Copilu și Stanciu sunt noii șefi la CFR. Mureșan e istorie, pe Conceicao îl țin rezultatele

Campioana României la fotbal, CFR Cluj, nu mai este sat fără stăpân. Rămas fără conducător de la sfârșitul lunii septembrie, clubul feroviar își definitivează în aceste zile noua structură administrativă. Noul șef va fi Marian Copilu, omul care a condus clubul și în sezonul trecut, în care CFR a câștigat titlul de campioană. În funcția de director sportiv va fi numit Daniel Stanciu. Acesta a ocupat ultima dată aceeași funcție la clubul Hapoel Acre, din Israel. Stanciu activează în fotbal din 2012 și a mai lucrat la FC Timișoara, FC Vaslui, Steaua București, FCM și ASA Târgu Mureș, Dinamo și Poli Timișoara.

A confirmat zvonurile
Numele lui Daniel Stanciu era vehiculat de mai multă vreme ca potențial succesor al lui Bogdan Mara, fostul manager sportiv al CFR-ului, plecat din conducerea vișiniilor la începutul acestui sezon, imediat după demiterea lui Edward Iordănescu. Stanciu a fost văzut tot mai des în ultima perioadă în Cluj-Napoca, ba chiar a asistat la meciul dintre CFR și Universitatea Craiova, primul de la dispariția lui Iuliu Mureșan, încă președintele din acte al clujenilor. Ulterior, Marian Copilu a asistat la victoria feroviarilor de la Giurgiu (2-1 cu Astra).

”Mai mult ca sigur voi face parte din organigrama clubului în perioada imediat următoare. Vă spun asta pentru că am avut o discuție cu cei din conducerea clubului, cu o parte din acționari, cu domnul Băgăcean, care este președintele Consiliului de Administrație și aproape 100% mă voi alătura proiectului de la CFR”, a confirmat Stanciu pentru Digisport. Viitorul oficial al campioanei a mai precizat că nu i s-au stabilit concret atribuțiile, și că va ști poziția pe care o va ocupa doar după ce Marian Copilu va confirma la rândul său revenirea la gruparea campioană.

”Sunt aproape finalizate și discuțiile cu Marian Copilu, dar nu pot să spun pe ce poziții vom activa, nici eu nici el. În ceea ce-l privește pe Marian probabil că vine în aceeași poziție în care a fost și sezonul trecut. Sau dacă pleacă domnul Mureșan, probabil că va fi în locul lui, director general. Noi ne cunoaștem de foarte multă vreme, chiar am avut o relație de prietenie în urmă cu mulți ani dar drumurile noastre s-au despărțit. Am discutat în ultima vreme, cred că împreună vom putea face echipă foarte bună”, a mai spus Stanciu.

Foto: Dan Bodea

Mureșan e istorie, Conceicao stă cât îl țin rezultatele
Viitorul oficial al CFR-ului a făcut lumină în cazul antrenorului Antonio Conceicao. Daniel Stanciu crede că portughezul este soluția potrivită, cel puțin deocamdată, dar a lăsat să se înțeleagă că doar rezultatele îl vor menține pe banca echipei.

”Mai ales după victoria de la Astra și ultimele rezultate, cred că este evident că jocul a crescut la CFR. Deocamdată Toni Conceicao e antrenor, are contract cu echipa până la final și atâta timp cât rezultatele vor fi cele așteptate sau aproape de obiectivul impus, nu se pune problema ca el să plece. De fapt, nici nu am în intenție așa ceva. Sâmbătă seară a învins echipa de pe locul doi, ceea ce spune foarte mult și ne-am apropiat la un punct de Steaua”, a explicat viitorul director sportiv. În ceea ce-l privește pe Iuliu Mureșan, soarta acestuia pare că a fost pecetluită și nu va fi păstrat în structura de conducere.

”Cred că Marian Copilu e cel mai îndreptățit să conducă clubul, după ce s-a întâmplat în sezonul trecut, la felul cum jucătorii, oamenii din club vorbesc despre calitățile lui, cred că e cel mai îndreptățit să fie cel care să administreze acest club în acest moment, în condițiile în care domnul Mureșan probabil nu va mai activa în club”, a punctat Stanciu.

Nu va fi numărul unu în club
Deși la un moment dat s-a vehiculat chiar varianta ca Daniel Stanciu să fiu instalat în locul președintelui Iuliu Mureșan, fostul director sportiv al lui Hapoel Acra a ținut să precizeze că nu urmărește să fie numărul unu în club. ”Activitatea mea se va lega doar de partea sportivă. Împreună cu directorul general și cu membrii din conducere, voi activa în ceea ce privește transferurile, tot ce ține de bunul mers al clubului.

Și pot să ajut și la partea administrativă, pentru că am experiența necesară. Nu îmi doresc să devin director general, nu mi-am dorit niciodată, nu s-a pus problema. CFR, ca și Dinamo, Steaua, sunt cluburi foarte mari, foarte greu de condus. Din punctul ăsta de vedere îi dau dreptate lui Iuliu Mureșan, nu e ușor să stai în fotoliul de președinte sau director general și atunci vreau să-mi văd limitele”, a explicat Stanciu.

Iuliu Mureșan nu a mai trecut pe la sediul clubului din 30 septembrie, este de negăsit și nu răspunde la telefoane. Mai mult, în ziua meciului dintre CFR și Universitatea Craiova, încă președintele feroviarilor și-ar fi sunat secretara căreia i-a cerut să-i adune lucrurile din birou și să i le trimită la reședință.

În iarnă aduce întăriri pentru un nou titlu
Daniel Stanciu a colaborat de-a lungul vremii cu mai mulți impresari și acest lucru reprezintă un avantaj în ceea ce privește viitoarea strategie de transferuri la CFR. ”Cu siguranță, cred că CFR mai are nevoie de întăriri, dar e prematur să vorbim acum despre acest aspect pentru că nici eu, nici Marian Copilu nu suntem, momentan, angajații clubului. Cu siguranță CFR are ca obiectiv câștigarea campionatului, la investițiile făcute. Sper să fi trecut peste acel eșec usturător, după ratarea calificării în grupele Europa League. Obiectivul e clar și nu poate fi altul decât câștigarea campionatului.

Cred că și cu lotul actual CFR poate să se lupte și cu Steaua și cu Craiova pentru câștigarea unui nou titlu. Însă din punctul meu de vedere, ar mai trebui aduși unu-doi jucători. Și Viitorul este o echipă periculoasă, dar deocamdată, din punct de vedere al bugetului și obiectivelor stabilite, CFR, FCSB și Universitatea Craiova sunt favorite să câștige campionatul. Viitorul, deși cu un start mai slab de sezon, e o echipă care mereu a avut puterea să revină și să termine pe locuri fruntașe, ba chiar au câștigat un campionat”, a încheiat Stanciu.

”Nu îmi doresc să devin director general, nu mi-am dorit niciodată, nu s-a pus problema. CFR, ca și Dinamo, Steaua, sunt cluburi foarte mari, foarte greu de condus. Din punctul ăsta de vedere îi dau dreptate lui Iuliu Mureșan, nu e ușor să stai în fotoliul de președinte sau director general și atunci vreau să-mi văd limitele”, Daniel Stanciu, viitor director sportiv al CFR Cluj

Distribuie:

Postaţi un comentariu