Mişcare în aer liber de Ziua Mobilităţii Europene

Sursa foto: adevarul.ro

O serie de acţiuni menite să încurajeze populaţia la mişcare prin folosirea mijloacelor de transport alternative, în scopul îmbunătăţirii stării mediului şi calităţii vieţii în mediul urban, vor avea loc duminică la Satu Mare. Incluse în Săptămâna Mobilităţii Europene şi  organizate duminică în scopul marcării Zilei Mobilităţii Europene, acţiunile sunt organizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului în parteneriat cu Consiliul Județean, Primăria Satu Mare, Primăria Vetiș şi Asociația ”4Wild Moments” .

Debutul activităţilor prevăzute în program va avea loc la ora 10:00 pe malul drept al Someşului, lângă podul Decebal. Sub genericul Rodeo Freestyle, se vor desfăţura acrobaţii cu caiacele pe râul Someş. O jumătate de oră mai târziu se va da startul marşului ciclist care se va desfăşura pe pista pentru biciclişti amenajată între Satu Mare şi Oar, iar pornirea grupului de organizatori – alcătuit din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Consiliului Judeţean, va avea loc de pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

După amiaza, de la ora 16:30, în centrele Vechi şi Nou vor avea loc alte activităţi precum concursuri de alergat, concursuri pe role, trotinete şi biciclete. Acestea se vor desfăşura în jurul parcului „Libertăţii”, între orele 15:00 -16:00, cu participarea elevilor de la instituţiile de învăţământ sătmărene. De la ora 16:00, în faţa catedralei Romano-Catolice, preşcolarii sunt aşteptaţi să participe la concursuri de desene pe asfalt, după care, de la ora 17:00, în faţa Centrului Comercial „Someşul”, sătmărenii sunt aşteptaţi să participe la exerciţiile de gimnastică efectuate sub îndrumarea unor istructori profesionişti din cadrul „Prima Gym”.

Începând cu ora 17:00, în ultimele două ore ale programului sunt prevăzute premierea câştigătorilor concursurilor organizate pe parcursul zilei, extragerea câştigărilor tombolei, precum şi un miniconcert susţinut de cursanţii Şcolii de Artă.


Publicitate

Postaţi un comentariu