Miklos Banffy a vrut înţelegere între maghiari şi români

N-are o stradă sau un loc anume care să-i poarte numele, dar s-a născut şi a locuit la Cluj, şi-a făcut studiile aici. Şi a fost ultimul proprietar din familia sa al Castelului Banffy din Bonţida.

Miklos Banffy (30 decembrie 1873, Cluj – 6 iunie 1950, Budapesta ) a fost conte de Losoncz, politician, scriitor, jurist, grafician, scenarist. O personalitate complexă, care – spune istoriografia- a militat pentru bunele relaţii dintre români şi maghiari. A fost şi prefect de Cluj în perioada 1906-1910, deputat liberal, iar în perioada 14 aprilie 1921-19 decembrie 1922 a fost ministru de externe al Ungariei. A mai fost redactor şef la două publicaţii clujene – Erdely Lapok şi Erdely Helikon-, iar în perioada 1934-1940 a scris cea mai cunoscută operă a sa, Trilogia transilvană, tradusă în mai multe limbi, o primă parte inclusiv în română.

Activitatea sa este încă destul de puţin cunoscută, dar se ştie că, de exemplu, în 1943, din însărcinarea premierului Istvan Bethlen, a participat la Bucureşti la discuţii secrete cu Iuliu Maniu, în vederea unei înţelegeri româno-maghiare.

Despre acest moment a vorbit zilele trecute şi Nemeth Zsolt, secretar de stat în Ministerul de externe al Ungariei, care a deschis o expoziţie organizată la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, cu ocazia anului memorial Miklos Banffy – 140 de ani de la naştere: ”Să fim puţin atenţi la momentul din viaţa lui Banffy Miklos, când în timpul războiului mondial, dânsul, la Bucureşti, a fost depistat de către serviciile secrete germane pentru tendinţa de a ajuta cooperarea dintre forţele anti-germane române şi maghiare. Prin aceasta dorim să subliniem faptul că Banffy era împotriva tuturor formelor de dictatură”.

Se pare că demersul său de a apropia forţele române şi maghiare l-a costat scump, pentru că, în 13 octombrie 1944, soldaţii SS au dat foc castelului din Bonţida şi flăcările au distrus opere de artă şi biblioteca cu 26.000 de volume.

Şi istoricul Lucian Nastasă Kovacs spune că relaţia dintre români şi maghiari a însemnat totul pentru Miklos Banffy: ”Era un aristocrat al cărţii şi nu al blazoanelor. Pentru Banffy Miklos, relaţia cu românii a însemnat totul. Dacă în perioada interbelică, după funcţiile pe care le-a avut la Budapesta – ministru de externe -, dacă după cel de-al doilea război mondial un om ca el s-a întors înapoi în Transilvania, înseamnă că i-a plăcut Ardealul. Vă îndemn să reţineţi din toată această cronică transilvană a sa mesajul fundamental, că istoria este produsul cel mai periculos al alchimiei umane, al spiritului uman, pentru că mereu poţi s-o manevrezi cum vrei tu şi să faci ca oamenii să se apropie sau să se înfrunte. Mesajul lui era să nu fim atât de ancoraţi în istorie, pentru că a te crampona de istorie nu duce decât la dispariţie”.

Pe aceeaşi linie au vorbit şi Hegedus Csilla, -”gândul transilvănismului în care acest conte deosebit a crezut, faptul că noi cei care trăim aici în Transilvania trăim de secole împreună şi cred că trebuie să ne construim viitorul împreună”-, precum şi consulul general al Ungariei la Cluj, Magdo Janos, conform căruia ”Mikos Banffy a fost omul dialogului, omul acordului dintre diferite naţionalităţi din Transilvania”. Şi Nicolette Jelen Banffy, nepoată a lui Miklos Banffy, o artistă care acum trăieşte la New York, a vorbit, din amintirile mamei sale, despre ”multiplele talente” ale bunicului său, despre faptul că deşi nu l-a prins în viaţă la naştere, Miklos Banffy a fost ”o prezenţă reală” în viaţa familiei sale: ”De câte ori făceam ceva bine, părinţii ne spuneau că îi semănăm bunicului nostru, când greşeam spuneau altceva”.

