Tășnadul și Ardudul își sărbătoresc zilele. Unde îi puteți vedea pe Bere Gratis și Alex Velea

Ziua Orașului Tășnad - 2012

Tăşnadul şi Ardudul îmbracă straie de sărbătoare. Cele două orașe au pregătit o serie de manifestări cu ocazia Zilelor Orașelor.  Joi, 15 august, în jurul prânzului se vor declara deschise Zilele Orașului Ardud, iar în jurul orei 13 vor debuta și Zilele Tășnadului. Majorete, spectacole folclorice, muzică ușoară, rock, pop și dance dar și focuri de artificii sunt câteva din ingredintele cu care  autoritățile așteaptă participanții în număr cât mai mare.

 

Ediţia a XV-a a Zilei Tăşnadului va debuta joi, de la ora 13.15, la Muzeul Orășenesc Tășnad, cu vernisajul “Săpăturile arheologice de la Tăşnad – Un deceniu de activitate”. Începând cu ora 14.00, la scena amplasata în Piața Mare din oraș va avea loc deschiderea oficială. DJ Ady va prezenta Imnul orașului Tăşnad, după care va urma dansul minoretelor coordonate de Anita Tarția.

Între orele 14.30 şi 15.40, vor avea loc momente prezentate de copii şi elevi de la grădiniţele şi şcolile din localitate. De la ora 15.40 pe scenă vor evolua ansambluri care vor prezenta dansuri populare româneşti, maghiare, germane şi ţigăneşti, dar și momente cu muzică rap. În continuare, trupa Backslash va susţine un recital de muzică rock, urmat de un moment de muzică ușoară și folk.

După recitalul susţinut de interpreta maghiară de muzică uşoară Pogacsas Zsuzsanna-Vep, pe scenă va evolua germană Daggu Project. Pe scenă vor mai urca interpreta de muzică uşoară Lorena Foldeş, iar de la ora 21.00 interpreta de muzică populară Mariana Anghel. De la ora 21.50 va avea loc concertul artistei maghiare Zoltan Erika, urmat de cel al trupei Bere Gratis. Ziua oraşului Tăşnad se va încheia cu un foc de artificii.

 

Manifestările dedicate Zilelor orașului Ardud vor debuta începând cu ora 12.00 cu tradiționala defilare a majoretelor şi a fanfarei din localitate, condusă de profesorul Mircea Câcu, apoi va avea loc deschiderea oficială la scena amplasată lângă Cetate. Între orele 14.00 şi 18.00 pe scenă vor urca ansambluri şi artişti din zonă.

De la ora 18.20, va urca pe scenă interpretului de muzică populară Petrică Mureşan, iar de la ora 19.10 una din cele mai îndrăgite soliste de muzică ușoară din România, Corina Chiriac. De la ora 20.00 va urma un moment al cunoscutul actor de comedie Alexandru Arşinel. Cu începere de la ora 21.00 vor cânta maramureşenii Cornelia şi Lupu Rednic. Artiștii care vor evolua de la ora 22.00 sunt DJ Rynno şi Sylvia, iar de la ora 23.00 pe scenă va urca Alex Velea. Sărbătoarea se va încheia cu tradiţionalul foc de artificii, urmat de recitalul trupei Daggu Project din Germania și o discotecă în aer liber.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu