Doi copii talentaţi, sprijiniţi de femeile pesediste să facă performanţă

Sergiu a obținut medalia de aur la categoria Under 11

Organizația de femei a PSD Satu Mare a sprijinit financiar doi tineri sportivi cu performanțe deosebite pe plan internațional. Frații Raul și Sergiu Oprea, elevi în clasa a III-a, respectiv a IV-a, sunt doi copii foarte talentați, în ciuda unei situații familiale și materiale deosebite. Cei doi copii locuiesc în plasament la un asistent maternal, „mama” Ildiko-Erzsebt Boca, care i-a susţinut de fiecare dată.

Cu sprijinul Organizației de femei a PSD Satu Mare, cei doi copii au participat în perioada 13-15 septembrie la un turneu internațional de judo din Wolbrom din Polonia, unde Sergiu a obținut medalia de aur la categoria Under 11, iar Raul s-a clasat pe un onorant loc IV.

În numele copiilor, mama Ildiko-Erszebet Boca a ținut să mulțumescă directorului general adjunct al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, Eugenia Ardelean și organizației județene a femeilor din PSD Satu Mare pentru ajutorul acordat celor doi copii, fără de care nu ar fi obținut rezultatele foarte bune din Polonia.


Publicitate

Postaţi un comentariu