Învaţă să salvezi vieţi! Tehnici de prim ajutor în Parcul Central

 

Lucrători din cadrul SMURD Cluj prezintă, duminică, în Parcul Central, în cadrul acţiunii “Maratonul Resuscitării”, o serie de tehnici de acordare a primului ajutor în caz de stop cardiac.

“Maratonul resuscitării, prima acţiune publică de acest fel organizată de medicii şi paramedicii SMURD Cluj, are scopul de a sensibiliza oamenii faţă de posibilitatea de a acorda primul ajutor pacienţilor aflaţi în stop cardio-respirator. Prezentăm celor care trec prin Parcul Central din Cluj-Napoca tehnici şi manevre de prim ajutor şi resuscitare astfel încât să poată interveni şi să facă faţă unor situaţii critice. Avem manechine speciale şi le explicăm oamenilor cum să înveţe să facă compresiuni toracice, masaj cardiac, respiraţie artificială. Cineva care intervine trebuie să recunoască faptul că o altă persoană este în stop cardio-respirator, este inconştientă şi nu respiră. Odată ce a constatat aceste lucruri, trebuie să iniţieze resuscitarea care poate dura 5 minute, poate o jumătate de oră, poate mai mult. Aceste manevre minime pot asigura supraviețuirea unei persoane aflate în stare critică. Şansele unei victime de a supravieţui în urma unui stop cardio respirator, dacă nu sunt începute manevrele de resuscitare înaintea ajungerii echipajelor specializate, este minimă spre zero”, a spus coordonatorul SMURD Cluj, Cristian Ursu.

Acţiunile derulate duminică în cadrul “Maratonului resuscitării” au loc până la ora 18, în Parcul Central.

Distribuie:

Postaţi un comentariu