Printre altele, despre Miklos Banffy se mai ştie că după ce a fost ministru de externe al Ungariei, în 1926 s-a repatriat în Transilvania şi condiţia obţinerii cetăţeniei române era să renunţe la activitatea politică pe o perioadă de 10 ani. Conform documentelor istorice, în octombrie 1944, imediat după acapararea puterii de către extrema dreaptă, el a dresat o scrisoare guvernatorului Miklos Horthy, spunându-i: ”Întrucât nu se mai poate vorbi de legiuire maghiară, am onoarea să comunic Excelenţei Dumneavoastră că demisionez din calitatea de parlamentar”.

În 1945, rămas fără nici o fărâmă de avere, s-a întors a doua oară în Transilvania şi a participat activ la evenimentele culturale clujene, dar în 1947 a cerut repatrierea sa în Ungaria, iar aprobarea a primit-o după doi ani. În 1949 a fost naţionalizat palatul familiei sale din Cluj, Tholdalagi Korda, iar el s-a retras în una din camere. ”Mi-am pierdut toată averea şi, neavând pensie, acum, la vârsta de 77 de ani, literalmente nu am din ce trăi”, îi scria el atunci prim ministrului Petru Groza. În octombrie 1949 ajunge bolnav la Budapesta, unde moare în 5 iunie 1950.

În 1976, Miklos Banffy se întoarce –doar prin rămăşiţele sale pământeşti- pentru a treia oară în Transilvania, fiind depus, conform ultimei sale dorinţe, în cavoul familiei din cimitirul clujean Hajongard.

1 Comentariu

  1. Rika Venturiano spune:

    Autorul articolului cu „se mai stie despre Miklos Banffy” pare sa fi aflat abia recent ca a existat secolo XX. Grozav colajul de semi ineptii nu nevinovate si doar aparent cosmpopolit europene despre transilvanismul care ne da afara dinc asa pe toti 🙂
    Stimate gazetar, aia care te-au orientat in ce s-a intamplat intr-o istorie recenta au stiut prea bine cum a fost cu plecatul lui M. Banffy dupa 1 razboi mondial (se mai stie la unii ca s-a intamplat si acolo de anula sta transilvanismul aniverseaza centenarul inceperii) in Ungaria si revenirea in … Ardeal prin anii 20, constat ca nu stapaniti bine nici cifrele care reprezinta ani. Pt ca acolo e cheia cu palatul si nationalizarea din… 49 🙂
    Si cea mai tare e aia cu instaurarea guvernului fascist in Ungaria in… 1944, cand Miklos Banffy s-a superat pe tiranie. Inainte, parlamentarul transilvanean care locia la Cluj din dragoste pt Transilvania (Ardeal) era te pomenesti un tip multicultural deputat din vreo tara straina intr-un parlament ales democratic (nu din partea anexata a Transilvaniei de guvernul democratic maghiar condus in felul sau de Horthy Miklos)
    Cat despre incendierea castelului de la Bontida (Boncida), e o tehnica care tine de „parjolitul padurilor” cand trebuie musai sa te retragi si n-are-a face cu ideile politice progresiste ale aristocratului cartii pt care istoria nu conta prea mult, ca pt domnii de la vernisaj :-). Doi, trupele alea SS erau echipate de guvernul maghiar ala democratic si nu va ramane decat sa cautati pe google cum le zicea.
    Spor la a mai afla „ce se mai zice” si ce „s-ar mai putea sti”.
    Cu niscaiva bun simt elementar ati fi putut produce o poveste romantica despre un personaj reprezentativ pt Cluj, pt ca istoria conteaza si nu trebuie corectata.

Postaţi un comentariu