Festivalul Vinului de la Beltiug – două zile de vin bun şi tradiţie

Primei ediţie a Festivalului Vinului de la Beltiug va avea loc în acest weekend

Timp de două zile, vinurile din podgoriile Beltiugului vor putea fi îndelung savurate şi consumate cu prilejul primei ediţii a Festivalului Vinului. Festivalul va avea loc sâmbătă şi duminică – 17, respectiv 18 august, şi este organizat în scopul promovării vinului produs în podgoriile din Beltiug, cu o tradiţie de peste 1.000 de ani. Pe lângă cele 400 de hectare cultivate cu viţă de vie, în comuna Beltiug există nu mai puţin de 390 de crame personale ale localnicilor.

Miercuri, într-o conferinţă de presă, Ioan Bartok Gurzău –  primarul comunei Beltiug – împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Podgorenilor Sfântul Orban, Asociaţiei Româno Germane pentru Regiunea de Nord Vest, Asociaţiei Camera Meşteşugarilor, Forumului Democrat German şi Consiliului Judeţean, au prezentat ultimele detalii referitoare la organizarea şi desfăşurarea evenimentului.

Cu acest prilej,   preşedintele Adrian Ştef a declarat că alocarea de către Consiliul Judeţean a 15.000 lei pentru organizarea evenimentului este motivată de faptul că, treptat, se doreşte încurajarea transformării zilelor comunelor în manifestări cu specific local, precum cea care va avea loc la Beltiug. La rândul său, primarul Ioan Bartok Gurzău a declarat că ţinând cont de specificul viticol al Beltiugului, cu vechime şi tradiţie de peste 1.000 de ani, va face demersurile necesare pentru introducerea zonei în patrimoniul UNESCO.

Sătmărenii sunt aşteptaţi la Beltiug sâmbătă şi dumninică, transportul acestora fiind asigurat cu o cursă specială care sâmbătă, începând cu ora 11:00 va circula din oră în oră, cu pornirea de pe strada Cuza Vodă.

Organizatorii promit  un programul cultural bogat  – fanfare, formaţii de dansuri svăbeşti, româneşti şi maghiare, solişti şi formaţii valoroase, inclusiv focuri de artificii.  Vor avea loc degustări de vinuri din producţia podgorenilor beltiugani, prezentări de vinuri şi tehnici de producere a vinului, expoziţii cu aparatură şi ustensile din tehnica procesării vinului, şi vor putea fi consumate preparatele culinare cu specific şvăbesc.

Pentru cei care vor participa la Festivalul Vinului de la Beltiug, organizatorii au făcut şi alte precizări importante. Astfel, fiecare porţie de mâncare, împreună cu 100 ml de vin, va avea preţul unic de 15 lei, iar tichetele valorice se vor putea cumpăra de la standurile amenajate la intrarea în zona unde au loc manifestările. Totodată, pentru a putea consuma gratuit din vinul expus, fiecare persoană va trebui să aibă asupra sa paharul din sticlă special care va putea fi cumpărat cu 7 lei de la organizatori.

conferinta-de-presa-festivalul-vinului-beltiug-(19)

Distribuie:

Postaţi un comentariu