CM Serbia / Tadici s-a decis, duce 5 băimărence la mondiale

Echipa naţională feminină de handbal a României debutează, sâmbătă, la Campionatul Mondial din Serbia

Selecţionerul echipei naţionale feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a anunţat lotul de jucătoare cu care va aborda turneul final al Campionatelor Mondiale care se va desfăşura începând de mâine în Serbia. Între cele 17 sportive se regăsesc şi cinci componente de la vicecampioana României, HCM Baia Mare.

Buceschi şi Tolnai, ultimele noutăţi
Convocate în regim de urgenţă de tehnicianul Gheorghe Tadici, jucătoarele Eliza Buceschi şi Talida Tolnai au fost păstrate în lotul pentru Serbia, după ultimul amical disputat de România, miercuri, la Timişoara, în compania Angolei şi câştigat de tricolore cu scorul de 28-18.

Alături de Buceschi, alte patru handbaliste de la HCM Baia Mare vor evolua în meciurile de la mondiale. Este vorba despre portarul Paula Ungureanu, extremele Ada Nechita şi Aneta Pârvuţ, plus jucătoarea din linia de 9 metri Luciana Marin. Selecţionerul Tadici s-a arătat optimist înaintea plecării spre Serbia.

“Lotul cu care vom aborda meciurile de la această ediţie a mondialelor este cel mai bun pe care îl avem în acest moment şi sper că jucătoarele vor evolua bine, că vor da maximum posibil şi că astfel vom putea câştiga. Marea absentă este Rusia, dar care sunt sigur că pentru Olimpiada de la Rio se va califica. Competiţia, spre deosebire de Campionatul European, devine KO; ai pierdut, ai ieşit. Este, deci, o competiţie mult mai dificilă, pentru că te obligă să ai un parcurs metronom. Primul meci este cel mai greu, în orice disciplină sportivă. Noi jucăm sâmbătă cu Tunisia, care are o echipă foarte bună, dar pe care suntem obligaţi să o învingem”, a declarat Gheorghe Tadici, în cadrul conferinţei de presă premergătoare plecării în Serbia.

Serbia, etapă de pregătire pentru JO de la Rio
Antrenorul României va aborda meciurile din Serbia cu 10 jucătoare noi în lot şi a declarat că mondialul din ţara vecină este o etapă din programul de pregătire pentru calificarea echipei naţionale la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia) care se vor avea loc în 2016.

”Nu mergem în Serbia doar că să fim şi noi acolo. Vom lupta pentru fiecare victorie dar, trebuie să se înţeleagă că acest mondial este şi o etapă iportantă de pregătire pentru Rio. Noi ne pregătim să ne câştigăm şansele pentru Jocurile Olimpice din 2016. Au venit 10 jucătoare noi, dornice să ducă ştafeta mai departe pentru mulţi ani de acum înainte, sunt talentate şi dispuse să facă sacrificii în acest spor de echipă, singurul din România, car-şi propune ca din 4 în 4 ani să fie prezent la Jocurile Olimpice”, a mai spus Tadici.

România va evolua în grupa D a Campionatului Mondial din Serbia şi va debuta, mâine, în compania reprezentativei similare a Tunisiei. Toate meciurile din această grupă se vor juca la Novi Sad. Din grupa României mai face parte echipele Ungariei, Cehiei, Germania, Australia şi Tunisia.

“Tricolorele vor disputa al doilea meci în compania Australiei, luni, 9 decembrie, de la ora 20.15. Urmează partida cu Germania, marţi 10 decembrie, apoi jocul cu Ungaria, care va avea loc joi 12 decembrie, pentru ca o zi mai târziu fetele noastre să întâlnescă Cehia în ultimul meci al grupei.

Lotul României pentru CM din Serbia este următorul:
Paula Rădulescu Ungureanu, Talida Tolnai, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean Elisei, Adriana Nechita, Gabriela Perianu, Adriana Ţăcălie, Paula Ardelean, Eliza Buceschi, Aneta Pârvuţ, Laura Chiper, Cristina Zamfir, Aurelia Brădeanu, Cristina Neagu, Crima Pintea, Nicoleta Dincă, Luciana Marin, Gabriela Ciuciulete, Oana Manea (jucătoare de câmp). Antrenori: Gheorghe Tadici şi Florentin Pera.


Publicitate

1 Comentariu

Postaţi un comentariu