat în oraşul natal, Oradea, Petre a venit la Cluj-Napoca în 1997. S-a impus rapid în prima echipă a Universităţii Cluj de la care a făcut saltul spre naţionala frunzei de stejar şi spre istorie.

A păcălit fotbalul

Cristian Petre s-a născut în urmă cu 35 de ani la Oradea şi provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl lui a fost fotbalist şi un apreciat arbitru. A încercat să-i insufle şi mezinului pasiunea pentru „sportul rege”, dar acesta a ales să practice atletismul, aruncarea suliţei. S-a accidentat la umră şi medicii i-au transmis să renunţe. A trecut şi pe la terenul de fotbal doar ca să-i facă pe plac părintelui, dar nu a simţit niciun imbold. „Tatăl meu a fost foarte dezamăgit când a aflat că mă apucasem de rugby. El era prieten foarte bun cu Emerich Jenei şi mă tot îndruma către fotbal, şi-ar fi dorit evident să îmbrăţişez ramura sportivă atât de dragă lui. Şi mie îmi place fotbalul, dar să-l privesc. Eu însă aveam alte obiective, pe care chiar eu mi le-am trasat. Mi-am dorit să termin studiile superioare şi pe urmă să ajung cât mai sus în rugby”, povestește Petre. La îndemnul unui prieten care juca rugby s-a prezentat la un antrenament şi i-a plăcut. “Sincer nu mă aşteptam să mă atragă din prima clipă, eu eram obişnuit să mă antrenez singur, cum era la atletism. Mi-a plăcut foarte mult la rugby, în primul rând pentru că era un sport colectiv. Nu aveam condiţii la Oradea pentru practicarea rugby-ului, nu aveam nici ghete cu crampoane, dar am continuat să mă antrenez, deşi antrenorul nostru nu prea avea spirit didactic, de fapt mai mult ne descuraja, decât să ne impulsioneze să jucăm rugby”, rememorează deţinătorul recordului absolut de selecţii la naţională. Cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, norocul le surâde celor îndrăzneţi. Cristian Petre a fost remarcat de antrenorul din acea vreme a Universităţii Cluj, Octavian Chihaia, care i-a propus tânărului rugbist să se mute la Cluj.

Hotărât să-şi ducă mai departe visul de a juca în echipa naţională, Petre a dat admitere la Facultatea de Educaţia Fizică şi Sport din cadrul UBB, a luat examenele, iar din vara anului 1997 s-a prezentat la antrenamentele echipei de juniori a universitarilor. Evoluţiile foarte bune l-au propulsat extrem de repede la prima echipă a Universității, iar la scurt timp a primit şi prima covocare la echipa naţională. Avea doar 21 de ani. A debutat în 2001, într-un meci cu Anglia pe legendarul stadion Twickenham, unde a întâlnit jucători uriaşi care i-au devenit ulterior modele. A fost titular încă de la debut, iar vreme de 11 ani nu a mai lipsit de la acţiunile „Stejarilor”. „A fost un moment incredibil. E genul acela de momente pe care nu le uiţi o viaţă întreagă. Când am îmbrăcat tricoul echipei naţionale m-am simţit uriaş, la propriu, simţeam că pot să mă iau la luptă cu orice jucător, dar în acelaşi timp eram foarte emoţionat. Momentul intonării imnului naţional pentru mine a fost mereu unic. Fiecare meci a avut povestea lui, fiecare victorie, sau eşec, în general e ca o poveste să joci pentru România. Norocul meu s-a numit <U> Cluj, faptul că am continuat să cred în visul meu, că am găsit o echipă extraordinară la Cluj, jucători uriaşi, toate acestea m-au ajutat să-mi împlinesc viszl meu cel mai mare”, spune cu emoţie Cristian Petre.

Din Parcul Babeș, la Paris

”Un moment foarte emoţionant în cariera mea a fost intonarea imnului naţional la meciul cu Georgia. Eu întotdeauna am fost emoţionat la culme când auzeam imnul României. Îmi amintesc că mi-au dat lacrimile pentru că într-un fel am avut un sentiment că aceea va fi ultima Cupă Mondială la care voi participa”, Cristian Petre, rememorând ultimul meci al său la o ediție de Cupă Mondială, în Noua Zeelandă, 2011

Un bronz naţional, argintul din 2001, două finale de Cupa României pierdute, în 1998 şi 1999, plus triumful în această competiţie, în 2002 i-au neteziz lui Cristian Petre drumul spre elita rugby-ului european. De la ”U” Cluj s-a transferat în campionatul Franţei, una dintre cele mai importante întreceri de pe Bătrânul continent şi din întreaga lume. A jucat în Hexagon din 2004 şi până în 2012 evoluând la echipe puternice precum Racing-Metro, Tarbes, Brive, Beziers şi Saint-Etienne. Sportivul spune că cea mai frumoasă perioadă a fost cea petrecută la Beziers unde a evoluat vreme de trei sezoane şi a devenit singurul rugbist român, căpitan al unei echipe din Franţa. ”Cele mai frumoase amintiri din Franţa sunt cele adunate în perioada în care am jucat la Beziers pentru că în fiecare an am luptat să accedem în Top 14, liga de elită a Franţei. E drept că obiectivul nu l-am atins dar au fost meciuri foarte tari. În anii respectivi am jucat cu Toulon una dintre marile echipe ale Franţei. În câteva rânduri i-am împiedicat chiar noi să ajungă în Top 14. Apoi au fost duelurile cu Racing, pe care la fel i-am împiedicat să ajungă în Top 14”, îşi aminteşte Petre. Rugbistul spune însă, că nimic nu se compară cu meciurile în care a evoluat cu frunza de stejar în piept. A jucat la nu mai puţin de trei Cupe Mondiale în 2003 (alături de alte trei nume de legendă ale rugby-ului clujean, Ioan Teodorescu, Bogdan Voicu şi Cristi Săuan), în 2007 şi 2011. Poate cel mai reprezentativ meci a fost cel cu Scoţia la turneul final din Noua Zeelandă, pierdut de tricolori cu 24-34. „În 2011 meciul cu Scoţia a fost foarte reuşit, chiar dacă am pierdut echipa a jucat incredibil, s-a văzut dorinţa de luptă, de victorie. Scoţia era şi atunci şi este şi acum o forţă în rugby-ul mondial, iar înfrângerea noastră, chiar dacă la 10 puncte, a fost privită ca un mic succes de adversarii de la acea ediţie a Cupei Mondiale. Apoi a fost meciul cu Anglia în care am fost numit căpitan, la fel de reuşit a fost pentru mine. Cred că în mare parte Cupa Mondială din Noua Zeelandă a fost un succes în proporţie de 90%”, rememorează rugbistul. Şi totuşi, cele mai mari emoţii le-a trăit însă la meciul cu Georgia la mondialul din 2011.

„Un moment foarte emoţionant a fost intonarea imnului naţional la meciul cu Georgia. Eu întotdeauna am fost emoţionat la culme când auzeam imnul României. Îmi amintesc că mi-au dat lacrimile pentru că într-un fel am avut un sentiment că aceea va fi ultima Cupă Mondială la care voi participa. Sigur, mi-am continuat activitatea şi am sperat mereu că voi reuşi să ajung şi la Cupa Mondială de anul viitor, din Anglia, dar acum, când privesc în urmă nu am niciun regret. Am convingerea că am lăsat în urmă meciuri de care lumea va vorbi multă vreme, pentru că echipa naţională de rugby a României este poate cea mai frumoasă selecţionată”, se mândreşte fostul rugbist, acum antrenor.

Cristian Petre a spus adio echipei naţionale într-un meci amical contra formaţiei Emerging Italy, dar nu a putut renunţa la sportul cu balonul oval şi a acceptat provocarea lansată de Farul Constanţa. A semnat cu gruparea dobrogeană în dublă postură de jucător şi antrenor secund. A ajuns mai apoi principal şi, sub comanda lui, Farul a devenit vicecampioană a României, anul acesta. Marinarii au pierdut finala cu Ştiinţa Baia Mare, dar şi-au propus să atace titlul naţional în sezonul viitor. Jumătatea de măsură nu există în activitatea, sau în vocabularul celui mai selecţionat rugbist român al tuturor timpurilor. Astfel, Cristian Petre este decis să devină un antrenor cel puţin la fel de valoros precum a fost ca şi jucător. Ar fi putut să aleagă să antreneze în străinătate, dar s-a întors în ţară dorindu-și să contribuie la ridicarea nivelului rugby-ului românesc, pentru că înainte de toate este român. „Încercăm să punem pe picioare un proiect ambiţios. Îmi propun ca echipa mea să joace cam aşa cum se joacă în Franţa, în Anglia, un joc care se bazează foarte mult pe explozie, pe viteză. Am găsit la Constanța un grup de oameni care iubesc rugby-ul și care își doresc să reînvie performanțele de altă dată. Sunt mândru că mi s-a oferit această șansă, cum la fel de mândru sunt de performanța pe care am obținut-o în acest an. La începutul campionatului Farul pornea cu șansa a patra, dar am ajuns să jucăm finala SuperLigii. Am pierdut, dar mergem mai departe. Am fost învinși de o echipă puternică, dar noi suntem în formare. De fapt, eu pot să spun că toată viața am învățat, am progresat. De la primele antrenamente de la Oradea, la succesele pe care le-am obținut cu <U> Cluj, apoi perioada din Franța, toate aceste lucruri au contribuit și contribuie în continuare la formarea mea şi a echipei mele”, îşi încheie povestea Cristian Petre.