Schimbare la şefia Poliţiei Locale Satu Mare

Ioan Precup - noul şef al Poliţiei Locale Satu Mare

Ioan Precup va fi noul director al Poliţiei Locale Satu Mare, a anunţat primarul Dorel Coica sâmbătă, cu prilejul unei conferinţe de presă. Edilul şef a motivat decizia numirii lui Ioan Precup la şefia Poliţiei Locale prin intenţia transformării acestei instituţii în ceea ce au nevoie sătmărenii.

“Până acum,   poliţiştii locali se plimbau câte doi cu o gentuţă în mână fără să facă nimic, iar această instituţie nu a reprezentat interesele sătmărenilor în privinţa intervenţiilor acolo unde este necesar. Ioan Precup este fost ofiţer de carieră şi omul de care avem nevoie la conducerea Poliţiei Locale, pentru ca rolul  instituţiei să devină, aşa cum este firesc, unul deosebit de important. În perspectivă putem vorbi chiar despre o Poliţiei Locală Metropolitană, ţinând cont de amploarea pe care o dorim de la 1 ianuarie 2014 în dezvoltarea Zonei Metropolitane” – a declarat primarul Dorel Coica.

Edilul şef a mai menţionat că noul şef al Poliţiei Locale îşi va prelua atribuţiile peste aproximativ 30 de zile.

Distribuie:

Postaţi un comentariu