Operaţii 3D laparoscopice şi robotice transmise în direct

Peste 160 de specialişti din 12 ţări participă, la Cluj-Napoca, la a 8-a conferinţă internaţională „Progrese în Uro-Oncologie”, iar participanţii au ocazia să vadă în direct, proiectate pe un ecran, zece operaţii laparoscopice 3D şi robotice.

Preşedintele de onoare al conferinţei, urologul clujean prof. dr. Ioan Coman, spune că manifestarea reprezintă şi o recunoaştere a şcolii româneşti de urologie şi a celei clujene: „Este a 8-a conferinţă internaţională de urologie şi avem invitaţi din 12 ţări; o parte dintre ei operează în direct în sala de operaţie şi operaţiile se transmit în sala de conferinţă. Dimineaţa aceasta este dedicată cancerului de rinichi, după masă cancerului de prostată şi mâine dimineaţă cancerului de vezică urinară. Este o recunoaştere a şcolii de urologie româneşti şi în particular a celei clujene, prin valoarea participanţilor şi prin numărul de participanţi, sala este arhiplină. Practic, conferinţa este o demonstraţie a ceea ce însemnă 3D în chirurgie”.

Într-o informare a organizatorilor conferinţei se arată că dezvoltările tehnologice din ultimii ani au condus la modificări semnificative în diagnosticul și tratamentul patologiei urologice şi că organizarea unui astfel de eveniment este extrem de importantă pentru medicii care activează în acest domeniu medical, medici urologi, anatomopatologi, oncologi, imagiști, radioterapeuți: „Vor fi transmise live un număr de 10 intervenții laparoscopice și robotice pentru afecțiuni oncologice ale rinichiului, glandei suprarenale, vezicii urinare și prostatei efectuate la  Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca de către echipa Secției de Urologie a spitalului în colaborare cu urologi de prestigiu de peste hotare. (…) În prezent, chirurgia minim-invazivă (robotică și laparoscopică) a devenit standard pentru majoritatea intervențiilor chirurgicale uro-oncologice. Ne dorim să organizăm o întâlnire a celor mai cunoscuți urologi cu experiență în chirurgia minim-invazivă din 12 țări europene care să împărtășească din experința lor. Astfel, echipele chirugicale vor realiza 10 intervenții urologice oncologice prin abord laparoscopic 3D și robotic. Aceste intervenții vor fi transmise și urmărite de către participanți în sala de conferințe realizând dezbateri în direct între chirurgul operator (din sala de operații a Spitalului Municipal) și participanții la conferință (Hotelul Golden Tulip Ana Dome) care să permită extinderea utilizării chirurgiei minim invazive în cât mai multe servicii de urologie din țară”.

Conferinţa este organizată joi şi vineri de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Fundația „Iuliu Hațieganu” și Institutul European de Oncologie din Milano, sub egida Asociației Române de Urologie și a „Aging Male Romanian Medical Association”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu