Campioni în România, fotbaliști de mâna a doua în lume

Foto: Dan Bodea

Anul 2019 începe la fel de tumultuos pentru campioana României, CFR, precum a fost 2018. Câștigarea ediției precedente a campionatului, ratarea calificării măcar în grupele Europa League, dar și unele transferuri neinspirate, au produs un deficit de multe milioane în balanța contabilă a grupării din Gruia. Patronul Nelu Varga a dat ordin să se vândă cei mai importanți jucători pentru ca clubul să-și asigure din venituri proprii finanțarea pentru 2019.

Astfel, Ciprian Deac, George Ţucudean, Billel Omrani, Damin Djokovic şi Giedrius Arlauskis sunt „transferabili” pentru oricine oferă suficient încât în contul grupării feroviare să se adune suma de 3.000.000 de euro necesară pentru a încheia cu bine sezonul în curs, un sezon în care CFR este lider detașat în clasamentul Ligii 1, cu 6 puncte peste principala urmăritoare, FCSB.

Oferta de 6.000.000 de euro de la Lyon pentru golgheterul campionatului, George Țucudean a fost doar o cacealma. În realitate, pentru cel mai bun fotbalist din campionatul intern doar o echipă din Turcia (nici nu se putea din altă parte), este dispusă să achite în jur de 800.000 de euro, de 7,5 ori mai puțin decât „presupusa” ofertă a lui Lyon. Deac, Omrani, Djokovic și Arlauskis nu sunt, cel puțin deocamdată, în vizorul niciunui club, dacă nu important, măcar potent financiar.

Foto: Dan Bodea

Tot la nivel de zvon, dar mult mai aproape de realitate decât în cazul Țucudean, ar exista un interes al lui Marius Șumudică pentru Alexandru Ioniță. Tehnicianul care l-a făcut fotbalist la Astra îl vrea la Al Shabab, dar arabii nu sunt dispuși să plătească mai mult de 400.000 de euro pentru „Mesi” din Gruia.

Dacă ar fi să-i vândă pe cei doi, CFR-ul s-ar alege cu 1.200.000 de euro, cam o treime din necesarul pentru 2019, și doar ceva mai mult de jumătate din cât a cheltuit CFR pentru achiziționarea lor. Suma nu este de neglijat, însă arată cât de „neprețuiți” sunt fotbaliștii români din Liga 1, în viziunea cluburilor din străinătate. Ca să nu mai spunem că un transfer în Turcia sau Arabia Saudită ar însemna cel mult o liniaritate, nicidecum un progres pentru cei doi fotbaliști.

George Țucudean a avut un 2018 excelent. A câștigat campionatul, titlul de golgheter și Supercupa cu CFR, iar în actualul sezon este lider în clasamentul golgheterilor cu 13 goluri marcate, la egalitate cu Alexandru Mitriță, de la CSU Craiova. A devenit om de bază în echipa națională a României pentru care a evoluat în 8 partide, în 2018 (din totalul de 9 selecții), marcând două goluri.

De partea cealaltă, Alexandru Ioniță a prins 16 meciuri în tricoul CFR-ului, în actualul campionat (doar 621 de minute, cam cât să acopere un total de 6,9 meciuri integrale), și a marcat două goluri. Ioniță are și el două selecții la echipa națională, însă în 2017, pe vremea când evolua la Astra Giurgiu. Aproximativ 2.000.000 de euro a plătit CFR-ul, în iarna anului 2017, pentru a-și asigura serviciile celor doi fotbaliști.

Postaţi un comentariu